O cuprinse dorul...
Privirea ii mangaia fiecare piatra colturoasa, ce deseori ii ranise picioarele desculte, si pe care, sub greutatea cosului cu rufe ude, purtat pe cap, ln drumul de la rau spre casa, le simtea si mai veninoase, de parca fiecare colt si denivelare isi intindea inspre talpile ei niste gheare imense, dintre cele mai ascutite, si i se infiltrau miseleste pe sub piele, intinzandu-se de-a lungul venelor, transportand durerea pana in crestetul capului, zgariind totul in urma lor.
Uneiori se razbuna pe ele, copilareste, alegandu le pe cele mai infricosatoare si aruncandu le in lac
Da, lacul...
Atunci s au cunoscut.
Isi amintea caldura sufocanta, norul de praf , parca starnit de o furtuna, si apa care ii bloca privirea, nu o lasa sa respire si o tragea la fund.
Atat.
Apoi ...negru.
Si liniste.
Si mai tarziu... El .
Nici in momentul acela nu i era prea clar cum de ajunsese in apa, cum de nu l auzise apropiindu se , mai cu seama ca nu venise in varful picioarelor , ci trebuie ca se iscase ceva zarva, in incercarea de a si opri calul speriat cine stie de ce, si care protesta salbatic, impotrivindu-se comenzilor, si nechezand pana ce i dadura spumele la gura. Probabil ca se gasea in unul din acele momente, cand visa cu ochii deschisi, rupta de ea, de orice , pana si de realitatea din jur, impletindu si parul, cantand sau schimonosindu si in joaca chipul in oglinda apei..
El...
Acum nu mai era.
Il pierduse...
Si daca il pierduse, ea ce rost mai avea? Niciunul!
Si din nou acel sentiment de sfarsit, de moarte! Dar era prea tarziu! Mult prea tarziu!
Ingenunchie in iarba si privi cerul. Astepta un semn! De undeva! Caci povara era mult prea covarsitoare!
Albastrul parea o tesatura scumpa, pretioasa, pe care se odihneau, din loc in loc, pene albe de porumbei , treziti din somn si zgribuliti, maturate de vant, cine stie de pe unde, unele parca adunate de o mana invizibila si prinse in buchete, altele , dimpotriva, respingandu-se, parca manate de o forta invizibila.
Se intinse si incerca sa intre in jocul lor
Adormi .
In vis ii aparu floarea din fereastra. Tare o mai indragea! Gasise mai demult niste seminte, pe cand se intorcea cu sacii de faina de la moara. Le a adunat cu grija, gandind sa le planteze in gradina. Dar se lua cu treaba si le lasa in ghiveciul de la geam. Apoi uita de ele. Din cele 5 seminte, rasari un fir plapand, pe care nu se incumeta sa l reteze , dar pe care il urmarea curioasa si pe care l ingrijea cu drag. Ii devenise prieten. Ii spunea cate n luna si in stele, i se plangea, il mangaia sau ii inventa povesti. Din firul palid si bolnavicios, se nascu o floare de o frumusete rara, insa care o seducea cu parfumul ei o singura data pe an, timp de o singura zi
-Reteaza ma cu grija, sa nu ma ranesti si prinde ma in parul tau! Te voi ajuta sa ajungi acolo unde iti doresti.
Tanara o privi mirata!
-Imposibil! Florile nu vorbesc! In plus, nu as putea sa te omor, esti prietena mea!
-Nu voi muri, ai incredere in mine! De ce te as minti?
Cu mintea incetosata de nesiguranta , teama si intrebari pe care nu avea curajul sa le rosteasca, tanara o mangaie duios, isi apropie buzele de petalele i catifelate, o saruta cald , ii sorbi mireasma pentru ultima data, si o rupse, cat de incet putuse. Apoi si o prinse in pletele i negre.
-Haide! A sosit vremea sa ne asternem la drum!
-La drum? intreba fata. Dar...
