Pentru că am citit niște comentarii contradictorii într-un blog anterior, pe care nu puteam comenta, încerc să împac capra cu varza, sau măcar încerc asta. Am apelat la cineva mai priceput, pentru a nu înlocui divagatiile altora cu ale mele.
http://andreilaslau.ro/ce-inseamna-sa-fi … -citi
Fiecare din noi are tendința de a se crede dotați cu calități care le lipsesc, dar se recunoaște cu…
Mai mult
|
O femeie puternica
|
|
A fost odata...
Încă din tinerețe am adorat-o, la început platonic și mai târziu cu aplomb. Avea un corp impresionant și-un tender maiestuos. Mai tot timpul încinsă, ieșeau aburi, pe ici, pe colo dar n-am știut unde locuiește, deși am încercat s-o urmăresc, lucru aproape imposibil. Deși maream pasul, ajungând la fugă, distanța până la ea se mărea ajungând tot mai departe.
Bărbații se uitau după ea, dorindu-și să…
Mai mult |
|
Paradoxul Fermi
Care Fermi? Păi cum care, cel ce făcu bomba atomică...
S-a gândit el că ar fi imposibil ca în jurul nostru să nu fie niscai civilizații extraterestre. Și atunci a emis ipoteza paradoxului (cu al său nume): ei sunt, se manifestă în diferite feluri, dar noi nu-i putem percepe cu simțurile și aparatura noastră decât în măsura în care ei ne permit acest lucru. Iar ceea ce ne "arată" ei ar p…
Mai mult |
|
Zalmoxis
Cunoscut mai degrabă sub numele Zamolxe, conform celor mai noi cercetări, nu reprezintă o persoană sau zeitate ci un set de principii monoteiste, un soi de religie "locală", sau, să zicem, un nume ce-l desemnează pe Dumnezeu, Cel Unic. Dacă primele documente scrise despre acesta apar în urmă cu două milenii și jumătate (înainte de apariția religiei creștine), simbolistica este mult mai v…
Mai mult |
|
Aualeoooo
Auleooo, moșica, moooor!
Când erai cu capu-n flori,
Cu fusta la subțiori,
Mai strigai moșica mor?!?!?
Culeasă din folclor.
Nu este un pamflet sau glumă. Este doar o încercare de a ne aminti că ne naștem prin durere, trăim de-a lungul vieții în durere, pacea adevărată venind doar prin moarte, singurul eveniment imuabil din viață.
Iar dacă femeia naște în durere, sunt convins că și-ar dori c…
Mai mult |
|
Experienta
Scurgerea timpului, măsurată în ani buni, m-a învățat că iubirea nu-i un lucru care se poate explica precum o formulă chimică sau matematică.
Și, cel mai important, este faptul că fiecare o poate percepe în mod diferit deși se știe că este universal valabila.
La adolescentă și încă mulți ani după aceea se confundă cu verbul și nu de puține ori așa se și termina... O aventură...
Ce este de fapt …
Mai mult |
|
Megalomania
Conform dicționarului Cambridge, megalomania este definită ca o dorință puternică, nenaturala, de putere și control, sau credința că ești mult mai puternic și mai important decât în realitate.
Este o boală care nu se tratează cu medicamente, dar poate fi învinsă cu multă voință și sprijin moral.
Neacceptarea unui sprijin, când ai avea nevoie de el, este un simptom care poate conduce la înrăutățir…
Mai mult |
|
Gobekli Tebe
Din cate stim (majoritatea), cea mai veche religie crestina este cea Ortodoxa, datand din anul 33. In anul 1054, prin marea schisma, biserica Ortodoxa s-a divizat, in biserica Ortodoxa si biserica Catolica.
Biserica Ortodoxa nu a aparut chiar de nicaieri, sau din nimic, ci a preluat parti din religia pagana.
Ce au copiat creştinii de la păgâni?
https://historia.ro/sectiune/general/art … aga…
Mai mult |
Femei si barbati din Romania:
Alba Iulia, Alexandria, Arad, Baia-Mare, Bistrita, Bacau, Botosani, Brasov, Braila, BUCURESTI, Buftea, Buzau, Calarasi, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focsani, Galati, Giurgiu, Iasi, Miercurea Ciuc, Oradea, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Ramnicu Valcea, Resita, Satu Mare, Sfantu Gheorghe, Sibiu, Slatina, Slobozia, Suceava, Targoviste, Targu Jiu, Targu Mures, Timisoara, Tulcea, Vaslui, Zalau