A mai trecut o zi. Sunt din nou așezat în fotoliu urmărind scânteile aruncate de lemnele din șemineu. Camera se umple cu o mireasmă plăcută. Sunt obosit. Nu sunt obosit din cauza serviciului sau a vreunei munci în jurul casei. Am obosit căutându-te. Nu vreau totuși să mă opresc din căutare dar a trecut atât de mult timp ...
Au fost momente când am crezut că te-am găsit. Momente în care ți-am văzut sclipirea din ochi în razele de lumină ce străpung norii. Ți-am auzit râsul în cântecul matinal al miilor de păsări. Ți-am simțit parfumul în mijlocul florilor care dansează primăvara în roua dimineții. Uneori aveam senzația că te joci cu mine când îți simțeam atingerea în briza ce-mi mângâia fața. Dar nici atunci nu ai vrut să mi te arăți.
Acum oboseala aceasta mā împinge să renunț să te mai caut. Încep să cred că nu vrei să te găsesc. Încep să cred că de fapt nici nu exiști, că poate nu ești decât un produs al imaginației mele.
Se aude un pocnet ascuțit în șemineu. Să fii oare tu? Poate mă cerți ... Te voi căuta și mâine. Acum sunt obosit.

https://youtube.com/watch?v=-WYOX4L1MtQ

Moderatori angel_angel39 Galateea admin