Mi-e dor de tine, îmi amintesc atâtea clipe când eram amândoi, vai, răscoleai cu mine pământul, brazdă cu brazdă și aruncam acolo gânduri, le priveam cum se duc și cuvintele suspendate în timp fără un scop anume se sinucideau.

Rămâneam noi, abordând noua zi cu dispreț, da, cu disprețul timpului, treceam prin ea fără poveri sau limite, ne hlizeam la secundă ca un curcubeu ce tocmai a dat de apă.

Mi-e dor de tine și tu taci, cu toate frunzele ce le-am lăsat să moară și am mers înainte în iarnă cu așteptări de ghiocei, da... începe așa primăvara cu capul plecat spre pământ, cu cerul oglindit în fulgi ce pier și uite: se transformă, oglinzi de verme bună!

Acum e trist târgul acesta, vântul ce ia și țărâna ce dă, plictisitor în repetiție, eu te vreau pe tine, imprevizibilă și frumoasă, cu lacrimi ce curg pe inimi, ploi de oameni pe streșini ce nu-s, direct în miezul problemei.

Poate că am exagerat limitele, știu, voiai să simți iar eu să pleci cu mine departe și ne-am cam certat pe o casă cu sobă și povești în vin, ți-am spus, dor toate drumurile astea, hai cu mine să despicăm nori, în câte vrem noi, pot fi ploi sau senin, pot fi sau nu, doar hai!

Nu, undeva crescuse o rădăcină, te țintuia atât de bine încât am început să îmbătrânesc odată cu tine prin suflete, gări, ceasuri, mă țineai de mână și râdeai ca nebuna, da, așa râdeai, eu m-am resemnat și te-am urmat, ți-am văzut toate durerile înșirate la uscat de lacrimi pe sârme de drum și toate visele spălate din când în când de praful neputinței.

N-am vrut să plec, m-ai alungat cu ură într-o zi oarecare când te-ai adâncit atât de mult în cuvânt încat nu te-am mai găsit! Ai apărut zâmbind la un moment dat și mi-ai spus: Du-te, e atâta liniște aici, de fapt nu e liniște e vacarm, dar e în ritm cu inima, nu te-am iubit niciodată!

Te mai privesc uneori printre rânduri, sau printre bătai de aripă, te văd chinuind clipele cât să stea așa cum ai vrut: cuvinte să-ți fie liman, dar văd cum ele zboară cu gândul odată și ce ești tu rămâne prins în timp ca o gâză în chihlimbar.

Dacă îți va fi dor de mine, doar rostește-mă, aici sunt, niciodată n-am putut să plec, fără tine sunt doar eternitate, fără mine ești chin, hai rostește-mă și apoi taci! Meriți să fii fericită, măcar clipa aceea când te pot iubi!

Ah, am uitat să mă prezint, eu sunt... uitarea!

https://youtube.com/watch?v=eXl5rUquKHc

Moderatori angel_angel39 Galateea admin