S-a intamplat sa fiu invitat de catre un cunoscut la o partida de tenis. Stiam ca joaca binisor si nu m-as fi plictisit. Am acceptat. Aveam nevoie de putina miscare. Imi facea bine.
Am ajuns la teren cu un chef nebun de joc in ciuda caldurii de afara. Cunoscutul meu bea un suc alaturi de un cuplu de vreo 35-40 de ani. M-a prezentat imediat. Am zambit si m-am apucat de joc. Dupa cateva game-uri a renuntat aducandu-mi argumentul, deloc de neglijat, ca este prea cald. Fie, mi-am zis. Stam la masa si ne adapam.
Mare gresela. Am fost luat imediat in primire de catre „barbatul cuplului”. L-am studiat rapid: gras, cu burta revarsata, ochi ingusti, privire porcina si atitudine duplicitara, tricou alb mulat pe burta cu inscriptii de firma pe el, pantaloni de tenis albi, adidasi albi. Era tot alb. Ca un fulg de nea. A monopolizat toata discutia. In gura mare isi povesteste ce victorii a mai reputat la munca. Ca e cel mai bun. Cum i-a tras-o unuia si ca i-a demonstrat ca e slab, cum a mai incheiat o afacere cu un "fraier". In timp ce vorbeste transpira. Pune coatele pe masa si cu pumnii stransi gesticuleaza la fiecare silaba.
- Am un sef. Un bou. Nici nu stiu cum dreacu’ a ajuns sef. Dar lasa ca il vei cunoaste. Vine si el la tenis. Eu i-as zice vreo cateva...dar nu-mi pun mintea cu el. Sunt om de vanzari...ce dreacu’.
Ii zambeam cu indulgenta. Cu indulgenta pe care ti-o da rusinea pe care o ai cand vezi asa ceva. Adica ti-e rusine de rusinea lui. Deja stiam cine este. Facea parte din categoria lingailor. Nu-l mai ascultam. Taceam satul pana peste cap de tirada lui plina de cacofonii si dezacorduri. Ma gandeam la ale mele. Nevasta-sa il privea si ofta. Nu stiu daca de mila sau de resemnare.
La un moment dat apare la orizont „Seful”. Pasea greu, apasat. Calca pe fiecare picior cu greutatea functiei lui. Exagerat de gras, tuns zero cu atitudine de stapan al lumii. Semana cu Jabba the Hutt. Ochi bulbucati, gura mare, privind cu neta superioritate printre sprancenele incruntate. Nevasta-sa in spatele lui la vreo 2 metri: evident femeie.
Fara sa-mi doresc am vazut o schimbare de comportament: lingaul s-a transformat din leu intr-un catelus plapand, cu ochi plangaciosi si privire rugatoare. Servil si-a pierdut graiul si cu umerii lasati a sarit de pe scaun sa-i ofere locul Sefului.
- Buna ziua, zice Jabba the Hutt tare, cu glas baritonal, incruntat, impingandu-si burta in fata si proptindu-si gusa in piept.
- Da, da...buna ziua sefu’, buna ziua
- Bun.. zziua, ingan eu.
- Cald tare...
- Da, da sefu’...e cald...va ofer ceva de baut de la bar?
- Nu puiule, lasa sa vina asta la noi...ce dreacu’.
- Da, da sefu’ da.
Evident ca „puiule” era folosit in contextul in care Jabba de Hutt isi afisa superioritatea fata de catelusul plapand din fata sa...chiar daca erau de varste apropiate. Clipocind des din gene, dandu-si ochii peste cap si privind dintr-o parte, proptindu-si iarasi cu strasnicie gusa in piept, continua pe un ton mesianic:
- Sa vina baiatul de la bar la noi. Puiule...
- Da, da sefu’...
- ...pe lumea asta sunt doua categorii de oameni:...
- Da, da sefu’..
- ...vanatul si vanatorul...iar noi suntem vanatorii...
- Da, da sefu’...
- ...n-ai invat inca asta? Ce dreacu’ ba...suntem oameni de vanzari
- Da, da sefu’...
- Dar o sa stii si tu cand...si face o pauza docenta rotindu-si privirea, cu ochi intredeschisi, peste intreaga audienta...vei fi ca mine.
- Da, da sefu...
- De exemplu Dorin...
- Da sefu’ ce om marunt..cum dreacu’ de a fost promovat
- Eiii, cum?! se stropeste Jabba the Hutt la micutul lingau, are pile baaa... ca el e o nimicarnita de om baa...habar n-are ce face, noroc de mine ca-i mai spun cum si ce sa faca.
- Da sefu’ am vazut si eu asta...
- Ca daca nu-i spun eu, sa dea dreacu’ daca ...
- Da sefu’ parca eu nu stiu ca doar...
- Prosti suntem noi, baa, ca muncim ca prostii si ne dam si sufletul pentru...
- Da sefu’ doar stiti cat muncesc...
- Da puiule, stiu...si-i scapa un zambet indulgent si impaciuitor.
...si discutia a continuat pe acelasi ton. Din discutii mi-am dat seama cine este cel facut albie de porci pe nume „Dorin”. Un sef „a lu’ Sefu”.
Dar adevaratul cosmar s-a produs cand femeile au avut proasta inspiratie (din punctul meu de vedere) de a merge la baie. „Barbatii” au inceput sa-si povesteasca ce chermeze fac prin hotelurile prin care stau, pe ce buci mai pun mana, ce unduiri de felina au, cum roiesc femeile in jurul lor, cate ’j de mii de orgasme pe secunda au avut femeile cu care s-au culcat in ultima saptamana, cat de doriti, respectati si admirati sunt, ce dezmat au facut la ultimul team-building la care au fost etc.
