 |
Iubirea mea
In munti cu crestetele sure, din alba inima de stanca,
S-a plamadit in taina lacul, si din prapastia adanca A biruit in drum pamantul. Pe veci in matca nastatornic, El creste azi si creste maine, de cer si de lumina dornic. Caci are dragoste cu cerul de-a pururi miscatoarea apa Si-n framantarea ei pagana ea coasta zgheaburilor sapa, Cu pumnii sfarma-n jur taramul si urla de amar ce-o doare. Spre ceriuri bratele-si intinde sa-i vie dragul mire: Soare! Cand razele nepotolite saruta fata undei clare, Infiorata, spuma alba prelung si patimas tresare, Atatea curcubeie tremur in valvartejul ei de picuri, Cand adanc se prind in hora stralucitoarele nisipuri… Asa-i iubirea mea, asemeni acestei largi cetati de unde, Adancul ei se pierde-n taina nemarginirilor profunde, Cu vifore si curcubeie, ca valuri lung clocotitoare, Cu picuri ce se infioara de chipul unui vesnic soare! Octavian Goga http://youtu.be/pqokb8LdMUo |
Matrimoniale Romania
Autentificare
Cautare rapida
Ultimii online
Categorii
Comentarii
souvenir
Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul,
mută-mi cu mâna ta în suflet lacul,
şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.
Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
sporeşte-mi inima cu-o ardere, cu-n gând.
Solar e tâlcul ce tu ştii oricând
atâtor lucruri să-mprumuţi.
O, lumea, dacă nu-i o amăgire,
ne este un senin veşmânt.
Că eşti cuvânt, că eşti pământ,
nu te dezbraci de ea nicicând.
O, lumea e albastră haină,
în care ne cuprindem, strânşi în taină,
ca vara sângelui să nu se piardă,
ca vraja basmului mereu să ardă."
souvenir
as spune: inc-odata!
Orice se-ntampla-i ca si cum
s-ar intampla c-o fata.
Next
Previous
Ah nici un rod nu mi-e destul,
il vreau si-n alte chipuri.
Se poarta raul catre mari,
dar piere in nisipuri.
Nu-i apa sa astampere de-ajuns,
nu mi-e destul viata, cartea.
Iubire-as vrea, pierzare, jar,
cum voi simti odata moartea.
Nici din lumina n-am destul,
caci ea-i doar o legenda, iata.
Nimic sub zare nu-i destul,
vreau totul inc-odata!"
somn usor, fetelor
souvenir
"Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit...
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.
Cu magica-mi baghetă uriaşe -
Stăpâna hotărârilor eterne -
Deştept măturătorii albelor oraşe
Şi-adorm întârziaţii negrelor taverne...
Dau fluviilor graţii de reptile,
Dau mărilor priviri fosforescente,
Iar munţilor din zare, aspecte de gorile,
Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente.
Dau fructe noi smochinilor uscaţi,
Dau bronzului figură omenească,
Iar Regilor -
Pe socluri de marmură-nşiraţi -
Poruncitoare gesturi, ca-n veci să poruncească.
Iar când cobor,
Când calda-nfiorare
Se zbate-n cupa recelui repaos,
Azvârl sămânţă nouă în vechile tipare
Şi-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos!..."
Rubin14
Totusi, ai sanse de scapare, autorul poeziei fiind dincolo de nori.