Chiar nu vezi ca nu te mai vreau? Cate dovezi vrei sa-ti mai aduc? Cate lovituri vrei sa mai incasezi? Prin cate nopti fara somn trebuie sa mai treci pentru a intelege un lucru simplu: nu te mai doresc in viata mea. Nu observi ca suntem intr-o adevarata betie a hermetismului? Eu sunt cauza si te voi biciui pana la sange pentru faptul ca esti efectul iubirii din mine. Pentru mine vei fi un monstru. De ce? Pentru ca asa vreau eu. Nu pentru ca esti ci pentru ca vreau sa fii. Asa vreau eu! Biet naiv... inca nu ai inteles ca vad numai ceea ce vreau sa vad? „Ce este adevarul”, se intreba gresit Pillat. Nu conteaza cum e, cine e si care e adevarul? Intelege, dragul meu, ca oamenii aud doar ce vor sa auda, cred ceea ce isi doresc sa creada, si se vor plia pe cea mai profunda ipocrizie cat timp meschinul contureaza perfect ceea ce vor.
Pur si simplu nu ma mai intereseaza, nu-mi pasa. Mi-a placut sa te sfaram in bucati pentru satisfactia mea proprie. Nu esti chiar plictisitor. Acum as vrea sa te iubesc, dar nu pot. Nu a mai ramas nimic de distrus din tine. Cand e distrus tot, nu mai ai satisfactii. Nu mai ai pentru ce. Trebuie sa storci visele pana la epuizare, ca intr-un teasc, pana se fac cenusa, sa nu te mai poti agata de ele.
Imi spui ca nu iti vad nici o calitate. Ei bine, nu calitatile le urmaresc. Ci fiecare gest marunt pe care il faci, fiecare miscare din care pot scoate o noua lovitura. De ce? Pentru ca imi place. Pentru ca voi pandi fiecare tantar si-l voi transforma in dinozaur. In monstru. Pentru ca imi satisface placerea de a izbi cu furie.
Sa stii ca am fost sincera cu tine. Orbule! Te-am gonit catre alte femei, ti-am aratat nepasarea, ti-am cautat motive, ti-am dorit „binele”. Dar tu nuuuuu. Incapatanat. Ai stat in preajma, ca un catel credincios, dand din coada la fiecare vorba blanda pe care, din oboseala, o mai scapam.
Imi vorbeai despre buzele mele, ca nu stii ce iti placea mai mult la ele, cum mangaiau cuvintele pe care iubeai sa le auzi sau cum te sarutau pana ce te faceau sa uiti de tine.
Si despre parfumul meu ce te imbata si-ti ametea toate gandurile. Dragul de tine. Te cred. Insa zambesc cu superioritatea omului care nu de asta are nevoie.
„Tu esti povestea vietii mele” imi spuneai. Dar oare cand vei constientiza ca pentru mine esti doar o pagina amarata rupta cu nonsalanta din cartea sortii?
Imi spuneai ca singurul loc in care te simti cu adevarat acasa este in mine. Dar cine ti-am permis sa-ti faci cuib in interiorul meu? Sa stii ca vascul, chiar daca traieste in simbioza cu plantele de care se agata, tot ca un parazit este catalogat.
Imi spuneai ca ma iubesti. Dar cine are nevoie de un incendiu? Nu este mai sigur un mic foc de surcele? Nu mai iubi. Mai ales tu. Esti un prost cand iubesti asa: pana la utlima celula din epiderma cazuta. Nu are nimeni nevoie de asta. Stii, eu nu am incredere in nimeni, nici macar in mine. De fapt, cum as putea sa cred in cineva, daca nu cred in mine? Dar ramas un gol in mine si nu stiu ce sa fac cu el. Nu stiu unde s-a dus tot ce era acolo si nici ce sa pun in loc. Poate totusi ai si tu ceva bun.
Iar acum, inainte de a te goni iti dau un sfat: e bine sa nu ai asteptari de la oameni. Ehh...stiu ca nu ma vei asculta.
Acum pleaca, hai...nu mai sta langa mine, nu vreau sa-ti mai vad ochii. Nu te mai uita la mine. In mine nu-i decat un nimic. Hai pleaca! Voi da vina tot pe tine. Iti voi spune ca esti un las, un martafoi, un coate-goale, un mate-fripte. Nici macar eu nu cred asta insa privesc cu incantare aceasta ultima lovitura. Stiu ca te doare.
Stai, intoarce-te o clipa cu fata. Nu ca mi-ar fi dor. Imi place doar sa te vad cum iti sade asa mutilat: esti frumos, dragul meu.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin