S-a dus je sa depuna niste documentatii. Intru in institutie si sunt acrosat de un paznic cu privire de rinocer: “unde mergeti?“, “sa depun niste documentatii pentru avizare”, ii raspund. “Bine. Mergi la etajul 4 (deja schimbase timpul verbului) sa nu umbli aiurea prin cladire”. Urc 4 etaje, bat la usa, intru. Dau de o doamna care juca “Lines” pe calculator.
“Buna ziua” zic eu.
“Asteptati” mi se raspunde cu o voce vadit deranjata.
Astept, astept, iar astept, inca astept...
“Doamna ma cam grabesc, stiti nu am prea mult timp la dispozitie”. Nici un raspuns, doar o privire inghetata. Se ridica pufnind de la calculator, pune pauza la joc si imi spune sa-i dau documentatiile.
“Pai de ce mi-ati adus doua exemplare?”
“Nu sunt doua exemplare, sunt doua lucrari”
“Eu va intreb de ce mi-ati adus doua exemplare”, imi zicea ea pe un ton ridicat.
“Iar eu va zic ca sunt doua lucrari”
“Domnule dumneata te joci cu mine? Ce sunt astea doua exemplare ?”
“Nu sunt doua exemplare ci cate un exemplar din cele doua lucrari”
“Si de ce nu zici asa de la bun inceput?”
“Doamna glumiti sau chiar nu pricepeti?”
“Mergi la casierie la parter si plateste 400 lei”, zice cu voce imperativa.
Cobor 4 etaje injurand de mama focului. Ajung la casierie. Era inchisa. Il intreb pe rinocerul de la paza unde este casiera. “pai trebuie sa mergi in cealalta cladire la financiar pentru ca dna casiera vine dupa ora...”.
Merg la cealalta cladire aflata la vreo 400m, ajung la financiar. Bat in usa. “Mdaa” mi se raspunde cu un glas deranjat. Intru si dau cu ochii de bursucul de la serviciul financiar (vezi fabula) care imi zice ca dna casier tocmai a plecat spre cealalta casierie. Tonul este pretios- deranjat. De parca o neprihanito-dalba-imaculato-puro - fecioara vorbea.
Plec injurand iar. Ajung la casieria de la parter. Geamul inchis, ea inauntru, tricoteaza. Ma vede. Eu astept sa deschida geamul. Nu il deschide. Tricoteaza mai departe. Eram transpirat. Ce mai, eram sexy, eram ud. Ea nu a observat cat de sexy eram. Tricota. Bat usor in geam. Ea continua sa impleteasca. Am mai asteptat cateva secunde iar apoi i-am dat un pumn la geam si i-am spus nesimtitei: "Da-mi rapid o chitanta ca iti bag andreaua aia in cur!” Mi-a dat chitanta, fara un cuvant.
Urc patru etaje, deschid usa.
“Vai domnule ce m-ati speriat! M-am lovit si la picior din cauza dumneavoastra”
“Jucatul pe calculator in timpul serviciului dauneaza grav sanatatii doamna”.
“Sa stiti ca nu aveti deloc respect pentru institutiile statului, mi-a zis asta si doamna casier…
“Doamna sunt niste versuri pentru situatia asta: Nu citez din Socrate, citez din 2PAC/ I don’t give a fuck”, zic eu luandu-mi coada pe spinare.

Dupa doua saptamani.

Dorm. Ca prin vis aud poc-poc-poc-poc. Visez! - ma gandesc eu in somn. Incerc sa dorm mai departe. Pot sa dorm pana la 10, daca vrea muschiul meu. Mai exact bicepsul. Poc-poc-poc - se aude in continuare. Poc-poc-poc. Deschid un ochi. Poc-poc-poc. Batai regulate, ritmice, cu o rezonanta de piatra. Venind de undeva de pe scara blocului. Deschid amandoi ochii. Poc-poc-poc. Imi dau seama ca sunetele respective le-am mai auzit si ieri. Si alaltaieri. Incepand cam pe la aceeasi ora. 6.30 dimineata. Azi vecinul a fost mai matinal. M-a trezit pe la 6.00. Incepuse sa dea iarasi cu dalta-n...ma-sa, sau in ce da el de obicei! Cu piciorusele usor de plumb mi-am dus fizicul pana in bucatarie unde am pus de-o cafea. Cafea multa, in apa putina. Intre timp am navigat usor catre periuta de dinti. In drum am dat cu degetul mic de coltul unei mobile... Ca durerea sa ajunga la creier dureaza cam jumatate de secunda. O ingrozitoare eternitate. Spui “au” dar adevaratul "aoleuuuu" vine dupa. Trezirea a fost asigurata. Nu injur...e post. Ma intorc in bucataria care mirosea a cafea proaspata. Torn una ceasca fara zahar, fara lapte si iau o gura zdravana. Plescai fericit. De ce? Nu am simtit cine stie ce satisfactie, dar asa am vazut ca se face. Cel putin in reclame. Cu ceasca in mana am dat drumul la TV. "Fade to black"." - Metallica. Nu mai am ascultat melodia de ani buni, buni de tot. M-am imbracat. Vecinul batea in continuare. Intr-o dimineata o sa-l rog sa isi bage dalta aia in cur si sa lucreze asa. Sa vad daca poate. Din curiozitate. Nu pentru faptul ca as da in el ca surdu-n tobe.
