Amintirile despre copilaria mea, le-am inchis intr-o cutiuta, nu, nu din cea de comori, ci mai degraba una pe care tinzi mereu sa o arunci pe fundul celei mai adanci mari. N-am reusit, poate ca n am gasit marea aceea suficient de tulbure, iar cu timpul a devenit lada mea de zestre, in care m-am incapatanat sa indes straturi peste straturi de uitare.
Speram totusi ca trecerea anilor sa-mi impaneze inima cu alte instantanee, unele care- sa-mi tatueze existenta in cele mai pastelate culori, asa ca mi-am dorit sa "fiu mare"! Mi-am dorit sa fug de copilarie!
Si am fugit! Si am crescut, insa doar pe hartie! In suflet, am ramas acelasi copil ratacit in propria-mi existenta, lihnit dupa un strop de magie, ce poate m-ar fi creionat altfel.
Doar ca, goana mea nu era una lipsita de sens, poate doar de directie, insa destinatia mi-a fost mereu cunoscuta: un adapost pentru inima mea, un refugiu pentru visele mele ce se prabuseau rand pe rand! Un loc unde sa-mi simt sufletul in sigranta si nu ca pana atunci, strans in menghina!
Contrar trairilor interioare, exteriorul arereori trada nesiguranta, spaima, singuratatea.
Daca ar fi sa ma descriu cumva, as folosi cuvintele tale: o platosa de top, din diamant.
Intorcandu-m in timp, ma gandesc ca niciunul dintre barbatii in palmele carora mi-am adapostit sufletul, nu a inteles asta! Sau n-a vazut! Sau nu i-a pasat. Sau poate ca am mimat eu suficient de bine, astfel incat ceea ce se dorea un rol, mi-a devenit amprenta, identitate!
Dar in zadar anii-mi oteleau simturile, inima mea a ramas mereu acolo, undeva in timp. In timpul acelor ani, unde bucuria nu se inventaria, unde catalogul nu se schimba de la sezon la sezon, unde totul ar fi trebuit sa fie zambet, protectie, siguranta. In acei ani, unde prietenia este neconditionata, unde ranile ar trebui sa existe doar din cauza cataratului in copaci sau impiedicatului de minge, unde nu exista diferenta intre cel ce poarta haina petecita pentru ca are doar una, si cel care o poarta la fel, desi are cu mult mai multe, dar e mai naravas si le distruge pe toate. In acele timpuri unde nu te joci cu sentimente umane, cand nu ranesti decat din greseala sau pentru a-ti marca teritoriul, dar ranile sunt superficiale, unde faptul ca te indragostesti de iubita celui mai bun prieten ,te face sa te simti rusinat si te indeamna sa faci un pas inapoi. Acolo unde imparti clatita cu gem, fierbinte si inca aburinda, cu cel care stii ca nu are, acolo unde iti aperi tovarasul de joaca, iar divertismentul nu se naste pe spinarea altora.
As minti sa spun ca nu am avut si zile senine! N-am uitat chipul niciunuia dintre putinii tovarasi de joaca in nisip sau al si mai putinilor prieteni. Cred insa ca apropierea de ceilalti copii mi se parea cel mai dificil lucru din lume. Si poate ca asta am cautat in sufletul fiecaruia dintre barbatii care mi-au iesit in cale. In primul randrietenia. Bine, unii dintre ei chiar m-au tratat ca pe un copil. Altii au avut mai mult tupeu, m-au tras chiar de codite si s-au impus, uitandu-mi-se pe sub sarafan! Unii cu forta! Dar putini au impartit cu mine bicicleta lor, guma turbo sau jucariile primite de la rudele din strainatate! Cativa dintre ei m-au tinut de brat, dar doar unul de mana! Niciunul nu mi-a sarutat urma de inghetata de la coltul buzelor si nu m-a mangaiat cu degetele lipicioase de la vata pe bat , atacata cu pofta dupa ce ne-am fi dat prin toate masinutele din parcul de distractii. Nu-mi amintesc ca vreunul dintre ei sa ma fi sarutat timid in intunericul salii de cinema, sau sa se preocupe ca ma voi intoarce prea obosita de la intalnire si ca a doua zi voi fi praf, sau sa-mi ofere batista sau macar un servetel din hartie, sa fi rupt o floare din gard, oricat de urata sau ofilita, sau se dea langa mine pe leagan! Insa majoritatea au avut un lucru in comun: m-au facut sa ma simt ca la un joc de baschet, sau orice altceva, cand iti alegi membri echipei, si-i vrei pe cei mai buni, iar tu esti ultima aleasa. Sau la telefonul fara fir, cand EL se aseaza oriunde altundeva , mai putin langa tine. Sau poate la "ascunselea", cand se pitește in tufis sau in scara , cu cea mai buna prietena a ta. Nu stiu cum se face, dar mereu am avut prietene "mai bune" ca mine!
