In miez de noapte rotile se auzeau distinct pe caldaramul din piatra cubica, spalat de ploile din ultima saptamana. Sunetul se estompa doar in momentele in care trasura incetinea, probabil in locurile unde piatra era lipsa.
Ar fi putut sa vada din pat peisajul dezolant si intunecat, insa vreun nazdravan din vecini se hotari sa si foloseasca prastia sa faca de petrecanie singurului felinar de pe strada, cel din dreptul casei sale. Crampeie ale propriei copilarii, se insailau in inima lui, secvente in care n avea decat grija colindatului pe strazi, sustragerii de pe tarabe a vreunui fruct, buzunaritului vreunui gura-casca, taratului pantalonilor mult prea mari si intrecerilor cu ceilalti, care mai de care mai indemanatic in matrasirea becurilor.Arareori ajuta vreun necunoscut la caratul valzelor ce i cocosau spatele si i ardeau palmele, si astfel mai facea un ban de buzunar, niciodata indeajuns pentru a se alege ceva din ei. Aproape ca zambi. N avea niciun rost sa se necajeasca acum. La fel facuse si el.
Si, in fond, la ce-l ajuta sa vada trasura, caci era clar ca era o trasura. Zgomotul facut era usor, diferit de cel scos de caruta laptarului. In plus, nici ora nu era potrivita.
Dar era mult prea ostenit pentru ca sirul gandurilor sa petreaca zgomotele pana mai departe
In ultima vreme oboseala era tot mai mare, iar frigul din odaie nu l ajuta deloc, ii intrase in oasele macinate de anii tot mai multi.
Se va intoarce pe partea stanga, si va incerca sa inchida ochii. Curand va incepe o noua zi si cine stie ce-l mai astepta...
In mod straniu, ceva parca ii alungase linistea, simtea trasura aceea ca aducatoare de musafiri nepoftiti, cum altfel in miez de noapte?!
Isi incorda auzul, si si schimba pozitia trupului garbovit! Un cutit ii fulgera spinarea si buzele i uscate slo.bo.zi.ra un geamat ascutit!
Offf...! Nu era bine. Nu era bine deloc. Se chinui sa se inveleasca in pledul tocit, de parca incerca totodata sa si adune oasele rasfirate, intr o ordine care sa puna capat durerii ascutite.
Doua momente, apoi unul...
Tresari..
Pasi hotarati se oprira sub streasina lui, in fata usii, o bataie scurta, dar puternica, urmata de liniste, apoi pasii, in aceeasi cadenta, refaceau indarat drumul pana la trasura. Trebuie sa fi fost vizitiul. Dar ce sa caute cineva la acea ora din noapte? Fara sa astepte un raspuns, sa i vorbeasca?
Cine sa fi fost?
Inima i o lua la galop!
Vesti bune nu astepta, nu avea cine sa i le dea.Nu mai avea pe nimeni, si asta de mult prea mult timp incat sa si aminteasca.
Traia in izolare, iar singuratatea era alungata doar de putinii clienti, care ii treceau pragul arar, majoritatea cunoscuti din tinerete, care i pretuiau daruirea si indemanarea, precum si orgoliul nemasurat, in a accepta ceva ce nu este dobandit prin munca si sudoarea fruntii sale.
Desi existenta-i era aproape de saracie, niciodata nu se abatuse de la visul lui, acela de a crea frumosul. Era mai important decat orice.Ratiunea lui. Motivul pentru care mai era inca in viata, desi tare l mai apasa singuratatea! Daca ar mai fi trait ea...
Tunetul ii intrerupse sirul gandurilor. Se ridica anevoie din pat ... Era mai bine sa verifice la usa.
Papai intunericul, aerul, cu mana tremuranda, in cautarea lemnului in care se sprijinea pentru a putea merge...picioarele ii erau moi ,iar puterile i se evaporau treptat .Isi simtea camasa umeda in spate .Nici tusea nu devenise mai blanda ,desi incercase si ceaiul cald si sarea fierbinte .nimic nu functiona. Erau oare semne ca sfarsitul ii este tot mai aproape?
Intr un fel, si-l dorea! Il astepta!
I se scursese o eternitate prin vene .
