„După mulţi ani de sărăcie grea, care însă nu i-au zdruncinat încrederea în Dumnezeu, rabinului Eisik din Cracovia i s-a poruncit în vis să meargă să caute o comoară la Praga, sub podul care duce la palatul regal. După ce visul s-a repetat de trei ori, rabinul Eisik s-a hotărât şi a plecat la Praga. Numai că podul era păzit zi şi noapte de gardieni, astfel încât rabinul nu îndrăznea să se apuce de săpat. Venea însă în fiecare dimineaţă lângă pod şi îi dădea târcoale până seara. În cele din urmă, şeful pazei, intrigat de ceea ce vedea, l-a întrebat politicos, ce caută acolo: caută ceva anume sau aşteaptă pe cineva? Atunci rabinul Eisik i-a povestit visul datorită căruia venise de atât de departe la Praga. Paznicul a izbucnit în râs:
«Bietul de tine, cu pingelele tale tocite! Ai pornit la asemenea drumeţie de dragul unui vis! Deh, aşa e când te încrezi în vise! Şi eu ar fi trebuit să-mi iau picioarele la spinare, când mi s-a poruncit odată, în vis, să merg la Cracovia şi, în odaia unui jidov pe care, chipurile, îl chema Eisik, fiul lui Jekel, să sap undeva după sobă, ca să găsesc o comoară. Eisik, fiul lui Jekel! Parcă mă văd la locul cu pricina – unde probabil jumătate din locuitorii evrei se numesc Eisik şi cealaltă jumătate Jekel – scotocind prin toate casele!»
Şi paznicul a izbucnit din nou în râs. Rabinul Eisik s-a înclinat, s-a întors acasă, a dezgropat comoara şi, cu o parte din ea a construit o casă de rugăciune care se numeşte Şcoala «Reb Eisik Reb Jekel».
«Luaţi aminte la această poveste! – obişnuia să spună rabinul Bunam – şi primiţi învăţătura ei: anume că există ceva care nu e de găsit nicăieri în lume, nici chiar lângă cel Drept şi Sfânt (Zaddik), dar că totuşi există un loc unde lucrul acela poate fi găsit».

«Învăţătura» acestei pilde poate fi «tradusă», fireşte, şi într-o variantă abstract-discursivă. Ea ar include următoarele teme:
α. De cele mai multe ori, ceea ce cauţi e la îndemână, în lumea ta, în casa ta, în interiorul tău.
β. Pentru a găsi ceea ce cauţi, trebuie mai întâi să faci un lung ocol, să te întorci la tine de departe, să faci un drum. «Aproapele» se valorifică numai după o laborioasă experienţă a «departelui».
γ. De multe ori, a fi credul e mai rentabil decât a fi sceptic. A lua visele în serios poate aduce beneficii pe care «spiritul critic» şi «rezonabilitatea» le ratează.
δ. Pentru a lua visele în serios, nu trebuie să abandonezi cu totul discernământul. Numai după ce rabinul Eisik visează de trei ori acelaşi lucru, decizia lui de a porni la drum i se pare justificată.
ε. Când ai găsit ceea ce cauţi, nu trebuie să ţii «comoara» doar pentru tine. Recomandabil e să o investeşti şi în beneficiul celorlalţi, al comunităţii.
ζ. «Soluţia», «răspunsul», e în preajma ta, dar pentru a o descoperi ai nevoie de intervenţia salutară a unui «străin»; străin de ţara ta, de religia ta, de limba ta, de cultura ta. Imediatul «comorii» se dezvăluie ca beneficiu al «străinătăţii», al unei temporare înstrăinări de sine şi de mediul tău familiar.
η. «Adevărul» nu e de negăsit, dar el nu se află neapărat în teritoriul previzibilului, al înţelepciunii «instituţionalizate». El poate fi atins, este cu siguranţă într-un loc anume, dar, de regulă, în alt loc decât cel în care-l cauţi”.
(Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, p. 14-16)

Suntem aici, în „Praga neliniştilor şi utopiilor noastre”, seduşi de mirajul unei comori (ne)visate sau poate de speranţa (re)găsirii inefabilului.
Dar suntem suficient de aproape sau doar suficient de departe de ceea ce are sens cu adevărat?

Moderatori angel_angel39 Galateea admin