Stiti sentimentul acela cand parca toata lumea in jur se prabuseste?
Urmat de o senzatie de plutire ,de cadere in gol,de afundare intr- un hău,intr- o prapastie...
Stai si privesti " de la inaltime" ,de parca ai fi deasupra norilor cand de fapt ...esti deasupra a nimic.
Norisorii se risipesc pe masura ce te apropii de pamant si realizezi ca va urma impactul...dur si dureros.
Ar fi ceva,macar de te- ai trezi la realitate!
Toti avem momente cand simtim ca in jur lumea noastra se prabuseste.
Fiecare dintre noi se lupta pana la ultima picatura de sudoare pt ce este pretios in viata lui,fie ca este casnicie,relatie de orice tip,un vis,o dorinta,si isi doreste sa invinga.
Nu mereu reusim.
Ajungem momente cand suntem epuizati,trecem prin stari pe care le stiam doar din auzite,din filme,intamplate prietenilor pe care i- am compatimit la acel moment,bucurandu- ne ca nu suntem noi in locul lor; viata ne arunca in niste situatii pentru care,de putine ori,suntem pregatiti.
Devenim suparati,dezamagiti de noi,de cei din jur,blestemam soarta,intrebam pe Dumnezeu de ce ni se intampla noua,ne izolam si dorim sa mai vedem pe nimeni.
Zi de zi creste amaraciunea,disperarea ,frustrarea ,neputinta.
Simti ca oricui ai povesti,nu esti suficient de important pt ca cineva sa iti acorde atentia cuvenita,sa te asculte cu inima deschisa,nu sa te sfatuiasca,doar sa iti acorde un crampei din timpul lui/ei ,in care sa te simti " important" sa te simti...ascultat cu sufletul.nefiind judecat,catalogat,etichetat,ridi culizat si alte " at" !
Poate ca unii nu au prieteni,poate ca ceea ce ar avea de destainuit ii face sa evite o astfel de "spovedanie" poate nu vor sa deranjeze cu problemele lor,...poate,poate.
Poate nu o faci din orgoliu,poate ca din teama ca ceea ce spui sa nu devina o arma impotriva ta.
Simti ca nu mai poti!
Ai da orice sa te poti sfatui cu cineva ,sa iti poti usura sufletul!
Sa fie un necunoscut,cineva din virtual?
Cand nu ai cui...cui te destainui?

Moderatori angel_angel39 Galateea admin