Il cotropise pustiul.
Il sugruma fiecare fir de nisip ce aluneca in clepsidra infinita a timpului.
Nu mai putea fara Ea!
Dar nu mai era mult, si se vor regasi.
Gandul acesta parca l mai inviora si se dezmetici doar cand ajunse in dreptul usii. Imbatranita si roasa de carii, spalata de ploi si decolorata de soare, nu avea incuietoare, abia tanandu se, proptita intr o jumatate de balama. Oricine putea sa intre.O mana de om de-ar fi avut langa el ,sa-l fi ajutat acum cand nu mai putea face mare lucru...Batranetea era grea si apasatoare..!
Daca ar mai fi trait Ea!
In doi ar fi putut fi altfel...poate nici el nu ar fi imbatranit atat de urat...
Doar fizic, caci inima ii ramase tanara, la fel ca atunci cand ii privise pentru prima data chipul proaspat si inocent, scaldat in soarele de toamna, retraind mereu si mereu acel moment, al tineretii, al fericirii chipului iubit ,al caldurii pe care numai dragostea o poate da...
Acelasi film...
Acelasi zbucium...
Acelasi...final!
Deschise usa atat de tare, cu atata emotie si convingere, de parca se astepta ca Ea sa se materializeze din neant, la fel de tanara si de frumoasa precum si-o amintea. Dar ea se odihnea in gradina, invelita cu o patura din trandafiri albi!
In loc de chipul drag ,incadrat de bucle negre, de pielea alba si de buzele carnoase, jos ,in fata usii...o cutie!
O parte din el se prabusi, sparta in mii de cioburi.!
Nu era Ea...! Dar nici nu avea cum!
Mana ii cazu inerta pe langa trup, barbia i se lasa in piept, a deznadejde si infrangere, si o lacrima ii ciupi obrazul arat de riduri. Privirea i se pironi absenta pe pachetul ce se odihnea pe asfaltul umed...Poate ca nici nu era pentru el, probabil cel ce o lasase incurcase adresele.
Cazu pe ganduri pret de o clipa, apoi se hotara sa o ridice si sa o cerceteze, poate ii va oferi indicii despre destinatarul de drept sau macar despre cel care o lasase acolo, putand astfel sa o inapoieze cand se vor fi ivit zorile
Cutia era pretioasa! Si-a dat seama dintr-o atingere!
Mainile lui tabacite si crapate ,mangaiau cea mai fina catifea rosie pe care o simtise vreodata.O recunostea si fara sa aprinda lumanarea. Ii putea mirosi culoarea: rosie.Ar fi fost un sacrilegiu ca acea catifea sa reflecte altceva decat culoarea dragostei,a pasiunii, a visului in doi...
O simtea in inima, cu tot trupul lui incovoiat si bolnav.
Cu mana sovaitoare ,emotionat parca, aprinse chibritul de pe masa si dadu foc ciotului de lumanare strivit pe o bucata de metal ,amintire dintr-o alta viata.
Puse cutia pe masa, cu mana tremurand de la efort , lua lumanarea si o apropie de ea.
Bubuitura unui tunet aproape ca il sperie , fiind mai infricosator decat precedentul! Nici nu ti venea sa crezi ca in cateva zile vor veni sarbatorile de iarna.
Clatinand din cap, intr un dialog purtat cu sine, ridica incet capacul cutiei.
Doua plicuri ...
I se puse un nod in gat si isi simti tamplele zvarnind
Emotionat, deschise primul petec alb .
Isi aranja ochelarii pe nas si incerca sa inteleaga,
Era o comanda!
Ramase uimit.
Instructiunile erau clare, scurte si precise, imprimate de un scris fin si elegant.
Avea 4 zile la dispozitie si cea mai mare suma de bani pe care o atinsese vreodata, pentru a face cel mai minunat, pretios si deosebit ...glob!
Un frison ii scutura tot trupul!
Cu acea suma ar fi putut impodobi un oras intreg cu globuri. Nu existau instructiuni despre cum ar fi trebuit sa arate, ci doar ca trebuia sa fie unic, nemaintalnit de frumos si ca, in dimineata celei de-a patra zi , cutia va trebui lasata unde a fost gasita, in fatza usii ,urmand a fi ridicata de cineva trimis special.
