1 August 1978

Ploua. Corectie! Ploua cu galeata, de parca cerul isi regla conturile cu pamantenii! M-am trezit dis de dimineata, incercand sa ajung la garaj inaintea tuturor, sa fiu eu cel care ii intampina pe toti, cumva sa le arat ca munca serioasa incepe cu mine. Intelegeti voi? Un fel de model, desi nu eram chiar asa... avand in vedere privirea stramba, freza invechita sau dintii aranjati aleatoriu.

Cand se lumina, apare Max. Nu stiti cine e Max? De multe ori nici eu nu stiam CARE e Max. Asta fiindca omnul se murdarea asa de mult, incat nu il mai recunosteai. Il intreb daca simte ca azi e ziua noastra, raspunde cu un cascat. Il iau la o cafea, imi raspunde ca e prea devreme, mai bine sa asteptam pana vin si ceilalti.

Ne strangem toti, punem planul de bataie la punct, urma o zi grea, ploaia nu ne ajuta deloc. Vedem si concurenta, la fel de abatuti, dar nelipsiti de ambitie.Vedeti voi, in lumea noastra, totul se face la secunda, totul e calculat, aproape totul.. caci mereu e ceva ce tine de sansa.

Pe la 10 masina era gata, in 30 minute incepea incalzirea. O iau incet, temator asa, nici macar nu ajungeam in a cincea, e greu, tare greu, vizibilitate scazuta. La un moment dat imi vine in minte nevasta, dar chiar ea, ma gandeam ce o face acum, daca s-a trezit, chestii banale, indeajuns incat sa pierd putin din concentrare.Noroc ca mergeam incet...

Il chem pe Max, ii spun ca e aproape imposibil, trebuie sa facem ceva,nu se poate disputa. El stramba din nas, e ordin de sus, presiune din partea sponsorilor, nu putem domne'...

Luam pranzul cu toata echipa, ploaia se mai oprise, cineva mai spune o gluma, ma prefac ca rad, gandul meu e departe, parca nu sunt in apele mele, desi imi placea pista asta. Pe ploaie eram ok, poate nu cel mai rapid, dar cu rezultate bune. Nu avea de ce sa imi fie teama, cred ca echipa era mai tematoare decat mine. Dar asa sunt ei, protectivi intr-un fel, ca o mama!

14.15- sunt inca in camera de hotel, ma uit in oglinda, parca as vrea sa vorbesc cu cineva, insa cel din oglinda nu vrea sa vorbeasca cu mine...

14.30- sunt langa masina, inginerul da ultimele indicatii, dau din cap in sensul ca aprob, si ma urc in masina.E momentul acela magic, cand iti pui manusile, casca, acel moment cand nu te mai poti intoarce inapoi, dar care iti face sangele sa fiarba, va doresc sa il simtiti candva, cumva!

14.45- incepe iar ploaia, perfect! De parca nu plouase destul, ia si desert. Merci frumos!

15.00- se da startul, practic nu vezi la 100m in fata, e mai mult intamplare, mergem la ghici. Noroc ca am plecat primul, am uitat sa va spun, poate din modestie .

Cursa are un istoric aparte, te lupti cu nebunul de volan, te lupti cu elementele, te lupti cu adversarii, te lupti cu tine. Cand am ajuns la ultimul schimb de pneuri, Max se uita la mine cu privirea de genul ''baiete ai grija de viata ta''. Si am pornit iar, parca prinsesem curaj deja, mergeam mai repede si mai repede, parca alergam dupa vreun record. Ajung in ultimul tur, sunt la conducere, ma relaxez si... ies pe iarba, pierd controlul, practic devin pasager, urmeaza sa lovesc zidul, si in secunda aia lunga, imi vad nevasta zambind, speranta de a castiga titlul incheiata.Si lovesc bariera... timpul se opreste, e gata.

Bai, dar respir, wow am avut noroc, am lovit doar pneuri de protectie, repede ajung 2 comisari de traseu, sunt aproape de pista,ma imping ei, si desi avariat, pot sa repornesc. Aveam avans! Inca pot castiga. Si chiar o fac.Incredibil, am reusit, echipa e fericita, eu sunt mai fericit ca am scapat cu viata.

Ajung acasa, sotia e in dormitor, deschid usa, si aproape sa mor acolo...

Moderatori angel_angel39 Galateea admin