Am tanjit dupa soapte timide, dupa o mana asudata si trematoare de emotie, dupa priviri pe sub gene sau dupa taceri pline de tâlc
Pana la tine!
In mod straniu, nu am cautat nimic din toate acestea in tine! Stau si ma intreb de ce! Am devenit atat de matura? Copilul din mine a fost sufocat , fara drept de apel? N-as putea spune! Poate doar tu ai putea aprecia!
Eu pot aprecia insa ceea ce am aflat in mine, la acest ceas, si datorita tie: femeia!
Uneori imi e teama de ea, caci am senzatia ca nu o cunosc si o straina imi stapaneste fiinta!
Am inceput sa iubesc femeia din mine, chiar daca-mi este o necunoscuta si sa o descopar in fiecare zi! Prin ochii tai! Prin mangaierile tale tandre si calde.
Si ma simt implinita!
Acum, cand scriu, e seara!
Candva, in fiecare seara, luminile ma dureau! Ma raneau! Caci nu reuseau sa risipeasca intunericul din mine! Dar nu acum! Si nici nu-mi mai sunt de prea mare ajutor! Caci in interiorul meu stralucesc stele!
E fiecare gand de-al meu, indreptat spre tine, inainte ca Morpheus sa ma infrupte cu fructe de mac magice, iar eu sa ma scufund intr-un vis de matase, unde suntem mereu impreuna! Pe cat de adanc alunec, pe atat de fragilia imi e visarea, caci iti aud mesajele tarzii, ma rup din vraja, citesc, iar apoi ma invelesc in slovele tale. Imi fac culcus in dulceata lor si le simt mangaierea pe intreaga-mi epiderma! Si mi-e cald! Si mi-e bine!
Si stiu ca, in zori, vraja nu se va rupe! Locul stelelor va luat de un camp de flori, iar cei mai minunati boboci vor rodi in mine!
Stiu ca n-ai lasa pe nimeni sa se apropie de vreuna din petalele mele. Sunt ingrijite de tine! Nascute din iubirea ta!
Ma simt precum o Floarea Soarelui, pentru ca tu-mi esti astrul ce imi topeste toate spaimele!
Uneori ma vad un curcubeu, pentru ca tu-mi pictezi fiecare traire in cele mai mangaietoare culori
Am devenit puternica, precum un trandafir, dar nu țepii ma fac asa, pentru ca tu nici macar nu i-ai indepartat, neluandu-mi posibilitatea de a ma apara, nefiindu--ti nici macar teama ca te voi rani, nesperiindu-te verticalitatea mea, pe care nu ai ingenunchiat-o nicicand, nici macar din greseala
Ma simt vie, precum un nufar scaldat in roua, intr-o dimineata proaspata, pentru ca privirea-ti m-a incalzit la pieptul ei!
Sensibila , mai ales in preajma ta, precum lacramioara, dar lacrimile mi-au fost doar de bucurie!
Rosie, precum macul salbatic, de emotie , ori de cate ori imi spui ca ma iubesti!
E atata liniste in mine! Precum incremenirea nestrapunsa de desprinderea unei petale de pe tulpina!
Azi, azi nu mai sunt copil!
Sunt cea mai minunata femeie!
Te iubesc!

https://youtu.be/kqqcc_EQ0VU

Moderatori angel_angel39 Galateea admin