Ii fugise tot somnul, slabiciunea trupului ii devenise amintire. Trupul i se trezea la viata, iar mintea incepea sa teasa cele mai minunate schite, in cele mai delicate culori.
Curand se vor ivi zorii.
Nu era timp de pierdut.
Dadu drumul cuptorului .
Isi sufleca manecile zdrentuite ale camasii, isi ridica marginea fesului si aprinse felinarul pe care il folosea doar atunci cand lucra.
Tuburile de sticla ! Unde erau?
Crezuse ca nu-i vor mai fi de folos...Aaa! Da! Acolo trebuiau sa fie ,in cutia lunga ,de langa pervazul prafuit.
Isi târâ piciorele pana la fereastra.Inca ploua. Siraguri de lacrimi de cristal se scurgeau pe geamul plin de pete. Ii suflet ii incolti o idee ce prindea tot mai mult contur
Stia ce avea de facut...un Inger!
Da!
Va fi cel mai frumos ,va pune tot sufletul in zamislirea lui , ca si cum ar fi ultima sa creatie.
Si va avea ...chipul Ei!
Stia, Ingerii aveau parul balai, ochii de culoarea coltului de cer ...
Acesta insa va fi altfel. Precum i se ceruse...! Unic si special!
Tuburile de sticla se atinsera intr un clinchet cristalin si i imblanzira durerea din oase. Adora acel sunet pur!
Scoase unul .
Il privi cu atentie, intorcandu l de pe o parte pe cealalta. I se parea ca avea un mic defect! Offf! Nu-i nimic! Mai avea si altele, il va inlocui pe acesta.
Miaaaauuuu!
Pisoiul dungat ,caruia puteai sa-i numeri coastele ,isi facu simtita prezenta ,aterizand fix pe masa ,si facandu-l pe mester...sa scape cutia.
De data aceasta, sunetul nu mai fusese cel pur ,ci un zdranganit asurzitor de cioburi.
Doamne, Dumnezeule!
Tuburile de sticla!
-Motan rau ! Ai vazut?!! Acum ce voi face?
Mereu am zis ca voi renunta la tine, insa esti atat de prapadit ,incat mi se inmoaie inima ,si-apoi ...doar tu imi mai luminezi zilele.
-Hai, hai vino incoace! Nu-i nimic ,vedem noi cum o indreptam! Il lua in brate si cu o mana incepu sa-l mangaie pe pisicul ce parca nici nu se sinchisea de dezastrul produs si de incurcatura in care se afla stapanul sau. Se voia doar mangaiat, rasfarat si hranit.Ca un pui abandonat sau care s a ratacit de mama lui. Unde mai gasea el un culcus asa cald. Incepu sa toarca, sa se intinda si sa se alinte, apoi adormi instantaneu.
Batranul il privi, ii era drag de el. De multe ori disparuse cu zilele, dar mereu se intorsese.
Era un profitor,o stia, dar era un suflet, si era langa el .
Isi aduse aminte de tuburi.
Aduna cutia de pe jos.
Cioburile scanteiau vesele .
Ahhh! Ce minune!
Unul ramasese intreg!
Poate ca nu era totul pierdut.
Cu mana tremuranda il scoase dintre cioburi.
Il privi cu atentie, cu ochi critic, incercand sa zareasca si cel mai mic defect! Dar nu gasi nimic, era potrivit!
Se indrepta spre cuptorul incins, fara sa simta sangele ce i se scurgea din taietura.
Dogoarea ce venea dinspre uriasa gura inflacarata, il molesi putin.
Isi cauta manusile si clestele, cuprins de un acces de tuse si un nou junghi in spate. Le ignora.
Apuca tubul si il baga in locasul special amenajat.
Astepta.
Cand simti ca se incinse ,il scoase repede si sufla .
O data.
Apoi inca o data.
Minunat!
Se indrepra apoi spre masa de lucru tiinand obiectul pretios.
Turna intr-un vas praful argintiu , pe care avea grija sa il tina ascuns, intr-un loc stiut numai de el.
Peste praf ,turna un lichid ,singurul incolor ,dintre sticlele aranjate cu grija pe raft.
