Abilitati
Da, există oameni cu abilităţi deosebite, cum ar fi unii preoţi tibetani care, cu ajutorul mentalului, pot genera funcţii şi energii ce ţin de domeniul paranormal.
Mulţi poate aţi văzut exerciţii prin care, aceşti preoţi ies afară, în frig, înveliţi doar într-o panză udă. Prin concentrare reuşesc să-şi crească temperatura corpului, reuşind în acest fel nu numai să reziste frigului ci şi să usuce pânza respectivă. Am ales acest exemplu doar pentru a vă ilustra faptul că ne stă şi nouă în putere să realizăm asemenea “minuni”, chiar dacă nu suntem atât de avansaţi, spiritual, ca şi preoţii tibetani. Student fiind, avand după amiază 4 ore de curs, la început de noiembrie, vremea fiind încă “bună”, am fost surprins, la ieşirea de la curs, de frigul intens, eu fiind îmbrăcat relativ lejer. În câteva secunde am început să tremur, deci trebuia să fac ceva, până acasă având de mers vreun sfert de oră. Am început să mă gândesc intens că aş fi pe litoral, unde fusesem în urmă cu câteva luni. Am “vizualizat” plaja, cu marea în valuri şi soarele arzător al amiezii. Ei bine, în mai puţin de un minut nu am mai simţit frigul, ci o caldură placută. Iar când am ajuns acasă am constatat că eram chiar transpirat. De, nu te joci cu soarele verii, pe litoral… A fost un “exerciţiu” relativ simplu, dar am reuşit să obţin efectul respectiv doar fiindcă am reuşit să mă concentrez. Citisem deja multe, despre fenomenele paranormale, dar nu încercasem, până atunci, să “valorific” ceva din cele studiate. Această întâmplare mi-a dovedit, pentru prima oară, că “minunile” (sau fenomenele paranormale) pot fi la îndemâna oricui. Evident, cu condiţia de a reuşi să depăşeşti un anumit nivel de concentrare. Ştiu, majoritatea suntem nişte diletanţi, care cu greu pot accepta “minunile” scrise sau povestite de alţii. Dar de îndată ce reuşesc sa fie martori, sau chiar subiectul unei asemenea minuni, cu excepţia celor din categoria “Toma necredinciosul”, mentalul lor începe să accepte fenomenele paranormale ca pe ceva normal, în sensul de a fi posibil. Nu neapărat pentru toţi, ci pentru cei care îşi dedică o parte din viaţă pentru a învăţa cum să-şi antreneze mentalul pentru a ajunge în starea de concentrare necesară pentru a-şi dezvolta o abilitate sau mai multe. Dacă voi constata că există persoane interesate, prin comentariul lor, de “abilităţi”, voi scrie şi un alt blog (sau mai multe) cu acest subiect. |
Comentarii
Pagini
1 2 3Akbar
Akbar
Ma obisnuisem ca numarul mistocarilor si/sau rauvoitorilor sa fie net majoritar, dar iata ca in cazul acestui blog a aparut un echilibru laudabil.
Akbar
Akbar
Akbar
Mental cred ca nu este posibil sa creezi anticorpi, in schimb este posibil sa-i "alertezi" pe cei ce sunt deja in corpul tau, care sunt stocati (cand nu prea au de lucru) in trei zone ale corpului (una din ele fiind apendicele - caruia doctorii nu prea ii gasisera vreo functie).
De asemeni, mentalul poate accelera formarea de noi anticorpi.
Akbar
https://youtube.com/watch?v=oCXr7rxTLBE
Este drept ca in acest film nu sunt afara, in ger, dar daca vei cauta pe youtube poti gasi ceea ce eu am vazut, cu ceva timp in urma, pe Discovery.
Oricum, te rog sa nu mai imprastii cu noroi pe cei care formuleaza idei care iti depasesc limitele cunoasterii tale.
polonic
polonic
polonic
nu ai nici carisma nici statutul lui adrian nastase sa faci aluzii de genul asta si cu siguranta nu ai gasit persoana potrivita !
polonic
Pagini
1 2 3