Cobor la masina. Astazi e ziua cea mare. Ies avizele si trebuie sa dau cu ochii iarasi de doamna Liniuta (am botezat-o).
Trafic intens. Evident ca strazile sunt groaznice. Cozi, aglomeratie, semafoare defecte, intersectii, ambuteiaje, claxoane, tarani. Nervi intinsi la maximum. Pe bulevardele principale se circula pe o singura banda. Ca, deh, se lucreaza de vreo 6 ani la aceeasi strada. Acum sunt la capitolul in care omoara dinozaurii pentru rezerva de titei, rezerva atat de necesara utilajelor.
Ajung in sfarsit la cladirea cu pricina. Incerc sa parchez masina dar unde? Peste tot este blocat. Pe stradutele laterale nu se poate intra deloc. Pe acolo doar Armaghedonul va mai debloca ceva. Merg in continuare. Poate poate gasesc un loc de parcare. Am gasit in sfarsit. Mai aveam vreo 3 strazi si ieseam din oras.
Ies din masina si o iau voiniceste la pas. Incepea furtuna! Batea vantul exact din fata, imi indesa in gura si in ochi praful minunatei urbe. Sa ma iau la tranta cu El Nino si gaura de ozon, nu alta! Pe jos fleasca. Multa. Apa, noroi…puhoi. Pe trotuare si pe strazi. Umezeala. Incepe sa semene a Bacovia. Pe aceasta cale tin sa-i multumesc dlui primare carele iubeste urbea ca de obicei...oral. Si-i doresc sa-i aduca Iepurasul 10 negri mititei. Mici la stat dar mari la... - completati linia punctata, din considerente editoriale.
Intru in cladirea doamnei Liniuta. Acelasi rinocer la poarta cu aceleasi intrebari cretine. Trec de el, urc 4 etaje si SURPRIZA. Doamna Liniuta, in ingeniozitatea sa, isi scosese clanta exterioara de la usa. Astfel incat nemernicii ca mine sa nu mai poata da buzna in biroul ei.
Bat usor la usa. “Asteptati!” vine raspunsul. Astept. N-am ce face. Doar sa sparg usa. Trec 5 minute. Se aude cum clicaie din mouse. Este in plin extaz liniutian.
Deodata ma umbreste ceva. O doamna imensa urca scarile. Hopaaaa. O cunosc. A fost responsabila cu pionierii pe vremea Impuscatului. Venea pe la Casa Pionierilor. Controlul de la municipiu. Iar noi trebuia sa fim toti imbracati in portocaliu, cu sapcuta pe cap. Batea cu pumnul in masa si urla cat o tineau rarunchii: “Tovarasi trebuie sa...”. Dar poate ca asa trebuia sa faca. Si pe ea o bateau altii. Dar nu cu pumnul ci cu altceva si nu in masa ci pe masa. A pus si ea umarul la ridicarea nivelului...de civilizatie. Si nu numai umarul.
A fost o bunaciune la viata ei. Bloanda, ochi verzi. Avea gratie. Semana cu Tora Vasileascu. Atunci. Acum are gratia unui hipopotam adult. Si cam aceleasi dimensiuni. Am stat si am studiat-o un timp. N-o inghiteam deloc (nici nu as fi putut, nu sunt asa mancau). Era imbracata intr-o haina de nutrie. Chiar am vrut sa o intreb daca nutria nu a ajuns cumva pe cale de disparitie dupa confectionarea hainei. Pe cap avea o caciula-şal din lâna a trei oi merinos. De alea mari. Iar in picioare niste cizme pentru care sigur a omorat o cireada de vaci.
Era rosie toata si transpirata. Fire de par razlete ii ieseau de sub claia de lana.
“Dar nu-i nimeni aici?” deschide ea gura. “Ba da. Dar s-a inchis pe dinauntru si nu da drumul la usa” pun eu paie pe foc. O simteam cum fierbea.
“Se joaca pe calculator” o mai atat eu diabolic. “Stiti jocul ala, se cheama Lines. Trebuie sa asezi niste bile de aceeasi culoare intr-o anumita linie”.
“POFTIM???!!!”. CLOCOTEA! Deja isi schimbase culoarea la fata. Din rosie se transformase in stacojiu. Se duce inspre usa. Bate tare.
Si cum fiecare pasare pe limba ei piere se aude acelasi raspuns: “Asteptati!”. Eu prevedeam infernul. A fost de ajuns un umar si usa a sarit din balamale. Si sa te tii distractie. Am fost martorul unei infruntari teribile si directe intre un hipopotam si o gaita. Nu e deloc aceeasi coabitare fericita ca in “Bivolul si cotofana”. Dimpotriva. Urlete, zbierate, hartii trantite, scaune daramate. Cuvinte pe care nu le pot reproduce. Politica editoriala.
Intre timp a aparut si rinocerul de la poarta. Chipurile sa linisteasca hipopotamul. Dar ti-ai gasit. A iesit pusca din birou. Avea o coscogemitea coada bine implantata intre picioare si cornul rupt.
Am simtit o placere deosebita. Radeam de ma prapadeam. Stie, nenicule, partidul nostru ce face!.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin