Buna dimineata, matrimonieni! Un calduros "La Multi Ani", cu primavara linistita:

Cafeaua din aceasta dimineata a necesitat mai mult timp pregatire ... apa a fiert mai greu in acelasi interval de timp...
Va invit la o ceasca de cafea, vorbita sau tacuta.

"Rusia e pregătită de război și-l va purta dacă va fi cazul. Totul depinde de reacția celorlalți actori. Obiectivele de etapă ale Rusiei se vor modifica în funcție de reacția Ucrainei, a Statelor Unite, a Marii Britanii, a Turciei, în funcție de evoluția conjuncturii internaționale. În cazul în care aceste capitale, dar mai ales NATO ca alianță politico-militară, vor reacționa decis deplasând în zonă capacități militare care să amenințe superioritatea în oameni și armament a armatei ruse, atunci Moscova va renunța la acest exercițiu de forță și se va replia. Numai că, în logica oricărui aparat de securitate-politică externă, cu cât se va înainta mai adânc în această criză, cu atât mai greu vor fi de oprit trupele rusești. Nu din cauză că președintele Putin nu știe să spună „назад!”, ci pentru că nu va mai putea să dea o astfel de comandă.

În cazul în care se va evita războiul dintre Rusia și puterile occidentale (o reeditare a Războiului Crimeei de acum un secol și jumătate), Moscova, în mod realist, are trei opțiuni: a) anexarea Sevastopolului, portul militar, orașul cu toate utilitățile care deservesc baza militară; b) Rusia poate sprijini formarea unui regim separatist în Crimeea, după modelul Transnistriei etc; b) o largă autonomie pentru Crimeea, în cadrul – de ce nu? – unei federații ucrainene.

Unde se situează România?
În ciuda faptului că România are 650 km frontieră comună cu Ucraina (mai mult decât Polonia, 542 km, Ungaria – 135 km, Slovacia – 98 km), dar mai puțin decât Rusia (2000 km) sau Belarus (975 km), relațiile cu Kievul nu se bucură de atenția meritată. Agenda bilaterală este dominată de problema minorității române/moldovenești din Ucraina.

Revoluția Portocalie ar fi putut reprezenta un moment de încărcare a relației bilaterale cu un conținut pe măsura potențialului celor două țări. Euro-Maidanul a fost o altă ocazie de relansare a relației cu Ucraine, pe care autoritățile de la București au ratat-o.

România n-a fost alături de Grupul de la Weimar (Polonia, Germania, Franța) la Kiev pentru a negocia acordul putere-opoziție, deși era mai îndreptățită să fie prezentă acolo de lungimea frontierei comune, nu însă de istoricul negativ al relației bilaterale cu Ucraina. România n-a fost nici măcar alături de Ungaria, Cehia și Slovacia, care au recunoscut guvernul provizoriu condus de Arsei Iațeniuk. România a fost astfel expediată într-o grupă a popoarelor pravoslavnice din UE, alături de Bulgaria, Grecia și Cipru. Lucrurile sunt chiar mai grave dacă ne uităm la comunicatele Președinției și ale MAE.

Care este ideea centrală a acestor comunicate?

Liderii politici din opoziția ucraineană „să se delimiteze de elementele radicale violente și să nu se asocieze unor acte provocatoare la adresa forțelor de ordine”, cerea președintele Băsescu, într-un Apel, la 20 februarie.
Ministrul Titus Corlățean a participat la Budapesta, la întâlnirea Grupului Vișegrad + Grecia, Bulgaria, România. Aici, șeful diplomației române „a exprimat precuparea față de abrogarea de către Parlamentul Ucrainei a Legii Ucrainei privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic” (comunicat MAE, 24 februarie).
Tot la 24 februarie, într-un alt comunicat, MAE menționează că „urmărește cu maximă atenție”, „exprimă profunda preocupare” pentru că ar fi fost încălcate drepturile lingvistice, odată cu abrogarea legii limbilor națioanale.
Legea limbilor regionale din Ucraina a avut o miză electorală în 2010, mai ales pentru minoritatea rusă din Ucraina. În ce-i privește pe români, această lege a contribuit la atragerea de voturi către Partidul Regiunilor condus de Viktor Ianukovici. Legea a fost literă moartă de la început. Să-ți manifești îngrijorarea pentru o lege care oricum nu se aplica este un gest diplomatic discutabil. Și dacă chiar ești îngrijorat de ce nu te manifești mai discret? În astfel de situații discreția este mai eficientă.

În fapt, România și-a însușit punctul de vedere al Rusiei. Tot în 24 februarie, cu câteva ore înaintea comunicatului MAE, ministerul rus de Externe a difuzat un comunicat ceva mai dur, în care vorbește despre interzicerea limbii ruse, despre lustrație, despre neo-naziști, despre monumentele sovietice care sunt date jos.

Funcționarii militari sau civili de la București, din sistemul de securitate și politică externă, sunt atenți la cele mai mici detalii. Nu se publică întâmplător, în probleme atât de sensibile, astfel de comunicate.

De ce această poziționare anti-EuroMaidan și apropiată de cea a Rusiei?

Fie analizele experților indică faptul că Rusia va ieși învingătoare din confruntare și-și va consolida influența regională; interesul american pentru regiune scade tot mai mult, iar România va trebuie să se acomodeze cu avansul tot mai evident al Rusiei. Analizarea liniei politice adoptate de București indică faptul că România nu se mai consultă cu aliații ei și în consecință este departe de pozițiile lor. Nici măcar parteneriatele strategice cu vecini din regiuni precum Polonia și Turcia nu funcționează în aceste momente de criză, ceea ce este îngrijorător.
Fie sunt dosare în lucru pe care Bucureștiul vrea să le protejeze. Care ar putea fi acele dosare pe care le discutăm cu Rusia? Tezaurul? puțin probabil. Transnistria? nici vorbă, în 2011 a fost singura dată când însărcinatul rus a venit la București pentru consultări. Republica Moldova? Greu de crezut! Atunci? Suntem într-un an electoral iar în anii electorali, 2004, 2009, liderii politici de la noi vor să fie trași în poză cu mai marii de la Moscova. Trei ar fi posibilele variante: vizita dlui Băsescu la Moscova; vizita premierului Dmitri Medvedev la București; vizita ministrului de Externe Serghei Lavrov la București. Cum nici unul dintre cei trei demnitari români, beneficiari ai acestor vizite nu și-a anunțat intenția că va candida la prezidențialele din 2014, scenariul nu pare să aibă logică.
Poate vreunul dintre cei trei se răzgândește și candidează.

Sau poate că nici una dintre cele două explicații nu este valabilă. În acest caz, MAE și alte instituții au o reală problemă de a înțelegere corect ce se întâmplă în lume, în jurul României, de adaptare a poziției Bucureștiului la un context inernațional destul de fluid, în permanentă schimbare. Ar fi foarte grav ca lucrurile să stea tocmai așa. Ar fi o problemă se securitate națională."

Armad Goşu este doctor în istoria Rusiei, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, redactor-şef al Revistei 22

Moderatori angel_angel39 Galateea admin