"Există cu siguranţă suflete pereche. Nu este oare firesc să fie aşa? Dar dacă noi ne-am obişnuit să nu prea mai credem în miracole, oare vom fi pregătiţi să recunoaştem un astfel de suflet? Cel mai bine ar fi să vorbim cu sufletul nostru şi să căutăm răspunsurile acolo. Eu l-am întrebat şi am reuşit să aflu că:
Atunci când întâlneşti un suflet pereche eşti capabil să renunţi la orice s-ar …
Mai mult
|
Sufletul pereche
|
|
Acei Stefan Viziru ai spatiului mioritic internautic
Personajul numărul unu, trunchi al întregii arborescenţe epice, este Ştefan Viziru, un economist în vârstă de 34 de ani (în 1936), căsătorit cu Ioana, cu care va avea în curând şi un fiu.
Atras de simbolistică - şi îndeosebi de o simbolistică esoterică -, Mircea Eliade creează şi alte situaţii "abia-nţelese, pline de-nţelesuri". Ştefan Viziru dispune, de exemplu, în afară de locuinţa pro…
Mai mult |
|
Gânduri despre calitatea de a fi OM
Rece şi imparţial, Timpul îşi urmează cursul în Neunde, luînd cu el anii frumoşi, clipele tinereţii, oamenii dragi. El nu face pile nimănui.
Ne lasă doar amintiri dulci, regrete şi conştiinţa ireversibilului. Probabil, de aceea mulţi dintre noi, mai ales cei aflaţi la a doua tinereţe, ne plângem tot mai des, regretăm nostalgic că politeţea a dispărut din relaţiile dintre oameni, că lumea din jur n…
Mai mult |
|
Bancuri bune
În spital se află un pacient grav bolnav. Rudele se adunaseră în sala de aşteptare, iar în final intră un medic obosit şi abătut.
- Îmi pare rău că trebuie să vă dau o veste proastă, spuse privind feţele îngrijorate. Singura speranţă pentru ruda dumneavoastră este transplantul de creier. Este încă experimental, riscant şi din punct de vedere economic, întru totul pe seama dumneavoastră.
Rudele răm…
Mai mult |
|
Declaratie de dragoste
„Mulți cred că se laudă zicând: “Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să sufăr, aș vrea să scrâșnesc din dinți, să-mi smulg părul și să adorm cu genele muiate în lacrimi! Astfel, cel puțin, aș ști că trăiesc, aș înțelege, poate, ce înseam…
Mai mult |
|
As fi recunoscatoare...
As fi recunoscatoare acelor useri care ma tot abordeaza din nou si din nou de sub diferite profile, daca m-ar lasa sa-mi vad de viata mea si sa-si vada si ei la randul lor de viata lor...daca tot nu a mers o data , ce tot mai sperati?...va multumesc...daca aveti chef de teste care mai de care sau sunteti dependenti de discutii virtuale, va recomand cu caldura vizite repetate la un psiholog...si as…
Mai mult |
|
Am iubit...
Am iubit...
Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.
Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În p…
Mai mult |
|
Cineva mi-a spus...
"Mi se spune ca vietile noastre nu valoreaza mai nimic
Trec intr-o clipita, la fel cum palesc trandafirii.
Mi se spune ca timpul care curge este un ticalos, ca isi tese mantii din suferintele noastre
Cu toate acestea, cineva mi-a spus…
Ca ma iubesti inca,
Cineva mi-a spus ca ma iubesti inca.
Este oare posibil?
Mi se spune ca destinul isi bate joc de noi
Ca nu ne da nimic si ne promite totul
A…
Mai mult |
Femei si barbati din Romania:
Alba Iulia, Alexandria, Arad, Baia-Mare, Bistrita, Bacau, Botosani, Brasov, Braila, BUCURESTI, Buftea, Buzau, Calarasi, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focsani, Galati, Giurgiu, Iasi, Miercurea Ciuc, Oradea, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Ramnicu Valcea, Resita, Satu Mare, Sfantu Gheorghe, Sibiu, Slatina, Slobozia, Suceava, Targoviste, Targu Jiu, Targu Mures, Timisoara, Tulcea, Vaslui, Zalau