– Nu pot sa cred ca imi spui toate astea. Nu m-ai vazut de ceva vreme si cu toate astea esti infiorator.
– Pentru ca ma enervezi. Vii la mine cu trompete fara noima, imi zise el aproape urland.
– Cred ca esti ultimul om la care as trimite pe cineva pentru un gram de intelegere sau compasiune, ii spun eu imbufnata.
– Really? Pentru ca restul sunt niste ipocriti care incearca sa te menajeze cu banalitati absolute. Banalitati care nu conteaza si nu schimba nimic. Si pana la urma urmei cine naiba te crezi? Nu ai nici un merit pentru nimic din ceea ce ai. Pentru nici un har de-al tau. Spune-mi care e meritul tau pentru ochii albastri? Nu esti autorul la nimic. Harurile pe care le ai ti s-au dat, nu le-ai dobandit tu. Meritul / pacatul tau e daca le cultivi sau nu. Mi se pare o aroganta iesita din comun ceea ce-mi spui.
– Na…sunt orgolioasa, recunosc. Si plus de asta, stii si tu: cum mutantur omnia, omnia mutantur.
– Orgolioasa? Schimbi pe dracu. Orgoliosii sunt cei mai singuri oameni. Nu pentru ca aleg asta. Ei si-ar dori sa fie in central atentiei, sufera cand nu sunt. Dar cercul lor e atat de stramt incat nimic nu mai incape. Ei, cu propria lor suficienta, ocupa tot spatiul pe care tot ei si l-au rezervat. Ca sa iti dau un exemplu: orgoliosul absolut este sinucigasul. Evident, daca actul in sine nu se produce in sfera unei boli mintale. Otrava absoluta la care te indeamna orgoliul este sinuciderea. Si stii ce este culmea? Ca pana si actul asta este tot un exercitiu de imagine pentru ei. Nu le iese intotdeauna pentru ca se gandesc ca nu au chilotii curati. Auzi domnule! Chilotii murdari ii salveaza. Ca sa vezi pana unde merge vanitatea.
– Vai ce prostie! Iar tu nu esti omul care intoarce si celalalt obraz.
– Nu. Dar asta nu inseamna ca nu am un sentiment de mila fata de cel consumat de ura sau de orgoliu.
– Nu cred asta. Nu vad in tine licariri de compasiune. Nici macar generator de sperante nu esti. Cred ca ii poti da omului speranta doar imbratisandu-l. Iar tu nu poti. Pentru tine asta nu conteaza. Le consideri maruntisuri. Te gandesti la alt gen de speranta. Si gandindu-te astfel toate celelalte devin “zadarnicii”, asa cum iti place tie sa le numesti.
– Si nu este asa? Te mai intreb o data: cine te crezi? Chiar crezi ca fara tine Soarele nu mai rasare? Sau iarba nu mai creste? Crezi ca in mecanica generala contezi prea mult?
– Nu stiu ce sa zic…prea le vezi pe toate prin sfera religiei.
– Nu a religiei, imi spuse el. Religia este a oamenilor. Este buna doar in masura in care iti ofera o intelepciune milenara.
– Cum asa? Toate pe care mi le zici sunt raportate la un “dincolo religios”.
– Ce prostii vorbesti! Nu am incredere deloc in perceptele religioase asa cum iti sunt vandute ele de Biserica. Gandeste-te doar la faptul ca toate razboaiele sunt religioase, intr-o forma sau alta. Toata lumea se cearta cu toata lumea. Pana si cei din aceeasi religie nu sunt de acord. Exemplul cel mai la indemana e crestinismul. Iti dai seama cat de idioti sunt oamenii daca un cuvant, unul singur- filioque- i-a dezbinat?
– Deci tu nu crezi in pacea mondiala, rad eu cu gura pana la urechi.
– Nu. Da-i dracului, merita soarta.
– Si pana la urma cum ramane cu speranta la care tu te raportezi? Ok, nu e o speranta religioasa. Dar cum e? Din alta sfera? Divina? Care este deosebirea?
– Da. Este din alta sfera. Si daca pornesti cu acea speranta spre tinta ta, tinta se apropie si ea de tine. Asta este deosebirea.
– Aha…ca in fizica quantica? “ai grija ce-ti doresti…” Nu este totusi o minciuna frumoasa?
– Nu stiu ce sa zic. Minciuna nu este opusul adevarului. Lucrurile neadevarate nu sunt intotdeauna mincinoase. Ca o parere strict personala, antonimul adevarului este frica. Traind fara frica, in orice stare de manifestare a sa, ramai in adevar. Repet: este o opinie strict personala.
– Ma ametesti de cap. Am venit bou si plec vaca. Eu nu-mi inteleg sensul. Mai ales acum. Care e sensul vietii mele. Nu am nici unul.
– Minunat. Bine ca nu ai!
– ???!!!
– Pai da. Asta te indeamna la cautare. Cauta-ti rostul. Si ia in calcul si minunea intamplarii, miracolul entropiei. Traiesti doar o clipa. N-o risipi. Da-l dracului de Saturn. Va fi acolo si cand tu, cu toate intrebarile cretine, vei fi disparuta de mult timp.
– Esti dezarmant si nedrept.
– Poate. Dar daca ai incetat cu trompetele, vino si fa un lucru cu adevarat important: tine vertical copacul asta cat timp il sadesc.

Zambesc. Poate ca pe undeva are dreptate. Sunt fericita: azi am sadit un copac!

Moderatori angel_angel39 Galateea admin