Vreau reciprocitate, nu merge fără. Eu, când iubesc, iubesc mult. Când nu e reciproc poate deveni sufocant. Am fost căsătorită (acum 18 ani) cu un om care nu mă iubea și am simțit cum e. Cei care nu se implică sufletește (adică cei care nu se pot lăsa vulnerabili în fața unei femei) să nu-și piardă vremea cu mine. Știu că doare tare fiecare lucru atunci când ești vulnerabil, tocmai de asta apreciez oamenii care sunt capabili de iubire. Dar iubirea sufletească nu e de-ajuns. Fără un caracter bun, un sentiment așa de puternic te poate aduce la gesturi extreme.
Oamenii care nu-și deschid sufletul devin logici în alegerile lor. E și logica bună, dar nu peste tot și nu mereu.
Eu văd bărbatul frumos atunci când îl iubesc. O frumusețe care dispare dacă el mă rănește și vulnerabilitatea mi se micșorează. Eu nu văd frumusețea mental, ca majoritatea. Când îl iubesc devine cel mai frumos din lume și singurul. Vreau și eu un om ca mine, care nu are „gusturi la femei”. Încă n-am găsit unul capabil să se lase vulnerabil ca mine, să fie așa de lipsit de orgoliu, ca mine, să fie așa independent ca mine. Majoritatea au „haită” de prieteni, și vor și ei o familie, copii, ca să fie în rândul lumii. Da, vreau și eu asta, dar nu e prioritar. Prioritară e povestea de dragoste. Vreau jumătatea mea. (Nu fac nici sex nici copii prea repede, până nu simt că e ok.) Eu sunt o lupoaică singuratică și vreau un lup singuratic care dacă își va petrece toată viața doar cu mine să simtă că are de câștigat, nu de pierdut.
Vreau un bărbat care să nu concureze cu mine, care să nu facă raport de forțe. Sunt o femeie puternică, iar un bărbat care face raport cu mine se va lupta cu mine la fiecare pas ca să mă pună jos. Din cauza studiilor, statutului social, faptului că mă descurc în societate (am făcut singură plângeri penale, m-am judecat singură de atâtea ori, merg singură în ce țară vreau, am avut grijă singură de un om imobilizat la pat, stau singură și-mi place singurătatea), unii devin frustrați. Vor să fie mai sus în raport și încep lupta. Eu vreau o viață liniștită, un bărbat cu care să fac echipă, nu unul cu care să mă lupt.
Doar un bărbat demn, modest și corect poate rezista cu mine fără să se simtă atacat în mândria proprie.
Mă îmbrac casual, nu-mi fac unghiile, nu sunt genul de femeie „secretară”. Rochiile sunt sport sau din bumbac, nu mă machiez tare. Am niște proiecte la care am mult de muncă și e cam dezastru în casă. Nu invit pe nimeni, doar spun că așa sunt, prioritare sunt proiectele, apoi să gătesc... curățenia cade pe ultimul loc și nu prea mai apuc.
Din cauza experiențelor din trecut eu nu mai fac o relație cu un bărbat care are copil/copii cu altă femeie. Eu consider că are deja o familie și simt că mai apar și eu în familia lui. Apar tot felul de complicații. Eu nu pot să accept, poate alții pot, eu nu pot, eu mă deschid sufletește tare și doare tot. Vreau familia noastră și atât.

I never had a real sword.
I had my honor and my word.
But still, I am a samurai.
A real one, until I die!

I fight my own stupidity,
I fall and rise with dignity.
I fight and learn, I learn and fight,
I am a Warrior of Light.

I never compromised; my heart
is always playing the main part.
Although we see them everywhere,
authentic values live in there.

Honor, Wonder, Love and Trust,
Presence, Happiness and Lust,
Peace, Respect and Faithfulness,
otherwise it’s MEANINGLESS.

I kept my life and choices clean
for „the one for me”, for „Him”.
Of „Him” I know he has to be
a real samurai, like me.

©Samurai
30-04-2023