-Niciun "dar". Ascuta-ma, iar daca o vei face, ti se va indeplini dorinta. Cea mai arzatoare dintre toate!
-Imposibil! Ar insemna sa...
-Nimic nu este imposibil pentru un suflet bun ca al tau. M-ai ingrijit, m-ai mangaiat si mi-ai vorbit! Acum este randul meu ! Haide, fara intrebari, nu e timp de pierdut! Prima ta oprire va fi in Imparatia Apelor. Va fi dificil de strabatut si va trebui sa o faci in asa fel incat eu sa nu ma prapadesc , iar de mi se va intampla ceva, norocul te va parasi si vei fi nevoita sa te descurci singura.
Imparatia Apelor? Tanara nu mai auzise de asa ceva decat in povestile copilariei, depanate de scumpa i bunica, in timp ce torcea lana.
Bine ca stia sa inoate , o invatase El, imediat dupa ce cazuse in lac, atunci cand se cunoscusera.
Nu ii era teama, desi era tare ostenita. Nici nu si mai amintea de cata vreme pornise la drum. Peisajui i se schimba frecvent, ziua se topea in noapte, racoarea diminetii in arsita zilei, iar ea se oprea doar cat sa culeaga vreun fruct din vreo livada, sa si astampere setea la marginea vreunui parau , sau sa si odihneasca oasele, neindraznind sa adoarma, arareori punand geana pe geana, speriata de zgomotele padurii, de umbrele noptii sau napadita de amintitri si ganduri.
Incepu sa ploua...Din senin! Cerul era o pictura vie, brazdata de sagetii argintii! Pesemne ca Zeus era suparat.
Pe masura ce inainta, ploaia se intetea, devenea tot mai rece, o simteai inundandu ti fiecare celula si maturandu ti sangele! Oare ii devenise apa? Aproape ca nu mai vedea pe unde pune piciorul, picaturile biciuindu i fata si inecandu i genele Nici nu era nevoia sa vada, caci simtea cum apa ii scufunda treptat treptat intregul trup si l tragea in adancuri
Ca atunci, cand se cunoscusera.
Floarea! Dumnezeule! Uitase de ea!
Incerca sa si duca o mana la cap, dar degetele inghetate nu se doreau ascultatoare
Mai bine ar incerca sa ramana in viata. Dar ce viata? Poate ca era mai bine sa abandoneze, sa se lase prada curentilor, oricum era sleita de puteri. Parea ca va lesina, probabil ca asta se intampla, caci devenise dintr o data ca un fulg, purtata intr o directie necunoscuta si incapabila de a se impotrivi. Se trezi in fata unui palat , sapat intr o scoica de dimensiuni uriase. Treptele erau marginite de corali pastelati , un covor din alge fine si proaspete se unduia pe jos, numerosi pesti multicolori pareau sa stea de straja , iar in mijloc se infatisa un magnific tron din siraguri de perle.Dimensiunile i uriase pareau sa inghita gingasa faptura pe care o adapostea.
-Bun venit in Imparatia Apelor.Ne am cunoscut mai demult, probabil nu ti mai amintesti
-Mi-e teama ca nu, raspunse tanara, naucita de tot ceea ce se intampla.
-Ohh, nu are prea mare importanta, conteaza doar ca stiu de ce te afli aici.
-Stii? Cum e posibil? Eu nu prea inteleg nimic!
-L-ai pierdut pe El, nu-i asa?
...
- Va trebui sa treci prin toate incercarile, va trebui sa lupti pentru iubirea ta si sa ti inveti lectia!
-Voi face orice! Nimic nu e prea mult, doar sa...
-Sa ce? Sa se intoarca? Esti sigura?
-Binenteles!
-Bine! Pentru a ajunge la capatul drumului, si pentru a trece de Imparatia Apelor, trebuie sa platesti un pret, esti pregatita?
-Orice! Si unde voi ajunge, odata iesita de aici?
