Mergeam tăcuți alături,străini,odinioară
Și presimțeam ca astăzi,voi fi indrăgostit
De fața ta curatå,ca zorile de vară
De părul tåu de aur ,impletit.

Dar nu știam că nimeni n-are să poatà șterge
Vapåile din inimi,acest pojar nestins
Că pe cărări de sticlă ,alături ne vor merge
Ideile,imbrățișate,strâns.

Că prins de- o vraja nouå si-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema,cu gustul ei amar
Că vinul deși-mi place ,când scapara-n pahare
Mă v-ambia din ce in ce mai rar.

Văzusem frumusețea privirilor semețe
Izvoare de lumina,de umbre și scântei
Dar bănuisem numai adânca frumusețe
De dincolo de ochii mari si grei.

Ce ,mai târziu,prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Și-o aflu-n intregime,in fiecare zi
Iluminându-mi viața ,cu flacåra-i curată
Fărå de care,n-aș putea trăi.

Nicolae Labiș
Sursa:net

Moderatori angel_angel39 Galateea admin