Cândva, asfaltul sufletului meu gemea sub dulcea răcoare a mătasii roșii si se răsfața in atingerea catifelei...
Ce senzatie !Sau...iluzie!
Sau poate vis!
De ce nu ...realitate?
Acum...nimic, nimic mai mult decât durerea ușor dulceagă, simțită de genunchii a caror piele fină e străpunsă de firișoare de nisip, mii si mii...incremenite in eternitate.
Ploile calde de vară, zăpezile argintii sau vântul primăvăratec, nu reușisera sa clintească nici măcar un firicel.
Erau toate acolo ...
Le facusem recensământul iar coregrafia lor o știam pe de rost , mereu aceeași, mereu sapând adânc, adânc ; in timp, sufletul devenise carieră de piatră!
Trist!
Aș fi vrut så am o daltå, să pot sculpta cat te-am gândit, cât te-am imaginat, cât am sperat ca exiști si cå...ne vom gåsi.
De ce nu ma simți?
Gândurile -mi cutreieră pe aripi de asfințit, iar dorința-mi renaște la răsărit...
Mereu si mereu, același cerc vicios.
Vântul imi poartă suspinul și-mi murmură dorința ,insă nu primește decât răspunsul ecoului
Cum aș fi vrut så fii ecoul meu...!
Īn zadar!
Nu ești de găsit!
Poate că nici nu exiști!
Și azi te voi scorni din imaginatia mea, si azi voi face gândurile-mi lasou fermecat, il voi ancora pe Lună, iar de pe marginea ei, in picioarele goale, privirea-mi te va căuta flămândă...
Intind mâna si dezmierd norii ! Le șoptesc sa pornească, să te afle...
Din cristale de ploaie imi împletesc o coroniță, are fundiță din curcubeu si mi-o prind in păr, aș vrea sa ma găsești frumoasă!
Voi culege stelele, una cate una si voi încerca să acopar nisipul ce mă sapă, nisip ce insistă să mă rănească !
Pastrez cateva pe care ti le voi așterne la picioare!
...Și așa mai trece incă o zi, urmata de inca o noapte pe altarul singurătății.
Mă voi gândi la o ofrandă, poate mă va ajuta, poate forțele Universului se vor indupleca si vei auzi bataia inimii mele ce-ți murmură numele.
Mie nu mi mai vorbeste...Si nici gândurile nu mi le mai aud!
Zgomotul e tot mai prezent! Mă sugrumă!
Sunetul acelor pași ...
Da, ai celor ce imi calcă sufletul...
Mă traversează unde de fiori ce se propagă, din nou și din nou !
Oare cum vor fi de acum?? Azi au gonit in marș de defilare ...!
Urme, urme, mai multe urme!
Zgomote surde, altele infundate sau pași apasați !
Unii se târasc, altii sunt sovaielnici, cațiva grabiți !
Inså nu mereu erau așa, grăbiți , indiferenți, ncrâncenați!
Erau si cei catifelati, īmpodobiți in conduri din puf alb și fir de aur ! Moi, delicați, sublimi,...prețioși!
Alții greoi, poartă urme de noroi, ramășițe de prejudecăți ,cruzime sau urme de sânge.
Sunt si cei ce au talpa garnisită cu dinți ,unii de lapte, alții...metalici.
Din când in când un toc ascuțit, un veritabil stilet, părunde asfaltul...
Câte o limbă răzleata, ieșită din vreun pantof, incearcă să mi spună ceva ,īntr-un limbaj necunoscut si parcă imi strecoară teama in suflet...
Nu mă vede nimeni?
Nu, toți sunt grăiți!
Mai puțin aceștea, acești pasi !
Poartă amprentele pielii fine ale unor picioare goale perfecte!
Ți se potrivesc !
Ești tu!
Ce frumos ești! Īmbrăcat in cuvinte! Cele mai alese!
Ciudat! Te-am citit și, totusi, nu-mi mai amintesc nimic!
Aș tatua fiecare cuvânt in sângele -mi involburat, dar pare că cerneala este invizibilă.
Hmmm, talpile-ți sunt umede.
Oare plouă?
Sunt lacrimi...Sunt lacrimile acelor ochi despre care nu știi nimic!
Sunt de dor!
Pentru că li te- ai oglindit in suflet si in privirea lor căpruie!
Ochii mei...

Moderatori angel_angel39 Galateea admin