Regulament
Bloguri
1 Decembrie: Zi de sărbătoare a neamului românesc.
Declarativ stăm bine cu urări, invariabil ne reamintim de versurile imnului național, ori vreun cântec patriotic sau ce evocă respect pentru toate provinciile istorice. În schimb în acțiuni: praf și pulbere! Păi nu ne jupuim noi ardeleni cu munteni, olteni cu moldoveni? Păi nu se crede fiecare miezul? Păi nu ne vorbim de rău în fața străinilor, de se miră ăia ca de maimuțe? Nu am văzut în viața mea să își renege un englez, neamț, italian, francez originile, neamul, să declare că își dorește extincția pensionarilor sau a locuitorilor din sud sau din est. S-or certa la ei acasă, dar în fața străinilor sunt mândri de confrații lor, chiar dacă istoria lor a fost plină de violență, asuprire, cucerire și impunere de sclavagism. Noi am fost mereu în defensivă. O fi ăsta motivul pentru care patriotismul e mai pe șoptit, mai piu piu și nu răget de leu? Dar de ce ne-a apucat în ultimii ani ura asta nejustificată? Să privim în jurul nostru la Bucovina, Moldova și Basarabia: le suflă rusul în ceafă și ei se încăpățânează să strige că sunt români și vor unirea cu noi! Noi? Nimic. Vegetăm. Am ajuns să spun asta: Moldova e mândră de limba română, noi ne dăm copiii la grădinița în limba franceză sau engleză. Basarabenii cântă rock în română, noi am îmbrățișat spaniola. Moldovenii promovează produse din țara lor, fabrica Bucuria fiind un exemplu de *așa da*, să nu mai zic de crame! Nu importă brânză nemțească sau cozonaci italieni. Costumul po p u lar a redevenit un trend în ultimii ani, dar la o nuntă tot manele răsună majoritar și nu hore *învechite*. Vizităm biserici ca obiectiv turistic dar rar mai stăm la o slujbă întreagă, nu e cool. Vizităm cetăți istorice, facem selfie, dar rar donăm 10 lei pt renovarea lor. Luăm munții la pas dar uităm să respectăm natura și lăsăm tone de plastic în urma noastră.
Hai să ne revenim de azi! Hai să fim mai buni, corecți, curați, umani, drepți, mândri ! Mai *ca afară*! Mai aproape de ideal. Să fim Români cu R mare!
Voi posta câteva video ce ar trebui să fie o lecție pt noi toți!
Să vezi cum și o melodie pop poate fi un adevărat clip de promovare a țării
https://youtu.be/x08XOMrAQzg
*Câte orașe, câte sate, am să cânt despre toate
Bate frate toba bate să se-audă până-n State
Ca să știe lumea-ntreagă, unde-i țara asta dragă
Moldova pe hartă mamă, ca un strugure de poamă *

Să vezi cum la Crasna se adună zeci de oameni în costume po p u lare an de an și strigă de răsună munții că sunt Români:
*Aici e România, aici e plaiul meu
Așa este românul lăsat de Dumnezeu*
https://youtu.be/UawRv0SKekY

Să vezi cum am încălcat testamentul lui Ștefan cel Mare și am uitat să fim bravi...
https://youtu.be/AOaXV2NjqoM
*unde-s vitejii tăi Ștefan, cei cu inima cea mare?*
unde-i sabia ta Ștefan? la Stambul este păstrată
ai tăi urmași nu putură să o țină în alor mână*

sau Imnul Centenarului:
*Trecut-au anii, chiar 100,
Marea Unire nu se uită
Că s-a strigat cu voce tare
Trăiască România Mare!
Transilvania, Moldova,
Țara Românească,
România noastră mare,
Vivat, să trăiască!
918 i-a unit pe toți:
Pe munteni, pe moldoveni
și bravii noștri moți.*
https://youtu.be/OBOEuAyN1AY

Să vezi cum un grup din Moldova scoate la lumină cântece vechi și le aduce în secolul ăsta să ne înfigem versurile în memorie, să nu le uităm, să nu ne renegăm trecutul și da, au curaj să ceară refacerea granițelor, fie și prin muzică:
*frumos îi șade oricui acasă în țara lui*
https://youtu.be/tTmQW41zP6E

