E vineri. Ploua, lapoviteaza. Afara pare ca cineva a ucis cu premeditare primavara timpurie. Sau sa fi fost vreun un accident? Nooo. Ca eu nu cred in accidente si nici in intimplari. Ar trebui sa ma ridic si sa ma ascund intr-o carciumioara mica sa-mi beau mintile elegant pe fondul unor barfe savuroase. Dar nu beau…hmm.
Nu mai suport starea asta.. nici macar nu pot sa o definesc .. este un fel de tensiune.. un soi de isterie.. o senzatie de asteptare. Primavara parca nu mai vine odata iar vremea asta devenita cenusie si insipida continua sa agonizeze in jurul meu. Si in mintea mea si in mine. Uneori am senzatia ca totul va intra in normal daca pocnesc dracului odata florile de salcam. Ciudat.. Parca am stat prea mult sub apa si o sa-mi pocneasca plaminii.. ma sufoc! Nu mai vreau sa merg la ski, nu mai vreau cabana de munte cu lemne pocnind in foc, nu mai vreau sa vad zapada, nu mai vreau cerul asta mizerabil, nu mai vreau mazga de pe strazi si diminetile mohorite. Parca e un priveghi continuu. M-am saturat sa ma bucur de doua zile de soare palid si fara interes. Parca m-a inchis cineva intr-o cutie captusita cu gri. Nici macar nu tine de cald. Sunt ametit de cap. Cand ma trezesc as mai vrea sa adorm iar. Si imediat sa ma trezesc in dimineata aia in care mirosul de afara s-a schimbat si e amarui si racoros si caldut. De primavara.
Imi trebuie mirosul ala proapspat de pamint reavan si energia diminetilor de primavara. Vreau narcise inflorite in galeti de florarese langa chioscurile de pe bulevard. Vreau sa-mi pun tricouri pastelate. Vreau verde si crem si galben pal si turcoaz. Si nu imi vine sa le imbrac. Vreau salcami infloriti si alergia mea urmata de stranutul de 10 minute care ma amuza in fiecare an.
De fapt pe vremea asta iti vine numai sa stai in casa intr-un coltisor cald cu o bucata de paine prajita auriu cu unt pe ea si cu o cana de ceai alaturi. Si sa scoti dracului din tine isteria vremii asteia bolnavicioase, sa o consumi, sa o omori, sa o epuizezi, sa se care naibii odata.
In jurul meu toata lumea mimeaza indiferenta. Ma uit la ei: colegi, cunoscuti, necunoscuti, femei , barbati, copii, toti par apasati, abatuti cumva, deranjati si iritati. Mimeaza normalitatea dar sar in aer de la orice porcarie: " ti-am spus sa nu-ti mai pui geanta pe biroul meu?? / lasa dracului tigarile alea.. or sa te omoare.. ma deranajaza fumul da!! si ce daca am fost si eu fumator! / platiti odata sau petrecem cu totii week-end-ul in supermarket??? / ce pusca mea te bagi frate, chiar nu vezi ca am semnalizat drepata?? nu poti sa ma lasi si pe mine?? mori ma!/ da muzica aia mai incet, imi faci nervii zdrentze/ sa mori tu!"...etc.
Cunoscutii mei umbla in grup, in haita, ca lupii de parca s-au aliat sa reziste. Exerseaza cinismul si rezistentza. Senzatia aia de soldat in transee: hai sa bem un vin, o cafea, mincam ceva? ... hai sa fumam ceva.. hai ca trece.. rezistam. Muncesc in sila.. au puseuri de energie. Parca sunt masini cu carburatorul infundat. Trag greu.
Ce ciudat se intimpla lucrurile uneori. Ce rapid se succed intimplarile alte ori. Cata rabdare si energie consumi asteptind si dorindu-ti ceva. Zambind. Si cind se intimpla pare firesc si natural si de acolo. De acasa. De- o viata.
Mergeam odata, demult, cu un autobuz plin de praf, mirosuri, imbulzeala de sardine la conserva catre casa parinteasca. Ma plictiseam infiorator. Si drumul de 3 ore in asa atmosfera... In jurul meu lume multa fiecare cu gandurile lui. M-am trezit gandindu-ma la ce fain ar fi sa pot sa " aud " gandurile fiecaruia. Sa stiu la ce se gandeste doamna, sau domnul sau.. Sa "aud" ce e in capul fiecaruia. Evident, nu am inventat eu becul de la frigider. Dar acum dupa atatia ani imi dau seama ca si dorinta asta.. chiar inteleg. Si iar imi amintesc "ai grija ce-ti doresti..”
Pe o vreme de asta cel mai bine este sa zambesti. Sau macar sa-ti amintesti cum este. Altfel te simti ca o scrumiera plina. Iar eu astazi am zambit. Involuntar, tamp, ilogic, mutalau. Incredibil de mult. Am avut senzatia ca pot sa aduc zambetul pe buzele oricui. Am verificat. Fara sa vreau.
La semafor, intr-o masina din stanga, o tanara agent imobiliar. Cel putin asa arata sigla de pe masina. Blazata de propria mediocritate, enervata de traficul de pe sosele, scoasa din minti probabil de “target-ul” impus, fuma incrancenata cu geamurile date jos. Din masina iesea un fum ca dintr-un club de rastafarieni. Plicitisita de muzica firesc de prost aleasa asculta cu volumul dat la maximum: "....salam, si-o paine de graham/ te-ntrebi daca Rahan il bate pe Tarzan"...sau cam asa ceva. Nemaiputand suporta grozavia de prost gust si bazandu-ma pe faptul ca am boxe mai puternice ca ale ei, am deschis radioul si din rarunchii de la radio a iesit trupa “Taxi” cu “Castrati-ma, castrati-ma/ sau daca vreti eutanasiati-ma”. Fuck! Proasta alegere, nuca-n perete, mi-am soptit atunci in barba. M-a busit rasul si m-am uitat la ea.. Mi-a zimbit sincer si i s-a luminat fata, ochii. Nu pentru ca se simtise bagata in seama. Ci pentru ca eu ma simteam precum Midas. Zambetul meu a scos-o din stare ei de mediocritate inca inconstient dar definitv asumata si a facut-o sa zimbeasca. Frumos si deschis. Asa, cumva copilareste...fara sa stie de ce. Si fara sa realizeze macar ca zimbeste. Am fost molipsitor.
Dar minunea a durat cateva secunde cat a tinut culoarea rosie a semaforului..5...devine atenta, 4...ochii se ingusteaza, 3...narile se latesc, 2...se incrunta, 1...nu mai are rabdare si porneste in tromba.
...si din urma ei... “Castrati-ma, castrati-ma/ sau daca vreti eutanasiati-ma”…Mi-a amintit de o vorba veche a unui prieten drag, de acum vreo 12 ani, din timpul facultatii. Rupt de beat, cu o mana pe umarul meu articulind cu greu ... " beeeeei, viatza-i vasta beeeeei!!!", reformuland in stil personal " realitatea e infinita".

Moderatori angel_angel39 Galateea admin