-Vei vedea! Pretul pentru a trece mai departe sunt lacrimile tale. Nu vei mai putea plange niciodata. Cand te vei topi de dor, cand sufletul ti se va zbate in suferinta, precum un peste pe uscat, nu vei putea face nimic! La fel nici cand vei fi fericita. Ochii ti se vor usca. Vor deveni sterpi. La fel ca sanul mamei care nu poate alapta, iar in timp iti vei pierde vederea
-Lacrimile mele? Ia-le! Nu vor mai fi de trebuinta , odata intors...vom fi mereu fericiti
-Esti sigura? Mai gandeste te!
-Nu, nu trebuie sa ma gandesc! Ia-le!
-Bine!
Printr o miscare rapida scoase o sticuta din cristal, sufla de trei ori peste ea si un nor translucid porni din trupul fetei, gasindu si culcusul in recipientul ce fu degraba acoperit, si facut disparut la fel de repede precum si aparuse.
-Gata! Esti libera! Poti pleca mai departe! O pisica de mare te va purta pana la granita cu Imparatia Focului.Esti curajoasa! Trebuie ca l iubesti mult!
-Da, asa este! Ramaneti cu bine!
Drumnul pana la marginea imparatiei se sfarsi pe negandite singura preocupare fiindu i floarea. Reusi intr un final sa o gaseasca. I se ratacise in pletele lungi si parea ca pierise. O prinse cu grija si o baga in san. Caldura inimii ei, desi avea trupul inghetat de racoarea apei, poate ca o va inviora. Si chiar asa se si intampla.
-Ti am spus sa ai grija de mine, viata mi se scurge. Ne indreptam spre taramul vecin?
-Da, asa este. Raspunse tanara, tot mai epuizata
Pe masura ce inaintau apa scadea, iar caldura crestea .
Parea un incendiu urias! O padure intreaga ardea, la foc mocnit! Totul de un rosu aprins , incandescent. Din loc in loc taciuni aprinsi , limbi de foc se intindeau infometate, gata sa te sfasie. Caldura era insuportabila. Abia putea respira. Hainele si parul i se uscasera instantaneu. Isi scoase floarea vlaguita de la piept, o ascunse in plete si se acoperi cu șortul. Era tot ce putea face. Deodata, tresari puternic!
Un spirit se materializa in fata ei. O forma nedefinita, parea o fasie de foc viu, ce parjolea tot in calea i.
-Fii binevenita! Urmeaza ma, dar tine te aproape, sa nu faci nici macar un pas gresit.
-Am inteles, sopti fata, abia respirand, cu tamplele zvacnind si simtind ca in vene ii arde un crampei din acel de duh.
Ajunsera la o pestera sapata intru o stanca uriasa, strajuita de alte spirite aidoma primului
Inauntru, pe un tron format din mii de stele , o prea frumoasa creatura, cu par rosu si straie aidoma!
-Cat de tanara esti! Sopti aceasta suav , dar ferm!
-Multumesc, abia am implinit 20 de ani! Iar tu esti foarte frumoasa!
-Ahh, crezi? Zambi misterios! Si mai esti si foarte curajoasa! Stii de ce esti aici?
-Pot doar sa banuiesc! Am strabatut Imparatia Apelor! Mi am platit pretul
-Da! Si aici va trebui sa renunti la o parte din tine! Poate cea mai pretioasa! Esti pregatita?
-Cere mi orice! Nu voi ezita!
-Va trebui sa renunti la soapta inimii tale, la caldura ei!
-Imposibil! Cum il voi mai simti? Cum il voi mai iubi? Te rog, cere mi altceva! Orice!
-Imi pare rau! Cand nisipul se va fi scurs din clepsidra va trebui sa imi dai un raspuns!
Tanara o privi pierduta! Ii venea sa urle, sa ceara indurare , sa ...planga!! Dar ochii ii erau uscati , doar privirea i se incetosa, si nu de lacrimi! Pesemne isi pierdeau lumina si totul i se infasura intr o ceata imensa!