Și un La Mulți Ani! din inimă celor care sunt mândri că sunt români, oriunde s-ar afla!
https://youtu.be/qmnAbjsFaOA

https://scontent.fotp1-1.fna.fbcdn.net/v … CDDF1

https://scontent.fotp1-1.fna.fbcdn.net/v … F279B

https://scontent.fotp1-1.fna.fbcdn.net/v … DDA73
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Luna, merci frumosbig hug
Pt tine caut concertul integral Lupii lui Calancea cu lăutarii lui Botgros.
Cred ca l am mai postat la alt blog.
Dacă ai răbdare, ca poate nu iti va plăcea stilul etno- rock, la un moment dat va fi o interpretare a maestrului la ciuleandra, ceva de vis!
https://youtu.be/5HdCRBzQV2I
Minutul 50
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Muzeul de la Namaiesti e ireal...Si.. da, marama e superba în zona ta.
Eu in vara asta când am mers la slujba la Barsana mi am pus ia aia " bună " care e luată de la Voronet și are trandafiri roșii și mărgele verzi. Am combinat o cu o fusta largă pân la genunchi neagră cu flori roșii, galbene, albe. Eram ca pomul de crăciun. Cum am gresit drumul și am nimerit peste dealuri pustii în Stramtura sa vezi femeile în vârstă de acolo cum se uitau la mine ca la urs. Eu pozam cergi, scoarte, poarta bisericii, eram ca turistul chinez. Intreb o bătrînică ce hram are biserica și cât mai e pân la Barsana, iar ea dupa ce imi raspunde imi zice: dar nu sunteti de pe aici. Nu sunt zic. Sunt din sud, de la Dunăre.. .se uita la ie: -asa e pe acolo?
-Nu e, dar mi a placut ia asta din Suceava...imi sta bine cu ea?
- esti mândră tare! Imi zice batranica.
De la muzeul din complex mi am luat margele și brățara.
Asa necaz imi ie ca nu am luat și batic verde sau albastru cu flori....
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Nove, ce culori are ia?
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
am pus Emil, e în video oficial al centenarului, creat de Viorica Macovei și orchestra armatei filmat la Cercul Militar.
Cred că vizitarea unor locuri din țara asta ar trebui să fie o disciplină școlară, oricum mult mai folositoare, Cetatea Alba Carolina cu Sala Unirii și biserica, Gorunul lui Horea, bisericile unde dorm voievozii și regii, Agapia cu muzeul grigorescu, Iașiul cu palatul lui Cuza, Curtea de Argeș, cetatea Poienari, cetatea Devei, cazanele Dunării, Mărășești, Păuliș, Oituz, Sfinxul, Ceahlăul, salinele, Sarmisegetuza, chilia lui Daniil, schitul Negru Vodă, parcul lui Brâncuși, crucea de la pasul Tihuța, momumentul de la Vidraru, defileul Jiului și muuuulte alte locuri
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Grasy, aplaud aici în fața ta și dealurile de la Șugatag, Poienile Izei, lucrate, curate, superbe....fustele albastre înflorate, opincuțele de lână, păstrăvul cu mujdei de la Mara, biserica de lemn de la Săpânța Peri, casele mândre și porțile cu soare și lună
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
nu face diferența, nici nu am zis asta, dar uite așa e la noi, manifestarea e mai puternică în zonele lăsate în sărăcie și majoritar ortodoxe.
eu vorbesc de manifestarea mândriei sub toate formele, fie ea și prin purtarea tricolorului, lăudarea țării când interacționezi prin concedii cu alte nații, inclusiv păstrarea țării curate și cu case și porți gătite de sărbătoare, iar asta o spun eu o munteancă: Moldova, Maramureșul, Bucovina și Republica Moldova ne dau clasă și o lecție dură! În județul Suceava ca și în Maramureș vei găsi case cu decorațiuni de lemn vopsit și desenat în feluri superbe, fiecare poartă curată și cu flori la drum, biserici pline, dealuri și văi cultivate cu porumb, la noi în sud....viță de vie, praf și gropi
poza alexducu

alexducu

  • Publicat Acum peste 2 luni
cu razboaiele ai dreptate partial pt ca nu toate au fost religioase si de multe ori credinta era mijlocul si nu scopul razboiului. nu cred ca ar fi credinta cea care face diferenta dintre oamenii buni si cei rai, dintre patrioti si tradatori (sau ma rog, nepatrioti), samd... nu mai huliti oamenii fara sau de alta credinta.
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Haide, Frist că am mai învis și noi. Dacă stai de vorbă acum cu un turc îți spune cu respect că l-am avut pe Mihai the brave și Marele Ștefan, iar sabia aia cred că o țin acolo lustruită ca să nu uite că nu suntem chiar de paie ca popor!