poza Iuly4n

Iuly4n

  • Publicat pe 07/06/2019
Bună. Mă numesc Iulian, sunt din Suceava. Sunt căsătorit și nu mă mai înteleg cu soția din mai multe aspecte, în special cele intime. Soția este tot timpul negativistă, e pusă tot timpul pe scandal, toată lumea trebuie să facă numai cum vrea ea, se crede cea mai deșteaptă și cu partea intimă este foarte rar. Într-o relație de cuplu, partea intimă trebuie să fie cea mai importantă și apoi înțelegerea. Dacă partea intimă este activă, celelalte vin de la sine. Am mai încercat apropierea, am lăsat și mai mult de la mine, dar fără rezultat, tot aceeași respingere pe aceleași motive: "Lasă-mă că sunt obosită, mă doare capul, mă dor picioarele, nu am chef."
De aceea încerc să mă îndepărtez de ea, deoarece m-am săturat de "singurătatea din baie" și să îmi găsesc cu adevărat o femeie, cu, care să mă înțeleg din toate punctele de vedere.
Îți mulțumesc pentru că mi-ai citit povestea și dacă dorești, ne putem vedea pentru a ne cunoaște mai bine.
Te pup și îți doresc multă sănătate și fericire!
poza Dorel12

Dorel12

  • Publicat pe 01/11/2016
frumoasa doamna bv!!!