Cum sa ramana si fara cantul inimii ei? Cum?
Fara caldura bataii ei...
Dar cum sa traiasca fara El? Oricum inima ei era demult moarta, impietrita de durere, inca de cand..
-Bine! Sunt pregatita!
Ca si in Imparatia Apelor, o unda, de data aceasta inflacarata , ii pasi din trup si se aseza cuminte in sticluta de cristal.
-Cum spuneam, esti curajoasa! Mergi cu bine! Imparatia Aerului te asteapta!
Pustiita , pasi ca sub imperiul unei vraje, pe urmele duhului ce o intampinase la hotar.Nu mai simtea nicio caldura, nicio valvataie! Era rece ca gheata.
Parca nici flacarile nu i mai pareau atat de amenintatoare si o lasau indiferenta!
Un gand masinal puse stapanire pe ea! Floarea!
Ehh, probabil ca supravietuise! Si daca nu...va vedea ea!
Ajunse la ingemanarea celor doua hotare, iar cand pasi in Imparatia Aerului nu privi inapoi
Un vant puternic se starni de nicaieri. Se simti smulsa de la pamant de ramurile uriase ale unui copac, ramuri ce ii raneau pielea si purtata pe sus cu o rapiditate ametitoare!
Apoi inaltata si depusa pe un nor plutitor!
Totul era stralucitor, orbitor!
Frumusetea palatului o coplesi! Jumatate din el era scaldat in raze de Soare, iar cealalta jumatate in raze de Luna
In interior, tronul se inalta maiestuos deasupra unor uriase pene argintii in forma de evantai.
La picioarele lui, o aparitie delicata , cu plete balaie, parea pictata in culorile curcubeului
-Ai ajuns! Te asteptam!
-Eram asteptata!? Stiai ca vin?
-Desigur! Eu stiu tot! raspunse creatura magica!
-Iata ma ajunsa! La ce va trebui sa renunt? Mi e teama ca nu mai am nimic! Ce ai putea sa mi mai iei?
-Ahh....! Mai ai ceva: gandurile si amintirile! Desigur, daca esti de acord.
-Gandurile mele? Amintirile? Dumnezeule, Doamne! Cazu in genunchi! Dar...deja nu mai am inima, si nici privirea, daca va trebui sa ma despart si de amintiri, de ganduri, atunci....
-Draga mea, acesta este pretul!
-Inteleg...Ce folos? Ma mir cum de nu imi luati si suflul...Sunt de acord!
Un abur albastriu o invaluie pret de o secunda, apoi se desprinse de ea si se facu nevazut in sticluta ce astepta deschisa.
Faptura o privea cu interes. Dar ei nu i pasa. Parea amortita, scufundata in alte timpuri, intr o alta viata, caci in aceasta nu mai simtea, nu mai gandea, aproape ca nu mai traia.
-Ai renuntat la tot ce aveai mai de pret! Din iubire pentru el! Putini au ajuns pana aici! Este vremea sa te intorci acasa! Acasa! Acolo, cineva te asteapta! Ti ai invatat lectia! Acum stii cum este cand nu ti amintesti de El, cand nu i simti gandurile, cand ii ocolesti privirea, si cand nu ii asculti inima. Care bate pentru tine!
Poate ca ai invat ceva!
....
-Ana! Ana, trezeste te! Ai adormit in soare! Haide! Mi e foame!
Deschise ochii...
Privirea ei, clara si limpede, se scufunda in abisul ochilor de aur topit...
Doamne, cat il iubea!
- Esti tu? Dumnezeule! Esti chiar tu...! Haide! Si mie mi e foame! ...de noi!
Intrara in casa, gand in gand, inima langa inima, privire in privire.
La fereastra, astepta ghiveciul ingalbenit de timp si crapat pe alocuri. Inauntru, pamantul era uscat!
Nu exista nicio floare!

Moderatori angel_angel39 Galateea admin