Eu eram verde la fata. Ma uitam cu privirea omului care ar fi dat in ei ca surdu-n tobe. Imi venea sa borasc. Nu sa vomit: sa borasc. Spre marele lor noroc li s-au inapoiat nevestele...altfel nu as fi bagat mana-n foc pentru reactiile mele. Mut, mut...dar nu mai suportam.
- Hai ba sa facem un tenis
- Da sefu’ hai..
- Domnuuu’ aaa (si face o pauza dispretuitoare) inginer nu jucati cu noi la dublu? ma intreaba Sefu’
- Mmnuu...prefer sa va admir, zic eu ironic.
Cu miscari de morsa au plecat spre teren. Au inceput jocul. Echipele au fost repede formate: micutul lingau cu sotia iar Sefu’ cu acea cunostinta a mea. Lingaul trata partida respectiva ca si cum ar fi insemnat totul pentru el. Umplea tot terenul. Gafaind printre tonele de grasime se chinuia sa dea de fiecare data mingea chiar in racheta Sefului. Nici un centimetru la stanga sau la dreapta. Nu mai era un joc de destindere ci un pariu cu viata. Nu o lasa pe saraca fata sa dea nici o minge: daca ar fi dat cu un metru langa Sef?? Dezastru! Se baga mereu in fata ei si cand amarata mai prindea cat o minge, boul se rastea la ea. Si ea tacea trista sagetandu-l cu privirea. Stia: NU IN FATA SEFULUI!
La un moment dat Seful si Lingaul au incremenit: venea Dorin! Seful al' MARE!
Am observat cea mai spectaculoasa metamorfaza din viata mea: Jabba de Hutt s-a transformat intr-un limax, cu tot corpul in forma de limba, iar Lingaul intr-o biata libarca tremuranda.
Dorin venea! Cu freza sa de macho si privirea de mascul feroce. Cu mersul de Bugs Bunny: smecher. A ajuns la masa. Cei doi erau deja acolo intrecandu-se in a-i oferi un scaun. Dorin, aruncandu-si ostentativ pe masa telefonul de ultima generatie, cu infatisarea omului fara de care Universul intreg nu functioneaza, spune:
- Cald...
- Da, da Sefu’...cald, bolboroseste ex-Jabba de Hutt
Stiam ce va urma: o serie intreaga de limbi. De data asta bilaterale. Satul si scarbit ma ridic brusc, salut scurt si plec fara nici o explicatie. Cu un munte in spate. In urma mea aud o soapta: „...nu-i om de vanzari”...
In drumul spre casa ma gandeam: „...Ce naiba am cautat eu acolo? Cum am ajuns sa am in preajma astfel de oameni? Chiar daca doar pentru 1 ora? Exista astfel de oameni?”
Da...exista. Lingaii. Sunt un fel de amibe carora li s-a dezvoltat doar limba. O limba mai mare decat ei, ce se propteste pe fundul cuiva. O proptire zdravana, de ventuza. Lingaul e un sub-om. Creierul este dezvoltat doar atat cat sa trimita impulsurile necesare limbii.
Lingaul nu e prost, ci doar unilateral dezvoltat. Sa dai limbi presupune o anumita maiestrie, poate deveni chiar o arta, duce la o inteligenta a miscarii linguale si chiar la tehnici perverse. Tocmai de aceea, lingaii sunt mai buni decat pupincuristii. Trebuie sa le-o recunoastem asta. Pupincuristii sunt mult mai rudimentari, mai rurali, mai sinceri in actiunea lor. Isi proptesc buzele, tzoc, sarumana, la revedere, ne vedem tura viitoare cand iti mai trag un tzoc, pa pa pa.
Lingaii au un limbaj extrem de sarac. Lu’ ala mare ii zic doar “da, da , da, ah, oh, esti grozav, da, da, da, ai dreaptate, da, da ,da, ai atata dreptate, da, da,da” Si cam atat le iese pe guritza. In rest au niste buzitze pe curuletul care le e subdezvoltat, ca toate resurzele s-au dus in limba. Si culmea, buzitele de la curuletz vorbesc. Le vorbesc celorlalti despre cat de nasol e ala mare. Pentru ca lingaul este si las. Si meschin.
Lingaii au si o mare doza de viclenie. Isi asuma meritele celorlalti, le incarca pe limba si pleosc cu limba unde trebuie. Pestele mare apreciaza “periajul” soft si delicat, si ii mai rasplatesc pe micutii protejati cu o tandra fluturare.
Lingaii isi adapteaza, constient sau inconstient, vorbe de duh vocatiei pe care o au. Deviza lor e:”Limba noastra-i o comoara in adancuri infundata” – dar fac referire directa la actiunea fizica. Se mandresc cu “limba dulce mult aduce”, intelegand prin limba dulce acele da-uri repetate. Si se complac un permanenta in expresia de “gustibus non est disputandum”, plescaind multumiti din buze atunci cand au timp sa-si bage limba in gura.
In viata mea nu e loc de astfel de oameni. Si nu va fi. Niciodata.
Mi-e greata de ei...Atat. Aaa...nu...pentru voi dragi lingai:

https://****.youtube.com/watch?v=wDbNyXI8YRI

Moderatori angel_angel39 Galateea admin