Noetica
Noetică (sau în conformitate cu susținătorii noetica științei ), este definit de "Institutul de Științe Noetice” ca studiul corelațiilor universul minții (conștiință, suflet ,spirit ). Noetica vrea să aducă în față, și ca un obiect de cercetare așa-numitul „ al șaselea simț “. Scopul său este de a găsi, de asemenea, relațiile dintre lumea fizică și mintea umană, și modul în care aceasta poate influența anumite evenimente sau procese fizice
Termenul noetică, într-un sens diferit de cel filozofic, este utilizat din 1973, când fostul astronaut Edgar Mitchell (industriașul Paul N. Temple) a fondat Institutul de Științe Noetice (IONILOR) în California. Sarcina institutului este de a investiga potențialul uman, inclusiv într-o astfel de cercetare: meditația, formele alternative de vindecare, abilitățile psihice. O echipa care reuneste cercetatori din intreaga lume, inclusiv din Romania, incearca sa demonstreze ca forta gandurilor poate actiona in plan fizic. Initiat la Universitatea Princeton din New Jersey (SUA), proiectul este dezvoltat actualmente in 55 de locatii de pe Terra, intre care una se afla la Cluj. Proiectul Constiintei Globale (PCG) incearca sa demonstreze ca mintle umane se pot sincroniza si pot actiona coerent si simultan asupra lumii fizice, determinand modificari si efecte masurabile. PCG verifica astfel posibilitatea existentei unei constiinte de grup sau chiar a unei constiinte globale, care ar reprezenta un fel de superminte planetara. Constiinta globala se manifesta cu predilectie in cazul unor evenimente importante: conflicte majore (razboaie, revolutii), catastrofe naturale, accidente teribile, atentate, festivitati si ceremonii traditionale (Anul Nou), evenimente colective (demonstratii, rugaciuni pentru pace, vizite ale unor personalitati etc.) sau evenimente astronomice (eclipse de Soare si Luna, alinieri ale planetelor). Concluzia cercetatorilor vine sa certifice o idee tulburatoare, veche de secole: aceea ca gandurile si trairile sufletesti pot influenta materia, realitatea fizica, si isi pot face simtita prezenta cat se poate de clar. In anii '90, ideea ca mintea umana poate influenta realitatea concreta a fost mult discutata in cadrul unor grupuri de avangarda, formate din oameni de stiinta si reprezentanti ai unor curente spirituale. Desi veche de cand lumea, jucand un rol esential in majoritatea doctrinelor spirituale, ipoteza a fost infirmta categoric de comunitatea stiintifica, deoarece pare sa contrazica legile fizicii si principiile fundamentale ale stiintei. PCG este cel mai important proiect interna¬tional de cercetare a unor posibile actiuni neconventionale ale mintii umane. Practic, telul sau este acela de a verifica daca - si in ce masura - mintile umane pot influenta realitatea fizica. In acest sens, a fost creat un sistem electronic, un generator de numere aleatoare, folosit ca "instrument de masurat". Cercetatorii au pornit de la ideea ca, daca mintea umana, gandul, poate influenta materia, atunci acest lucru ar trebui sa se "citeasca" in structurarea si ordonarea secventelor de cifre generate de sistemul electronic. https://it.wikipedia.org/wiki/Noetica_(pseudoscienza) http://descopera.ro/stiinta/929468-miste … obale De urmărit şi alte materiale: http://tendencias21.net/Indicios-de-una- … .html http://taringa.net/posts/ciencia-educaci … .html Cred că majoritatea cunosc dogma (prezentă şi în Biblie, în cazul a 3 sfinţi care au făcut asta): “Cu credinţa (mintea) poţi muta munţii din loc”. Nu este un eufenism, mai ales din perspectiva cercetărilor noetice. Cu mintea suntem capabili să inducem forţe fantastic de mari, fie printr-un antrenament îndelungat, fie prin însumarea mai multor indivizi care conlucrează în acest scop. Iar din cercetările specialiştilor în noetică se pare ca efectul obţinut prin colaborarea mai multor indivizi nu este proporţional ci exponenţial cu numărul acestora. Să nu uităm impactul studiilor noetice asupra însănătoşirilor “miraculoase”. Da, există, din păcate, “vocile” comunităţii ştiinţifice care denigrează şi pun la zid cercetările din domeniul noeticii, dar reţineţi faptul ca niciunul din savanţii care fac front comun împotriva “minunilor” ce se pot realiza cu ajutorul minţii nu au pregătire sau cunoştinţe avansate în acest domeniu. Parcă mi se pare evidentă această îndârjire, de negare a realităţii, cu susţinerea faptului că pământul nu este rotund, chiar şi în zilele noastre… |
Comentarii
Akbar
Daca cineva afirma ca omul este stramosul elefantului, (aproape) oricine poate sa-si dea seama ca a citit aiureli. Nu?
Daca tu afirmi ca incepi sa crezi ca pamantul este plat, nu am nici o indoiala (si nu numai eu) ca ai citit niste aiureli. Nu trebuie sa fii savant pentru a putea ajunge la concluzii pertinente, pe baza cunostintelor proprii.
Akbar
Margaretaa
Akbar
Ghbazu, credinta tine de mental si nu invers. Pentru a ajunge la credinta, mentalul trebuie sa insumeze mai multe "elemente", sau, daca e mai usor de asimilat, un bagaj de cunostinte. Majoritatea marilor oameni de stiinta au plecat pe drumul cunoasterii ca atei (fara credinta in Divinitate), fiindca comunitatea stiintifica indruma in aceasta directie. La maturitate insa, majoritatea oamenilor iluminati (stiintific) au ajuns sa creada in Divinitate (care nu este, in toate cazurile, acelasi lucru cu Dumnezeu, asa cum este perceput de dogmele religioase). Ce afirmi tu, referitor la influentarea maselor, tine (ca ne place sau nu) tot de noetica, mai exact de aplicatiile negative ale acesteia.
Lupule, teoria elipsoidului de rotatie este deja depasita, azi pamantul fiind asemuit, mai degraba, cu un cartof.
Monish, nu este o titulatura noua, ci doar un nume dat cercetarii unui domeniu care era cunoscut, in vechime, doar unui grup de initiati si pastrat ca un mare secret, pentru a nu avea "plebea" acces la el.