poza membru
Regulament
Bloguri

Zalmoxis

Cunoscut mai degrabă sub numele Zamolxe, conform celor mai noi cercetări, nu reprezintă o persoană sau zeitate ci un set de principii monoteiste, un soi de religie "locală", sau, să zicem, un nume ce-l desemnează pe Dumnezeu, Cel Unic. Dacă primele documente scrise despre acesta apar în urmă cu două milenii și jumătate (înainte de apariția religiei creștine), simbolistica este mult mai veche, fiind datată cu 36 milenii în urmă. Simbolurile primare, săpate în piatră, sunt: punctul, linia și cercul. Acesta reprezintă nimicul, infinitul și perfecțiunea, cele trei principii cunoscute de om, dar imposibil de înțeles de mentalul acestuia.
Spre deosebire de alte dogme (religioase), Zalmoxismul îndeamnă spre cunoaștere, în încercarea de a ne apropia de Dumnezeu, fără a reuși să ajungem asemenea Lui.
Zalmoxismul dezvăluie caracterul nemuritor al sufletului (spiritului), în contrast cu caracterul trecător al trupului. În acest fel este preluat de religiile care propovăduiesc reîncarnarea...
Încă nu s-a ajuns la un consens "universal", dar concluziile conduc la ipoteza că Zalmoxismul constituie elementul primar din care au apărut toate religiile.

https://goo.gl/images/61tZS2

P. S. Deși statuia îl reprezintă pe Decebal, cercetările apreciază că este o reprezentare a lui Zalmoxe, a conceptelor Zalmoxiste, așa cum le poate percepe mentalul uman.
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ame, sunt multe de spus, fiind necesare, probabil, nu știu câte bloguri. Prea plicticos, pentru mulți. Dar îl poți întreba pe Google, care prezintă exact această poză dacă dai o căutare pentru "foto Zalmoxis".

Janedoe, punctul este reprezentarea nimicului, linia a infinitului și cercul a perfecțiunii. Evident, fiecare își poate imagina și alte interpretări, după propria fantezie.

Sara, interpretarea este rezultatul unei cercetări de 24 ani a unui distins concetățean, în colaborare cu cercetători străini și după citirea și analizarea foarte multor scrieri străvechi și moderne. Fiind român se exclude o traducere aiurea.

Pentru cei interesați, există pe YouTube documentare despre Zalmoxis, de unde vă puteți aprofunda cele scrise, în rezumat, de mine.