Regulament
Bloguri
Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant.
Cizmarii și chiloțarii sunt designeri.

Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici, dar vioaie. Nici gând.
S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.

Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul la un șpriț, înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului fudul.

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu mai avem cazuri, ci spețe.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!!!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm.
Și nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feedback.
Nu mai avem frizeri și croitorese, avem hair stiliști și creatoare de fashion.

Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm în expectaţiunea unui feedback pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior „Hai să-mi bag...” sau cu concluzia absolut academică: „Un c***t!!!”

Articol de Andrei Pleșu

http:/infocs.ro/asta-la-ce-categ orie-sa-o-bag-neologismele-de-an drei-plesu/
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
gabi tu esti acum la capitolul feedback sau focusare?
poza polonic

polonic

  • Publicat Acum peste 2 luni
nu mai mergem la munca acum mergem la job happy)

hei , in fapt nici prilej nu e un cuvant pur romanesc happy in fapt nici retetele cu culinare cu care ne mandrim atat de tare nu sunt chiar romanesti , de la celebra mamaliga pana la sarmale si mititei sunt mai toate imprumutate/ copiate . e cam greu de stabilit ce e si ce nu e romanesc . eu cred ca omenirea a progresat imprumutand unii de la altii fiecare adaugand cate putin mai departe . intotdeauna a existat o mica fractura intre limbajul inaltei societati si plebe . celebrul cartier "damaroaia "din bucuresti cica s a r trage denumirea de la "domain royal " si " groapa lu' ouatu de la domnul " watt"
ce tine de mecanica sunt inca foarte multe denumiri din nemteste sau engleza in constructii la fel , si putina franceza . e firesc le am luat de la cei care le au inventat . in fapt acum mai nou chiar se da o denumire romaneasca . asadar celebra bormasina devina masina de gaurit prin magazine iar flexul , polizor unghiular . asadar domnule plesu in unele domenii tendinta e exact inversa . tocmai se romanizeaza anumite denumiri happy
cred ce e o chestiune de sincronizare , de timp . ce e pt noi neologism in 30 de ani va fi un arhaism happy
matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
nu e vorba de toti romanii...