Marius Tuca - Click aici dobitocilor! =))))
Click aici, dobitocilor,
Nu mai căscaţi, nu mai ezitaţi, Folosiţi mouse-ul şi intraţi fără teamă, Vă cheamă maţele puturoase ale internetului Gata să vă înghită cu tot cu tastatură. Nu vă aşteptaţi să vi se dea ceva, N-o să primiţi nimic de la nimeni! Click aici, dobitocilor, Mânaţi de sentimentul de turmă, Daţi năvală, înghesuiţi-vă, îmbulziţi-vă, Vă aşteaptă dincolo de ecran neantul Şi odată cu el toţi proştii laolaltă Numărând accesările pe minut, pe oră şi pe zi, Frecându-şi palmele de atâta trafic pe prostie. Click aici, dobitocilor, Ca oiţele rătăcite spre gura lupului Lumea virtuală nu face nicio selecţie, Dimpotrivă, primeşte la grămadă La o adică, are loc toată planeta, Fiecare dintre voi îşi poate folosi degetul arătător Ca să-şi arate cât e de dobitoc. Click aici, dobitocilor, Lăsaţi-vă ademeniţi, nu staţi pe gânduri Iluzia că n-aveţi nimic de pierdut Vă umple ecranul de ţâţe şi cururi Sexul, sexele, sunt pe bani, nu vă grăbiţi, Nu vă masturbaţi, c-o să folosiţi cardul, Uitaţi-vă doar la sfârcuri ca nişte adolescenţi buboşi. Click aici, dobitocilor, Nu vă vede nimeni, nu vă ascultă nimeni, Săriţi fără paraşută în marele gol Umpleţi-l cu voi înşivă, cu clickul vostru Derizoriul are nevoie de utilizatori fără număr Reţelele de socializare sunt pline de autişti ca voi Băgaţi-le miliarde în buzunare industriaşilor dotcom. Click aici, dobitocilor, Vă aşteaptă toate piţipoancele. Toate manelistele, dimpreună cu toţi cocalarii. Nu lipseşte nici măcar un pitic porno Din această revoluţie murdară a pixelilor xxx, Daţi enter şi ei vor deveni vedete şi dive Iar voi, bieţi eroi ai gloriei lor. Click aici, dobitocilor, Fără număr, fără număr, fără număr, Conectaţi-vă la marele nimic La început nu vă costă, nu vă taxează Iar când vă treziţi, sunteţi deja dependenţi, Faceţi parte din reţea, din sistem Şi sufletul vi l-aţi vândut de mult pe un click. Click aici, dobitocilor! |
Comentarii