Regulament
Bloguri

Povestea picăturii

A fost odată ca niciodată un aspirant care îl întrebă pe ghidul său spiritual:
– Care este lucrul care mă separă de adevăr?
Ghidul spiritual îi răspunse:
– Nu eşti singurul care este separat de adevăr, mai sunt şi alţii. Îţi voi spune douăsprezece povestioare care îţi vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul şi chiar de ţi se va părea că le-ai înţeles, nu te opri din a medita asupra lor până ce aceste simple poveşti vor căpăta proporţii uriaşe şi până vor deveni din nou simple.

Prima poveste:
A fost odată ca niciodată o picătură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se petrece cu mulţi oameni. Trăiesc înlăuntrul lui Dumnezeu şi spun că nu există Dumnezeu.

A doua poveste:
„Vreau să fiu liberă!”, spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi Oceanul, în compasiunea sa, a ridicat-o la suprafaţă. „Vreau să fiu liberă!”, spuse din nou picătura de apă şi soarele, auzindu-i glasul, o aşeză într-un nor. „Vreau să fiu liberă!”, spuse picătura încă o dată şi norul o eliberă iar aceasta căzu din nou în Ocean.

A treia poveste:
O picătură intelectuală este o picătură intelectuală, dar nu mai aparţine Oceanului.

A patra poveste:
„Nicio picătură nu are nicio valoare”, spuse picătura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:
„Fără nicio îndoială, există un lucru de care eu mi-am dat seama: eu sunt mai importantă decât oceanul!”, spuse picătura din Ocean.

A şasea poveste:
„Nu voi putea niciodată să ajung la Ocean”, spuse picătura din Ocean.

A şaptea poveste:
„Oh, ce-mi pasă mie de Ocean”, spuse picătura din Ocean.

A opta poveste:
Era odată o picătură care-şi regreta soarta – la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului şi nu ştia nimic despre Ocean.

A noua poveste:
O picătură din Ocean chemă toate celelalte picături să i se alăture pentru a se răscula împotriva Oceanului.

A zecea poveste:
„Prin puterea cu care am fost învestită – spuse picătura din Ocean – de astăzi sunteţi excluse din Ocean.”

A unsprezecea poveste:
„Tu te afli în mijlocul iubirii mele”, îi spuse Oceanul picăturii de apă. Dar picătura nu auzi Oceanul pentru că era plină de iubire pentru o altă picătură.

A douăsprezecea poveste:
„Dacă aş putea cuprinde fiecare picătură cu dragostea mea, atunci aş deveni Oceanul.” Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău şi deşi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Şi pentru că nu putu să-şi reverse dragostea sa asupra acestei picături, nu putu să devină Oceanul.

Aspirantul îl întrebă pe ghidul său spiritual:
– A existat vreodată o picătură care a devenit Oceanul?

Şi atunci, înțeleptul ghid spiritual îi spuse ultima poveste:
– Era odată o picătură care căuta pacea și profunzimea Oceanului. Aspirația şi puterea de iertare îi erau mari, şi deodată Oceanul îi spuse: „Tu şi cu mine suntem una.” Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă picătura şi tot ce îi aparţinea lui deveni şi al ei. Picătura se pătrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafaţa lui şi prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
– Află astfel, o, dragul meu, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc şi că îi primeşte în măreţia sa pe cei care își doresc cu adevărat.

– Dar ce se va petrece dacă o astfel de picătură devine murdară? – întrebă aspirantul.
Ghidul spiritual râse din toată inima:
– O picătură nu poate deveni atât de murdară încât Oceanul să nu o poată curăta.

Sursa:Internet
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza DrPoenaru

DrPoenaru

  • Publicat Acum peste 2 luni
Rezumat: doar aspiranții pot fi atât de vanitoși încât să creadă că au de ce răscoli Oceanul; pentru altceva decât o altă picătură.
matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
Amedeux, nici macar unul culinar? Hmmm...sa stii ca nu am uitat de reteta aia pentru sarmalute...si pe unde zici ca trebuie sa trec ca sa iau si eu o degustare vegetariana?...hi hi
matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
Amedeux, te uiti prea mult la cinemateca...mai ia si tu o pauza, ca pana la urma confunzi filmul cu viata, no...
matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
doamne ajuta sa fie barbat...daca e sa mor virtual, macar sa fie de mana unui barbat...ha ha
matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
asta a fost buzduganul?...sa-l astept si pe zmeu?...
matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
mai dau idei de gandit...zic eu, dar nu-i obligatoriu...
pai na, fantomele ii bantuie pe cei pentru care au simtit ceva....orice fel de sentimente, nu neaparat bune...dar pisi, sper ca norocul sa fie de partea mea....hi hi
matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
da, asa ca intre prieteni vechi...superpisi...pe ici pe colo cate o vorba de duh...dar tu ce mai faci?