Din ciclul
"Si-am cantat din coasta mea/ din vertebra ca o stea..."
(N. Stanescu).

Stapan sunt pe-o trista imparatie
Cladita pe nimicuri ce pietre s-au ajuns.
Cu gandurile mele si clipe au patruns
Ascunse – n zidarie.

Am aruncat in toamna privirile acele,
Albastre, aburite de lacrimi, ca o mare.
Sarate, ca adancul din prima –mbratisare.
Ca tremurul de stele.

Pe dealul noptii noastre te-am prins intr-un
blestem.
Te-am adormit cu soapte si geamat…tu femeie!
Tu nu stiai ca somnul e-a vietii noastre cheie,
In brate cand te chem?

Trezita de prima raza, catai strain la mine.
Nu-ntelegeai lumina ce darnic ne umpluse.
Si-am aruncat faptura ce-n hohot ma duruse.
Ma-ndepartam de tine.

Clipeste zidul rosu de roua amintirii.
Caci noptile ce urca acum sunt lungi si reci.
Cu buzele albite, indepartata treci.
Imagine a iubirii.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin