Cu totii am trecut prin asta.
Cand nu mai ai chef de invatat,vrei sa fii doar in preajma celui/celei ce-i porti sentimente,sentimente pe care abia acum le descoperi,ce incoltesc timid,si poate te sperie,te intrebi ce sa faci.
Esti un copil.
Ai vazut in filme,pe net,daca ai avut noroc,ai vazut in familie,la parinti sau bunici...
Dintr-o data nu-ti mai plac hainele,nu mai vrei sa joci cu jucarii,vrei o freza ,,on top,, vrei un parfum,telefon ca sa ai toate facilitatile pt facebook,si ce apicatii or mai fi,binenteles ca sa poti fi in contact permanent cu ,,prietenii,,
Cum o fi fost pt parintii nostrii!?
Alte vremuri,tentatiile nu erau atat de mari,accesul la informatii,poze,filme ...etc..
Acum?
Cum procedam?
Privim de la distanta?
Vorbim deschis,ne implicam,dar pana unde?
Lasam lucrurile sa curga,urmarindu-ne copilul din umbra?atat la propriu cat si la figurat?
Daca nu vrea sa-ti impartaseasca ?daca se preface ca nimic nu se intampla?
Cum e mai bine?

Moderatori angel_angel39 Galateea admin