Mândrie
Eu zic sa mai ieșiți din camere sa mai scoateți nasul din cărți și poate aflați de la oameni simpli din țările vecine cum percep ei România și pe noi locuitorii ei. Si daca nici asa nu va loveste patriotismul poate copiați și aceste manifestari de la ei, ca tot va place velantainsu și alte artificii, poate dam cu copy paste si mândria, respectarea istoriei și a steagului și stemei nationale.
App, când atingi zidul Voronetului cu mâna si stii în cat timp record a fost ridicat de " niște țărani " la fel când stai semeț pe turnul din Poienari, nu te încearcă asa o jenă ca tu nu ai clădit nici macar un scaun cu 3 picioare, o jenă cat sa iti dai cu cartea lui Cioran în cap??? Nu mai minimalizati eroii natiunii noastre, pt ca in situatii identice nu știți daca v ati fi ridicat la nivelul lor. E usor din libertate și confort sa strambi din nas, dar ia mergi și lupta pt tara, pământ, familie, creștinism în opinci și cu o pereche de izmene gaurite! Sa auzi apoi peste veacuri ca rade unul superior. Dacă am avea intrat în comportament zilnic manifestarea patriotismului și mândria de neam si țară ar fi bine, dar dacă tot ne aduce aminte istoria în câteva zile pe an, ce pusca mea nu suntem în stare macar în alea sa fim drepți? Să nu impietam, sa nu facem circ? Nu esti in stare sa scrii o odă, o lucrare cu note istorice, bai nene macar o doina pop ulară sa găsești! Daca nici de aia nu esti in stare atunci taci sau cel puțin nu elogia ostentativ fix in acea zi opera unora din poporul ce ne a cotropit și ne a rupt bucăți din pământ, păduri, sare si aur din munți. Altfel, prin aplaudarea dușmanului care mai e diferenta intre tine sau boierii fanarioți ce și au vândut frații la Stambul sau europarlamentarii care cer legi asupritoare împotriva propriului popor? Vă e greu 1 zi? https://youtu.be/scZdCM1b7cM Doina, în recitalul lui AP cu Zamfir și Fărcaș https://youtu.be/JDBu-3VCyWc Într-o dimineaţă – Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă – „ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.” |
Comentarii
Pagini
1 2 3 4 5 6PisicaNeagra33
blackrosse
Lumea se satura sa fiie român. Poate le este chiar rusine.
Atunci cum sa nu se dea mare in senzatii prorii care nu ii folosesc respectiv sa dea muzica la maxim ascultand muzica turcească nemteasca, englezească, sau te miri in ce alta limba si vine in țară si se face ca nu mai cunoaste bani romanesti si nu mai stie sa vb românește.
Dar cu ce bocanci avem , cu aceea defilam.
stupidddd666
stupidddd666
PisicaNeagra33
gicageo
PisicaNeagra33
Hai, noapte bună!
stupidddd666
Caut femeie sa se uneasca cu mine. Pentru doua zile
PisicaNeagra33
gicageo
Pagini
1 2 3 4 5 6