Nu am sa v-o descriu aici, pentru ca modestia si timiditatea ei m-ar condamna sa se stie dezvaluita ochilor unor necunoscuti. Si sincer, este si scuza perfecta pentru mine ca sa pot sa continui scrierea acestor ganduri catre voi… cititorilor. Dar durerea a fost atat de puternica, golul lasat atat de abisal, sufletul atat de pustiit si parjolit, incat… insusi credinta iti este pusa la grea si crunta incercare. Nu poti sa nu ajungi sa te intrebi: “De ce tocmai ea?” , “De ce mi se intampla tocmai mie ?” Intrebari de-a pururi fara raspuns, asa cum fara raspuns si inexplicabila ramane si strania senzatie, pe care o (re)simt de un timp incoace. O simt pe EA, dar nu pe cea blanda si sfatoasa de altadata, ci putin contrariata si ingrijorata ca ma incapatanez sa-i pastrez o prezenta vesnica… cand vesnic este numai Universul. Nu stiu daca la fel simt si cei care au fost parasiti de cineva pe care-l iubesc, dar il/o stiu inca in viata, dar pierderea “irecuperabila” este foarte greu de indurat. Cu cea mai mare sinceritate, mi-as dori sa o stiu in viata, chiar daca fericita…alaturi de un alt barbat, decat sa nu o mai pot sti decat din… amintiri. Au trecut aproape cinci ani si nu am avut curaj, pana acum, nici macar sa ma gandesc ca ar mai putea fi ceva… dupa EA. Am trecut prin toate etapele, despre care se spune ca sunt normale: negare, “negociere”, manie, disperare si acceptare, dar trecerea prin ele imi asigura o revenire “sanatoasa”, atat emotionala cat si din punctul de vedere al adaptarii la… mediul inconjurator.
M-am lasat “corupt” de munca, m-am cufundat in proiecte ambitioase, greu de realizat si de dus la un bun sfarsit in perioada asta de criza economica si financiara. Apoi, am inceput sa ma “dezmortesc”, cu putin peste un an in urma. Un inceput lent si anevios, pentru ca obisnuiam sa facem totul impreuna. Dar preocupari si pasiuni vechi, “parasite”, dar nu uitate… m-au ajutat sa-mi recapat un (oarecare) echilibru sufletesc si emotional.

Va intreb si pe voi: Unde este Dumnezeu, cand Moartea ne “rapeste” pe cineva foarte drag???

Iubeam “Dumnezeul” lui N.Stanescu si am ajuns sa ma intreb daca exista… Dumnezeu??

“Fara mine nu se poate, dovada ca sunt.
Fara mine nu s-a putut; dovada e ca m-am tras din mine insumi adica din acel mine care-a fost.
Eu sunt cel care nu se poate fara de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fara de el.
Eu sunt cel care a dat marturie pentru existenta lui
Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat marturie
de nonexistenta lui
Dumnezeu, pentru ca
eu l-am facut pe
Dumnezeu vizibil.
Eu sunt facut de
Dumnezeu, pentru ca eu l-am facut pe
Dumnezeu.
Eu nu sunt nici bun nici rau ci sunt, pur si simplu.
Eu sunt cuvintul „sunt".
Eu sunt urechea care aude cuvintul „sunt"
Eu sunt spiritul care intelege cuvintul „sunt"
Eu sunt trupul absurd al lui „sunt" si literele lui.
Eu sunt locul in care exista „sunt" si patul lui, in care doarme.”
(“Cine sunt EU? CARE-I locul meu in COSMOS?” Nichita Stanescu)

Moderatori angel_angel39 Galateea admin