Stelele erau in suferinta.
Cele cateva ramase, isi pierdusera stralucirea si puterea, iar intunericul era tot mai prezent, punand stapanire pe imparatie.
Acelasi lucru se intampla si pe Pamant. Sufletele oamenilor cadeau tot mai des in capcana intunecata ce se hranea din resentimentele lor, din dureri si orgolii, meschinarii si superficialitate, incapatanare si rautate, dar mai ales din...lipsa iubirii.
Pamantenii uitasera de bunatate, bucurie si dragoste.
Cele mai intelepte dintre ele, tinute in viata doar de un crampei de lumina, povesteau mai tinerelor surate despre vremurile de odinioara, desi cu greu isi mai aminteau de acestea, ratacite si ele in negura unor timpuri demult apuse.
Candva, in Cer era sarbatoare.
Privit de pe pamant, parea un urias ogor presarat cu flori, o expozitie unde se intreceau in frumusete cele mai tinere si frumoase dintre ele. Un spectacol ce-ti taia respiratia.
Cand un om se nastea, acestuia ii era daruita o stea ce avea menirea de a-i calauzi pasii si a-i lumina sufletul si viata. Nepretuitul dar trebuia atent ingrijit, acesta pierzandu-si din stralucire ori de cate ori posesorul facea un gest necugetat, infaptuia o nedreptate, ranea in mod premeditat sau savarsea alte rele, astfel ca intunericul isi facea loc in sufletul tot mai pervertit al acestuia, pierzand calea, ratacind, orbecaind solitar si sfarsind stingandu-se precum micuta calauza.
Cand devenise clar ca existenta le era tot mai amenintata, Imparateasa stelelor se gandi sa le mai dea o sansa pamantenilor: crea o punte intre cele doua lumi, astfel ca li se permitea muritorilor sa paseasca in cer, dar nu tuturor, ci doar celor cu adevarat indragostiti. Alaturi de perechea lor, acestea aveau parte de un adevarat festin: erau plimbati in Carul Mare sau Carul Mic, asistand la spectacolul Aurorei Boreale. Alteori, in functie de preferinte, puteau aluneca pe inelele lui Saturn.Urma un picnic pe Luna, iar cei mai inflacarati erau debarcati la o cina pe Marte. Pentru cei care inca mai sovaiau in alegerea lor erau pregatite ravase de pe Mercur, care nu era niciodata retrograd. Calea Lactee era destinatia preferata de romantici. Totul era asezonat cu acorduri magice, nepamantene. La sfarsit, fiecare dintre perechi era cadorisita cu un suvenir: o salba cu stelute colorate pentru doamne si butoni de camasa pentru domni.
Era o incercare timida a imparatesei, de a-i insarcina pe oameni ca, odata intorsi pe pamant, acestea sa raspandeasca vestea si sa incerce sa sadeasca frumosul in sufletele celor atinsi de intuneric.
Cand o pereche de indragostiti isi declara iubirea, jurandu-si credinta, o noua stea se nastea. Asa si numai asa se nasteau alti astri, iar existenta lor era in siguranta.
In momentul in care tinerii decideau sa-si uneasca destinele, ceremonia avea loc chiar in palatul stelar, imparateasa insasi oficiind fericitul eveniment.
Insa pe pamant, nu toti oamenii erau facuti pentru iubire. Unii o respingeau, altii nu credeau in ea, erau si cei care o huleau sau o luau in ras. Altii, fusesera adeptii ei, insa ceva ii facuse sa aleaga un alt drum, hotarand sa se razbune pe soarta potrivnica, invidioasi parca pe fericirea celor din jur, punandu-le astfel, voit sau nu, gand rau stelelor.
In timp, au devenit maestri ai disimu.la.rii, prefacuti in ale sentimentelor, reusind sa mimeze din ce in ce mai credibil . Cerneala intunericului le curgea prin vene, asa ca au ajuns capabili si de mai mult rau.
Alegandu-si cu atentie victimele, sub pretextul iubirii, profitau de poarta deschisa intre lumi si , ajunsi in cer, smulgeau fara mila micutele nestemate, umplandu-si buzunarele pana la refuz.Dar acestea , adise pe pamant, acestea isi pierdeau din puteri, din magie. Asta le usura mult treaba oamenilor care, manati de cruzime si razbunare, au inceput sa le transforme in pulbere. Pulberea astfel obtinuta, era suflata pe diverse obiecte de decor, artizanale, folosita chiar si in constructii sau zugraveli, tavanul ce imita cerul instelat fiind o aroganta a acelor vremuri. O alta parte din prada era folosita pentru a fi incastrata in marmura sau pardoseala.Cele mai delicate dintre ele erau folosite la bijuterii: diademe, cercei, bratari sau inele, ace de par sau coliere, stampile, sigilii, sigle de magazin sau globuri. Pana si hotelurile erau alese in functie de numarul de stele. Chiar si bucatarii chef. Doamnele parvenite si le teseau pe rochiile de bal, le aplicau pe incaltaminte sau posete. Iar copiilor li se serveau baghete "magice" din plastic.
Binenteles ca iubirea disparea imediat ce se vedeau cu pretioasa incarcatura pe pamant, fetele erau parasite si aruncate astfel in deznadejde si suferinta, acestea pierzandu-si increderea in iubire si indepartandu-se tot mai mult de ea. Refuzand-o, alungand-o, respingand-o.
Imparateasa era tot mai deznadajduita. Simtea sfarsitul aproape si se simtea neputincioasa.
Insa zorii unei zile ii readusera speranta in suflet. O stralucire aparte il anima pe Luceafar, stralucire speciala, de care-si amintea si ea, de pe vremea cand fusese indragostita.Observa tot mai des ca traiectoria Luceafarului era mereu aceeasi, finalizandu-se in apropierea unei case. Mereu aceeasi. In apropierea ferestrelor ei, spectacolul stralucirii lui te lasa fara suflare . Stia cine locuia acolo: Catalina, o preafrumoasa fata, tanara, harnica si modesta. Insa aceasta iubea pe altcineva: un pamantean. In zadar isi trmise Luceafarul razele, scaldand-o in stralucirea lui rece, parca chemand-o, Catalina ramase insensibila.
Iubirea dintre cei doi era imposibila, iar soarta imparatiei ei...parea imposibil de schimbat.
Ca o ultima scapare, hotari sa distruga puntea dintre cele doua lumi.
In ultima vreme era tot mai des martora prezentei negurii intre cele doua lumi, iar imparatia era tot mai mult cuprinsa de noapte.
Cerul isi pierdea stralucirea.
Tot mai putine stele se nasteau...
Sfarsitul era aproape...

Iubiti-va mult!

Dragostea voastra...va da nastere stelelor!

Moderatori angel_angel39 Galateea admin