Merge astazi je la un oficiu postal. Nu conteaza care. Sa trimita ceva. Undeva, in tara. Nu conteaza unde. Si intru in incinta. Inghesuit, stramt, vechi, aglomerat. Vreo 80 de oameni se inghesuiau intr-o salita de dimensiunea unei sufragerii respectabile. Lume prestita. Preponderent “doamne” cu rochii mari, colorate. Multe. Vreo 60. Isi ridicau ajutoarele sociale pentru copiii (cel putin 10 de caciula) pe care i-au declarat handicapati. Afara 20 grade iar in interior cel putin 40. Si un calorifer electric care duduia. Ca pe doamna functionara o trage corentu' la sale. Si are reumatic. Caldura mare, monser. Tiganii transpirau, babele transpirau, pensionarii transpirau, toata lumea transpira. Si emana mirosuri specifice corpurilor incinse, nespalate pentru ca, nu-i asa, apa calda e scumpa. Asa ca mai usurel cu dusurile. Eu m-am nimerit langa o “doamna”. Ghinionul meu. Lesinam. Si nu este o metafora. Cred ca facuse rugby. Am vazut asta dupa cotul in ficat pe care mi l-a administrat si dupa modul in care a placat un rand intreg. Paranteza: daca tot vreti integrare puteti incepe cu pasi marunti. De exemplu spalati-va!
Un tinerel mai rasarit, tovaras de suferinta, da sa deschida un geam. Un strigat din multimea de “doamne” il bareaza:"Haaaloooooo, domnuuuuu! Sunt femeie batarna, ma trage corentu'!" Vaaaaai, trage-te-ar 4 camile in patru parti, de hoasca batrana. Lua-te-ar janghina sa te ia de hoanghina. Simteam ca imi pierd rasuflarea.
Or fi fost ei multi oameni inaintea mea, dar si functionara migaloasa nevoie mare. Ca sa fie sigura ca nu greseste, rezolva cam un client la 15 minute. Imi venea sa o strang de gat! Metaforic evident. Eficienta romaneasca! Pe urma se mira ca se fac cozi, ca lumea e nemultumita si oamenilor le vine sa o ia la.... Dupa o ora am ajuns si eu in fata ghiseului. Sar’ mana doamna, vreau sa trimit … Prin mandat? - intreaba ea... Pai daca asa se face... - zic eu. Completati formularul acesta! Si imi da un formular, ies din rand si incep sa il completez. Ma intorc dupa aceea, astept inca vreo 15 minute sa mai termine cu un client pe care il luase dupa mine, si ii dau formularul. Se uita pe el si mi-l da inapoi. Nu e bine! Aici “scrim” cuvintele impreuna. Asa se face! - si mai imi da un formular. Il iau si pe ala, ies din rand, il completez, ma intorc la rand, mai stau 15 minute, i-l dau. Doamne-ti multumesc, era bine! Si incep sa o urmaresc pe functionara respectiva cum imi introduce in calculator datele. La un moment dat, imi scrie numele gresit. Cu “I” in loc de “E”. Sfios, ii spun: Doamna, pe mine nu ma cheama asa. Mai introduceti o data datele in calculator si tastati-mi numele corect. Atunci s-a dezlantuit iadul. "Auzi, mata faci pe grozavu' cu mine?" - Nu doamna, doar ca ala nu e numele meu. "Eu cred ca faci pe grozavu'! Te razbuni ca ai mai completat un formular?" - Nu doamna, am inteles ca am gresit prima data si am mai completat unul. Si dumneavoastra ati gresit acum, mai completati o data!". Nu a mai avut ce sa spuna, a zambit acru si s-a conformat.

Am iesit pusca de-acolo cu sentimentul de sauna nespalata. Ma urc in masina, pornesc motorul, dau drumul la melodia preferata si pornesc. Sa ma relaxez, zic. Uite si cum conduceam eu asa relaxat in fapt de zi trec pe langa niste blocuri. Pooooooooc! Aud un sunet ingrozitor de a dat inima sa-mi sara din piept ca o randunea bolnava cu nervii. Fara sa opresc din drumu-mi spre casa am inceput sa analizez posibile cauze ale bubuiturii. Oi fi calcat pe un capac de canal. Atunci de ce nu s-a miscat masina?! Oi fi calcat pe o pisica si am spart-o?! Nu ca ar fi fost prea de tot sa bubuie asa. Mi-o fi bubuit o roata? Nu ca mi-ar fi semnalizat senzorii de bord. Cand am epuizat toate posibilele variante fara sa ma gandesc la cea reala, mi-am continuat drumul linistit. Ca acasa sa vad minunea: mi-a dat un bou cu o piatra in masina. Masina mea detine o lovitura de toata frumusetea. Vopseaua luata pana-n tabla si tabla infundata. In afara de faptul ca m-am enervat de mi-au dat lacrimile, ma frustreaza faptul ca nu am ce face. Poate doar sa accept faptul ca unor romani ursitoarele le-au zis la nascare:"Tu, Xorele, nu o sa fii frumos. Nici destept. Nici priceput la ceva. Ba chiar o sa fi cretin. Debil. Infantil toata viata ta. Cu un IQ egal cu marimea organului tau. Si o sa-l ai mic. Foarte mic. Si o sa fii un frustrat. Si prost dar cu gura mare. Si o sa calci in rahati toata viata ta. Si cu stangul, si cu dreptul. Dar cu toate astea nu o sa ai noroc. Deloc. Si, Xorele, pentru ca nu o sa ai mai nimic in viata, hai sa-ti dau totusi un lucru interesant. O sa poti arunca cu piatra". Cam asta i-au dat ursitoarele lui Xorel si altor catorva mii de romani. Si pentru ca in Romania nu se practica acel joc numit curling, si chiar nu ma refer la linsul cururilor ca asta se practica abuziv ci la chestia aia de arunci un bolovan pe gheata si freci cu peria in fata si in spate, romanii s-au reprofilat. Si au inceput sa arunce cu pietre in masini, in pasari, in oameni, in trenuri. Nu o data s-a intamplat ca oamenii simpli ce folosesc CFR -ul sa admire peisajul si sa vada ca din zare se apropie o piatra. Care intra prin geam si li se opreste in dinti. Prin dinti. In gura sau in arcada. Si bietii de ei nu au avut ce sa mai faca. Poate doar sa isi puna niste copci, sa-si faca ceva operatii estetice si sa accepte faptul ca in Romania traieste si Xorel. Caruia ursitoarele i-au dat doar una,..da' interesanta.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin