Teoria filosofică cunoscută sub numele determinism, prezintă câteva hibe “fatale”, din care voi enumera doar 3:
1.Dacă determinismul ar fi ceva real, dacă toate se întâmplă după un plan bine determinat, de ce s-a mai chinuit acel “coordonator” să ţintească pamântul, cu foarte mare precizie, ghidând acel asteroid pentru a distruge multe rase vii, când era mult mai simplu şi evident economic să nu le mai creeze, de la bun început, ştiind bine că nu sunt utile în aritmetica progresului.
2. În conformitate cu cercetările biologilor, în cazul apariţiei unui dezastru nuclear, cele mai dotate fiinţe care vor supravieţui vor fi insectele. Dacă un dezastru nuclear este deja programat, oare “visul” coordonatorului sorţii pământului este acela de a obţine un insectar? Cam greu de conceput şi înghiţit aşa ceva. Mă rog, de către cei care nu sunt adepţii determinismului.
3. Gemenii monozigoţi, în momentul naşterii, au caracteristici identice, iar dacă acceptăm teoria determinismului cei doi gemeni ar trebui să-şi păstreze aceste trăsături identice până în clipa morţii lor, fără ca dezvoltarea lor să fie influenţată de factori externi, aleatori.

Am vizionat, pe Discovery, un film (evident ştiinţific) cu Stephen Hawking. Bănuiesc că majoritatea ştiu la cine mă refer, aşa că pot accepta critici doar din partea celor care nu-i conferă acestuia suficientă credibilitate.
Deci, acest ilustru Hawking ne destăinuie că a fost, un timp, adeptul teoriei determinismului, crezând, prin urmare, că liberul arbitru este o ficţiune.
În momentul în care a început să studieze materia la nivel subatomic a fost frapat de elementul aleatoriu (definit pe larg şi în fizica cuantică). Particulele componente ale unui atom (electroni, protoni, neutroni şi quarcii – particulele elementare din care sunt alcătuite primele trei) au mişcări complet aleatorii, fără să li se poată prevede punctul în care se vor afla în următorul moment, fără să li se poată ataşa o ecuaţie a mişcării lor. Evident, cei care au cunoştinţe în domeniul fizicii cuantice cunosc acest element: comportamentul aleatoriu. Cei care nu ştiu, dar nici nu vor să creadă, pot pune mâna pe carte să înveţe…
Din acest moment, când a descoperit că materia, la nivel subatomic, se comportă aleator, nu a mai fost decât un pas pentru a extinde această “proprietate” întregii materii.
Pentru a lămuri şi pe profani, în final, cu ajutorul unei grupe de studenţi aleşi de el, Hawking a prezentat un exerciţiu pentru a se putea înţelege sensul şi realitatea liberului arbitru.

Sincer, pentru mine era suficientă, din partea acestui ilustru fizician, o singură propoziţie, prin care să confirme realitatea liberului arbitru.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin