Uneori, uitaţi de destin în această gară, aşteptăm necontenit aproape o viaţă de om, trenul acela pe care ni-l imaginăm a fi o reală minune. Trenul care va aduce suprema fericire, va şterge lacrimi şi ne va lumina cu zâmbete chipul. Va înflori inimi şi va însori suflete. Aşteptarea este doar o iluzie pentru a trece mai departe? Sau trenul mult aşteptat există cu adevărat? Şi totuşi trenul vine… Este cel mult aşteptat, dar noi nu mai avem curajul să urcăm. După atâtea experienţe nefericite, atâtea iluzii spulberate de neşansă, de teamă ori de neîncredere, refuzăm să credem că poate fi cel adevărat. Refuzăm să credem că există minuni, că avem dreptul să credem în ele, că ceea ce ni se oferă este doar pentru noi, acea şansă pe care dacă o ratezi, alta nu va mai exista… Dar de unde să ştim că este aşa? Puţini sunt cei care îşi asumă riscul unei alegeri, unui risc de a urca în trenul vieţii lor după atâtea trenuri greşite. Curajoşii ori inconştienţii câştigă întotdeauna riscând, asumându-şi victoria ori… eşecul. Cert este că fiecăruia dintre noi i se oferă şansa de a alege, dar nu şi un somnifer pentru conştiinţă.