Viata a avut alte planuri pentru mine.
Nimic din ceea ce- mi propusesem eu.
Desi traisem pentru acel moment,pentru acea conjunctura,pentru a imparti si fi aproape de cel drag,iote ca nu s- a putut.
Visul nu s- a destramat de la inceput,nu odata cu plecarea in strainatate.
Dimpotriva.
Cele ramase in urma,m- au facut sa fiu suficient de ocupata,incat pe timpul zilei sa nu simt atat de pregnant...singuratatea,pustiul. ..
Ei,dar venea seara.
Cand toate erau asezate la locul lor,pregatite pt a doua zi,cand sticla de vin ramanea la rece,in acelasi loc ca acum cateva saptamani sfarsind a poi,inevitabil,in vreo mancare...cand ,din reflex,te intorci sa te adresezi cuiva,sa ceri o parere,sa anunti ca mergi la dus dar sa nu adoarma ca te intorci repede,cand scena din filmul ce ruleaza in fata ta e identica cu ce ati trait voi sau muzica ce se aude din masina de sub ferestrele tale este ultima piesa pe care ati dansat...
E cam tarziu,poate e ora de somn...sau...
Si...?
Te invarti,te sucesti ,te rasucesti,ai dormi in partea ta dar parca in partea unde dormea el sentimentul de apropiere iti aduce un strop de caldura in suflet ...atat...ca parfumul e imperceptibil,poate doar imaginatia ta il mai simte...
Daca ai noroc,adormi repede,daca nu....este o alta noapte alba in singuratate si te intrebi: de ce si daca totul are vreun rost?
Apoi ,te apostrofezi,si te gandesti ca nu esti singura,ca si de partea cealalta lucrurile stau la fel,deh,poate mai rau ...ca o femeie rabda mai usor distanta si singuratatea,nu?
Si,zorii te prind cu cearcane la ochi,cu iluziile in buzunar,cu speranta in suflet ca a mai trecut o zi si AMR - ul scade,si cu zambetul pe buze ca sa nu intristezi pe nimeni cu nesigurantele si nebuloasele tale.
Si ziua incepe...
Si vine o alta si o alta...
Apoi vin sarbatorile ,si vine vara ,si trece vara ,si te gandesti ca ,poate,vine la iarna...apoi botezul colegei,nunta verisoarei,mormantarea bunicii,serbarea de la gradinita,prima sedinta de la scoala,si toate trebuie sa le faci singura....
Dar speranta,speranta te trage de urechi si te scutura bine ca,deh,sunt situatii mai grele ca a ta....
Mda...
Si,stai si numeri kilometrii,si te gandesti ca ai vrea sa ai aripi ,sa poti zbura,ca ai vrea sa te dai de 3 ori peste cap si sa te prefaci in ceva minuscul,sa te strecori in bagaj,atunci cand pleaca.
Si zici ca nu mai plangi pe peronul garii si ca nu- ti vei mai supune sufletul la parjolire si chipul la biciul lacrimilor.
Ce este distanta?
Tu te plangi?sunt 2000 de kilometrii...
Dar cum ramane cu cei doi?
Cei pe care ii despart 200 de kilometrii?
Da,te- ai gandit si la asta.
Cata putere trebuie sa fie in niste oameni,sa stii ca te desparte de sufletul tau...un bilet de 50 de lei si cateva ore de drum.
Da,Dan si Felicia treceau prin asta de 7 ani...
Se vedeau saptamanal,la inceput,apoi de doua ori pe luna....pana cand nu au mai facut fata cheltuielilor.
Copiii ei erau la scoala ,la fel si fiul lui.
Joburile lor erau stabile si niciunul nu putea renunta la el.
Apoi erau familiile...a lui ,a ei...
Dar,cu dragostea ,cum ramane?
De 7 ani ....o distanta si niste conjuncturi ,ii despartea si ii trecea prin iad de cate ori unul din ei pleca...
Si,intr- un final,povestea lor,ca si a mea,a ajuns la final...
Care e diferenta intre distanta de 2000 si cea de 200 de kilometrii?
Chinul e acelasi...
Poate mai mare aici....
Si,atunci...?
Care e solutia?
Relatia la distanta rezista in timp?
Este dragostea totul?

Moderatori angel_angel39 Galateea admin