Ne nastem cu dorul de viata, cu vointa si orbi, dependenti si in acelasi timp galagiosi, cerem cu insistenta ceea cea ni se cuvine, dreptul la viata.... nu ne mai amintim acea etapa cand ceea ce vrem noi e atat de frustrant uneori pentru parinti, dar neavand la indemana altceva decat sunetele fara noima... cumva sa fie liniste, traim, ai nostri parinti stiu doar ca liniste inseamna bine.
Crestem, invatam sa facem din sunete limbaj, ne folosim de el fara restrictii, combinat uneori cu nonlimbajul dinainte, buna metoda de santaj, cu acelsi rezultat, supravietuirea...
Crestem iar, intelegem, comunicam, nu mai e cazul de intoarceri in trecut, sustinem sus si tare ce vrem, in acel limbaj invatat....
Mai crestem... deja a cere tine de reversul unei medalii, primita de la viata pentru ca esti, trebuie sa si dai in schimb, toate schemele cu vreau se prabusesc in fata noii ecuatii: a fi tu si a da.
Timpul .... dupa o vreme nu mai ceri nimic, astepti, ca si cum ai ajuns la capatul tau si daca e sa fie ceva pe acelasi calapod, fie, daca nu, nu.... renunti.
Dupa alta vreme realizezi ca nu te scoate nimeni din tine, doar tu si ca degeaba urli inlauntru, nimic nu se va schimba, poate doar decorul interior... si ajungi sa iei foarte serios in consideratie mana intinsa...
Trece si asta... doare si uneori nici macar nu e a ta, iti spui, lasi mana, incerci cuvantul, si te bati cu el zile si nopti pana cand il asezi frumos pe ceea ce esti, ce vrei... astepti... uneori spre eternitate pana cand cineva te va lua din cuvant.
Ceri... cu vehementa sa fii... iubita, apreciata, inteleasa... urli si plangi si te zbati departe de tot ce stii si ai incercat, te napadeste singurstatea ca pe o mana stugurii, sau ca pe o molima, lumea... si taci la sfarsit.
Iti esti imuna si atat de cunoscuta, si atat de rar mai ceri incat poti fi... statuie... te resemnezi si taci.
Tacerea e pentru cei ce vor sa auda, pentru ceilalti, e inteles.

Apoi nu mai ceri, dai.

https://youtube.com/watch?v=tHz1o5NFp08

Moderatori angel_angel39 Galateea admin