Deschise sertarul.
Unde era fiola?Ultima data o pusese intr-o carpa moale ,curata ,sa o protejeze.Fara ea, nu putea face nimic.
O gasi.
Cu grija ,o despaturi si turna cateva pucaturi parfumate.
Lua o pensula si amesteca totul.
Nu se grabea, manuia totul cu rabdare si cu...dragoste.
Nimeni nu stia ce este exact,doar el ,era secrerul lui ,si din pacate ,il va lua cu el cand va parasi aceasta lume.
Scufunda forma in vas,pana cand lichidul il acoperi.
Il lasa cateva minute.
Apoi il scoase.
Il privi .
Incepea sa prinda contur.Era multumit si...obosit.
Va continua dupa ce se odihni putin.
Putin?
Era seara cand se trezi, probabil alertat de stomacu-i ce protesta, amintindu i revoltat ca nu mancase in acea zi.
Nici el ,si nici motanul,
Globul!
Cum putuse sa il lase pe masa?
Daca motanul nazbatios il va distruge, poate ca pisicului nu-i placeau Ingersii!
Era doar vina lui! Nu trebuia sa lase sticla nesupravegheata.
Iar uitase de foame.
Dar pisoiul ...nu!
Se gudura pe langa picioarele lui si incepu sa miaune galagios.Batranul rupse niste paine si-i intinse.apoi se indeparta catre masa.
Din fericire ,globul era la loc.
Il ridica cu grija
Culorile ,unde erau culorile?
Argintiul din interior ,se uscase,putea sa il picteze.
Intinse mana si prinse cutia saracacioasa cu vopselele magice.
Abia atunci observa sangele ce inca ii curgea din rana.
Iar moleseala ,se pare ca nu era de la faptul ca nu mancase.
Aranja vopselele pe masa.
Ce ii trebuiau?
Negru si rosu .
Si sclipiciul argintiu.
Cerceta sticlutele .
Erau toate culorile, lipsea insa rosul
Nu-i nimic.
Va folosi negrul, apoi va vedea. Oricum ,era duminica, pravalia era inchisa,
Trase scaunul langa fereastra si se apuca de pictat.
Buclele
Negre.
Ca ale Ei.
Apoi ochii...
Ahh! Acea privire!
Acea privire !De-ar mai putea sa o vada macar o data!....
Puse cu grija bijuteria pe masa.
Mai ramasera buzele...!
Se infiora.
Si acum le mai vedea conturul!
Isi amintea parfumul lor
Finetea...
Gustul...!
Culoarea rosu aprins!
Ahhh! Isi aminti ca lipsea tocmai vopseaua rosie!
Isi privi neputincios mainile.
Sangele inca curgea.
Fara sa gandeasca ce face, in.mu.ie pensula in sangele din rana si...trasa conturul
Ce putea fi mai potrivit pentru buzele Ei?
Il treceau sudorile!
I se impaienjenisera ochii.
Ii vajaia capul ...!
Doamne!
Nu acum! Te rog ,Doamne!
Cu un ultim efort...privi!
Era atat de frumoasa!
Era Ea!
Asa cum si-o amintea!
Ii va polei rochita cu argintiu . La fel si aripile...!
Mai privi o data.! Lacrimile ii impaienjeneau privirea!
Minunata!
In sfarsit ...erau impreuna!
Amandoi!
O depuse jos ,cu grija,in cutie ...sa o poata vedea! Nu avea niciun cusur!
Nu se mai satura de Ea!
Dar,cum o va lasa sa plece?
Cum sa ajunga in mainile altcuiva?
Tremura!
Nu!
Nu se vor mai desparti...niciodata.
Plangand ,ridica micutul chip stralucitor.
I se parea ca il priveste,ca ii zambeste!
Isi pierdea mintile!
Il saruta!
Incet...
Apoi il puse din nou in cutia de catifea...rosie!
Ca dragostea ce o simtise pentru Ea!
Apoi ..,intuneric!
Nu mai vedea nimic!
Decat racoarea,ce o simtea cuprinzandu-l.
Tot mai mult...
Era fericit,...o mai vazuse o data...!

Moderatori angel_angel39 Galateea admin