Candva imi era dor de cuvinte...
Le pierdusem sau poate ca doar imi devenisera straine.
Apoi, a fost o vreme cand nu le mai doream.
Intr-o zi, insa,mi-au batut timid la poarta sufletului. Mi-au promis ca nu ma vor mai rani, si ca-mi vor aduce doar bucurie.
Imi venea greau sa le cred , dar am decis sa le mai dau o sansa. Am simtit atunci cum renasc, si -mi era bine. Faceau din nou parte din mine, si mi-am dat seama ca le dusesem dorul.
...Uneori le simteam alergandu-mi prin vene ,infiorandu-ma, iar cateodata chiar ma furnicau de placere.
Alteori le simteam timide, sfioase sau lipsite de curaj.Stii ...Se intampla atunci cand ma priveai...
In mine se nastea magia...
...Cand imi vorbeai ,ma mangaiau.Pe cai nestiute, ajungeau la inima si, ca prin miracol, totul inauntrul meu se lumina, intunericul disparea si locul devenea un coltisor de Rai.
Se jucau ,se alintau, faceau galagie sau radeau in hohote, alaturi de cuvintele tale
Si am devenit "noi"!
De ce nu le-am sculptat in piatra?
...Pe unele le certam cateodata. Erau rebele si plangacioase, imi strecurau in suflet teama ca te voi pierde.
Atunci le separam sau le ascundeam unele de altele, si preferam sa raman muta.
O parte din mine le indragea si in acele clipe, desi uneori imi doream sa le exilez.Poate speram ca se inseala
Dupa un timp se calmau si se lasa linistea.
Le cautau cu infrigurare pe ale tale, iar eu ...asteptam
...Insa pe nevazute, dintr-un ungher intunecat, un nor de cerneala se apropia amenintator .Ca o calinara varsata din greseala, norul imprastia cerneala-si iar cuvintele tremurau panicate.Sugativa o aruncasem.Fusesem convinsa ca nu-mi va mai fi de trebuinta si ca guma de sters va fi sufient de blanda dar ferma , si va indeparta impuritatile, lasand locul neted.
Ce imprudenta...!
Locul era ud, precum o rana deschisa ce sangereaza permanent.Si nicio guma de sters nu putea sa-mi daruiasca albul.
Mereu va ramane o urma...o urma de nesters!
Poate ca totusi este mai bine asa
Mai bine decat atunci cand cuvintele ma ardeau, sau cand imi mureau in suflet.
Ardeau si parjoleau!
Poate ca norul de cerneala ar fi putut sa stinga focul ce mocnea linistit, inainte sa devina valvataie.
...Uneori ma temeam ca cerneala sa nu inunde locul secret unde am inlantuit cele mai pretioase cuvinte, hotarata sa nu le mai eliberez niciodata. Erau prizoniere. Si erau in puterea mea! Le taiasem aripile, sa- nu-si mai poata lua zborul pe poarta buzelor mele.
Sufeream insa cand le simteam cum se sting, insetate de a se inalta din nou si a pecetlui iubirea.
...Azi...
Azi am sufletul plin . De chipul tau, de suras, de vocea ta!
Iar eu , eu nu mai am nevoie de cuvinte!
Iti spune inima mea ca ...te iubesc!

https://m.youtube.com/watch?v=VuEhsQrSnv … rSnvo

Moderatori angel_angel39 Galateea admin