Regulament
Bloguri

Death & Taxes

E miercuri. Si a trebuit sa-mi intrerup concediul. Sunt furioasa, suparata, turbata, inversunata, frustrata. Ma simt pagubita, privata de un drept al meu. Nu dreptul la concediu ci dreptul de a tine oamenii dragi langa mine. Este un drept legitim. Mi-a murit bunica. La 94 de ani. Acum o saptamana am vorbit cu ea si se plangea ca nu prea mai vede scrisul la televizor. In rest era de o vitalitate fenomenala: prasea, sapa, manca orice (avea toti dintii in gura), citea presa, asculta muzica, venea singura cu autobuzul prin oras la o plimbare. Nici macar baston nu folosea.
Toata lumea zice ca a murit de "moarte buna". Ce moarte buna? Cum naiba poate fi o moarte buna?
"Era batrana". Sa mori tu? Avea vitalitatea unui adolescent.
"I-a venit sorocul". Si cine, ma rog, stabileste sorocul asta?
"Si-a trait viata". Adica e destul? Ce-s cu platitudinile astea???
Un om drag, dintre dunele de nisip printre care e ingropat, naiba stie pe unde, incercand sa ma calmeze, imi zicea ca pentru el este enigma cum omul (avand constiinta mortii) poate face atatea lucruri intr-un interval de timp asa mic. Si, culmea, nu o ia razna cu acea apasare fenomenala, cotidiana, funebra: actul de deces in buzunar. Pentru ca asta este. Ne nastem cu aceasta cruzime. Omenirea este un imens lagar de exterminare iar noi, oamenii, aveam constiinta cotidiana a faptului ca vom muri. Si cu toate astea functionam. Ca "Masina de gandit germana" spunea ca moartea e ca Polul Nord: stim ca e acolo dar nu credem ca ajungem vreodata. Ceva blocheaza constiinta funebrului. De unde rezulta ca subconstientul nostru stie muuuult mai multe despre moarte. Si-i transmite constientului "relax dude, stay cool. It's not so bad". Si apoi mi-a indicat sa citesc o carte "Plugarul si Moartea".
Asta noapte am citit-o. E vorba de un tip in aceeasi stare in care ma aflu eu acum care ii reproseaza Mortii o gramada de chestii. Moartea il asculta, incearca sa-l calmeze cu aceleasi platitudini pe care le stim cu totii. Ca nimeni nu scapa, ca fiecare e dator cu asa ceva. Bla-bla-urile curg. Si la final apare Dumnezeu care, impaciuitor, le spune ca ambii au dreptate.
WTF? Adica pana si dreptatea divina este relativa? Si m-am infuriat si mai tare. Pentru ca nu exista mult-promisa libertate. Sau acea libertate exista doar "in acte". In realitate pendulam intre binoame. Suntem limitati.
Avem libertatea de a a alege sau stanga sau dreapta. Disjunctie exclusiva. Dar poate eu vreau sa merg spre zenit sau nadir. Sau in ambele in acelasi timp. Nop...nu se poate. Spre acele locuri poti doar visa.
Avem libertatea de a alege o culoare preferata din interiorul intervalului alb-negru. Dar de ce? Mie-mi place culoarea cretulinorie. Pai nu, nu trebuie sa-ti placa. Nu este in interval. Deci nu exista pentru tine.
"Omul este atat de liber incat si-a ales sa fie muritor" zicea unul dintre sfintii din calendar, referindu-se la actul creatiei. Habar n-am care. Cred ca cel zis si "gura de aur". Serios??? Ce treaba am eu cu faptul ca dobitocul de Adam a muscat dintr-un mar? Sau ca idioata de Eva a fost sedusa de un sarpe? A fost o proasta. Si nici nu a fost prima femeie macar. O prefer pe Lilith.
Nu, domnule, n-am nici o treaba cu asa ceva. Eu acum traiesc si nu trebuie sa trag pentru greselile altora. Ti se promite marea cu sarea. De ce m-ar interesa "muzica celesta"? Imi place "muzica mundana" asa cum este. Il prefer pe Minculescu spunand "buna seara, prieteni" decat sa aud coruri de androgini inganand ceva vesnic.
Nu eu am ales sa ma nasc. Nu m-a intrebat nimeni, nu am cerut asta. M-am trezit aici, plina de intrebari, cu o condamnare la moarte in buzunar, fara nici un raspuns la intrebarea sensului vietii. Era mai cinstit asa: te-am adus aici, sensul vietii tale e asta, fii obedienta etc. Dar nu. E cam si cum ai cumpara un Boeing fara carte tehnica si il conduci fara sa fi facut o ora de aeronavigatie.
Ma simt ca un soarece intr-un labirint, urmarit cu interes de un om cu halat alb.
Blue pill or red pill?
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

Vant_primavaratic

  • Publicat Acum peste 2 luni
Condoleante! roserose...in amintirea si inima ta va trai vesnic...
poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Condoleanțe...
A muri de "moarte bună", înseamnă a trece pe lumea cealaltă fără chinuri și suferință, fără o agonie prelungită.
Mare lucru, zic eu, să-ți petreci viața, până la ultimele clipe, întreg la trup și minte. Aș zice că este un dar de la Dumnezeu.
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
De cănd am început să privesc moartea ca pe un premiu, viața îmi este mai frumoasă !!...întradevăr, nici eu, nu am ales să mă nasc !!...mi-a fost dăruită șansa să mă nasc, și să trăiesc !!...și mulțumesc Domnului pentru bunătatea Lui !!...ce să spun : FII TARE !!..." Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare." citat din Eclesiastul
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Condoleanţe Linxy, să se odihnească în pace.
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Fie-i țărâna usoara!roserose