Ma ridic din pat ingrijorat. Gatul ma durea tare, in ciuda leacurilor mai mult sau mai putin babesti pe care le-am ingurgitat, asezonate din belsug cu sare…direct in marul lui Adam. Mi-era clar: apa rece direct din fantana, eu incalzit. Ramaneam fara voce…eu fara voce…hmmm…nasooool. Ipohondria s-a instalat: e ceva grav, pneumonie sau altceva, am fost fumator inrait, parca simt si un nodul, trebuie sa ma vada un specialist. La spate incepuse sa-mi creasca un morcov inrudit cu ridichea uriasa din poveste iar frunzele semanau cu “vrejul de fasole”….
Imi suna telefonul. Era vreo 9. “Alo?” “Alo, buna ziua, sunt de la agentia x, aveti un apartament de vanzare in .....?” “Nu, doamna, imi pare rau, nici nu stau acolo iar daca asa avea asa ceva nu cred ca l-as vinde – zic eu, spiritual nevoie mare. “Ma scuzati, o fi o greseala, la revedere!” – zice ea. Ora 9.23. Suna telefonul. “Alo!” “Alo, buna dimineata, sunt de la Agentia y, aveti un apartament de vanzare in ....., langa Tribunal?” “Mmmmmmnuuuuu, nu am, e o greseala!” “Ah, ma scuzati, asa am primit informatia!” Va asigur ca nu am asa ceva de vanzare!” “Ah, asta e…pacat. La revedere!” “La revedere!” Ora 9.27, suna telefonul. “Buna ziua, sint de la Agentia z, in legatura cu apartamentul de pe ....., la 150 de mii il vindeti?” “Nu am asa ceva, doamna. Dar daca obtineti 150 de mii pe el, puteti pastra 100. Restul ii astept..” – incep eu sa ma enervez. Ora 9,34. Suna telefonul. ”Buna ziua, mai aveti la vanzare apartamentul de pe .....?” “Teoretic da, – raspund – practic nu am avut niciodata, nu exista asa ceva, e un anunt gresit, imi pare rau, la revedere!” – si inchid telefonul. Pe scurt, pana la ora 11 am primit vreo 20 de telefoane in legatura cu apartamentul “meu” de pe ...... Exact in ziua in care ma credeam bolnav, eu repetam placa “nu, nu am, sa-l "..." pe ala care a dat anuntul si a gresit numarul”. Intr-o pauza de raspuns la agentii, sun repede la o prietena, super doctor specialist ORL, ii zic sa ma primeasca ca mor. Daca nu de boala, cu siguranta de frica. Sigur, vino, te vad, iti schimb gatul daca-i cazul, sarumana, multumesc, vin. De cand am plecat la doamna doctor, am primit alte j’ de telefoane.
Opresc langa un chiosc de flori, sa iau niste trandafiri. La intrare, o coroana de morti…Baga-mi-as, sa-mi bag, e un semn…Imi fac cruce cu limba in gura, cer 5 trandafiri rosii, O tiganca grasa care gemea la fiecare miscare, scoate 4 trandafiri si da sa-i impacheteze. Era sa-i bag un picior in cap, sa-i sara naframa pe crizanteme. “Femeieeeeeee, de ce-mi pui 4 trandafiri?! Ma vezi mort?!”)) “Haoleu, sa ma ierti, am crezut ca-s 5!” “Haoaleu – zic eu – is fix patru, nu stii sa numeri?!” Imi da trandafirii, intre timp mai raspund la 4 agentii, nu, nu am apartamentul, merg mai departe spre clinica. Pe dreapta, intr-o parcare, vad o masina mortuara, pe care scria “de noi nu scapati”…fuck! Dau sa trec strada cand colo imi sare o matza neagra in fata. O ocolesc evident. Pe cealalta parte vad o cioara care se uita fix la mine cu privire pofticioasa. Vaaaaaaaai de soarele meu…semne, semne, semne ar zice cineva.
Iubesc detaliile. Detaliile fac totul. Detaliile dau sare si piper. Fara detalii, viata ar fi un camp fara iarba, un leu fara coama, o bufnita care nu-si poate intoarce capul de jur imprejur, un negru alb, o tigara pe care o fumezi fara sa o duci la gura. Detalile traiesc cu noi, adeseori nu le vedeam. Alteori ne irosesc clipe importante din viata si ne baga in vertij. De cele mai multe ori sunt prostioare. Dar le accepti. Dau savoare. Razi de ele…
Ajung la cabinet cu genunchii moi. Intru val-vartej si ii zic doctoritei:”Uita-te repede in gatul meu, ca mor de inima!” zic eu razand. A zambit, m-a poftit pe scaun. Apoi mi s-a holbat in toate cotloanele cu o lupa, mi-a bagat diferite scule de diverse dimensiuni pe limba, sub limba, in stanga, in dreapta, si-a infipt degetele in maxilar, sub maxilar, ma inecam, imi venea sa scuip ca o lama, sa sforai ca un hipopotam adult, sa scot limba ca girafa si sa chitcai ca soricelul. Ea, doctorita era din ce in ce mai serioasa: adio, mi-am spus razand, am pus-o!. Se ridica, se uita la mine si-mi zice: “Mori sigur peste vreo 100 de ani si asta daca nu esti prostut…ceva rosu in gat si cam atat. Te dau cu chestia asta albastra si gata. Trece. Vezi ca are un gust ciudat, sa nu vomiti”. Renasteam. Am iesit fluierand, cu reteta in mana: Tantum verde.. zburam.
In zborul meu pe langa vitrinele magazinelor aud pe cineva urland…si cand spun “urland” nu exagerez deloc: “-Fataaaaaaa, uite, cristale Shiaicovschi!- Uaaaaaa!…Da cine-i Shiaicovschi, fata?!” (sunt absolut sigur ca nu se gandeau la Piotr Ceaikovski). Evident ca discutia m-a lovit ca fulgerul si mi-a scurtcircuitat sinapsele. M-am intors sa vad ce recipientele pot adaposti atata tampenie. Doua pitzi cu niste fustite de vreo 10cm…nu latime, nu grosime. Lungime… de fapt nefiresc de lungi dat fiind faptul ca erau realizate din resturi de snururi.
Mi-am mai facut o cruce cu limba si am fugit ca de Uciga-l Toaca.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin