Oricât de mult aș vrea să țes în jurul meu un curcubeu, îmi dau seama că nu fac altceva decât să-mi șterg lacrimile de pe obraz.
De-a lungul timpului au fost multe încercări dramatice de a descoperi adevăratul sens al condeielor, am așternut mereu în calea lor o părere contrarie dar niciodată nu am crezut că adevărata înțelepciune stă în răsturnarea tiparelor.

Oricum întrebarea rămâne mereu aceeași:
-Care este rolul nostru în realitatea pe care încercăm să o deslușim în fiecare zi?
Călătorim pe atlasul perplexităților noastre și ne lăsăm amăgiți de mareea întrebărilor.
Nu pot decât să dau un răspuns eterogen destrăbălării la care suntem surprinși să asistăm.
Succesul a fost și va fi mereu partea posterioara a acțiunilor nostre dar care totuși nu ar trebui să fie lipsit de scrupule.
Suntem obișnuiți să vedem că genocidul din zilele noastre este ceva normal și deși ne place să credem că suntem superiori, atingerea idealurilor noastre ar trebui să fie îndreptățită de un sens diferit al identității noastre de specie dominanta.
Pur și simplu exemplele nu ne lipsesc, pozitive sau negative ce sunt dar ne îndârjim mereu și facem aceleași greșeli.
Concluziile sunt de la sine fatidice și nu lasă loc oricărei retorici.
Latura practică a oricărui program este foarte simplă dacă putem defini orice circumstanță cu certitudine de la început.
Ecuația după care vrem să ajungem la un consens cu idealurile noastre fără să ne lezăm competitorii care la urma urmei fac parte din jocul nostru ar trebui sa fie un algoritm precum „Imaculata concepțiune”.
-Si atunci ce sens are să facem o demonstrație de forță și să rămânem fără spectatori?

Și totuși luptele de clasa din ziua de astăzi nu țin cont de nici o sintagma, perpetuarea aceleași idei de a submina opoziția merg atât de departe încât nu mai lasă loc rațiunii.
-Pai și atunci unde este superioritatea noastră?

Aceeași istorie se repeta cu ironie la nesfârșit de la începutul timpurilor.
Eu cel puțin nu am vrut niciodată să demonstrez nimic pur și simplu toate expresiile mele sunt reflexii mondene și acțiunile mele au fost tot timpul pacifice.

-Vrei să ajuți pe cineva?
Pare o nebunie în zilele noastre, treci pe drum și vezi un bătrân într-un șanț. Ar putea fi tatăl tău.

Suntem prinși de lucrurile de toate zilele, alergăm în căutarea unei zile de mâine mai frumoase pentru noi, pentru familia noastră, pentru prietenii noștri și trecem mai departe fără să observăm. Vezi un copil care cere cu mana întinsă o speranță, e lumea în care trăim!

Dacă dialogul poate să ne ajute să ne cunoaștem și să ne ajutam să iubim, vom găsi dintotdeauna drumul spre casă și ne mai rămâne o speranța pentru ziua de mâine.

-Si atunci? Suntem noi îndreptățiți sa credem că suntem indradevar superiori?

-Ce folos ca avem calculatoare sa comunicam în orice limba cu viteza lumini dacă nici măcar nu știm sa scriem?

-La ce ne folosesc telefoanele dacă nu am învățat sa vorbim?

-Oare balena în cântecul ei transmite mai putina dragoste când își chiama puiul lingă ea din adâncul marii? -Scroafa își abandonează purceii?

-Cântecul privighetorii este mai prejos decât cântecele noastre de bucurie?

-Leul ucide mai mult decât are nevoie sa se hrănească?

-Am întrecut noi măiestria castorului?

-Suntem noi mai organizați ca furnicile?

-Barza își face cuibul dar nu distruge pădurea ci o curăță de vreascuri noi de ce nu suntem capabili să avem grijă de mediul in care trăim?.

Suntem în căutarea paradisului distrugând paradisul în care ne-am născut. Poate că ar trebui sa cautam răspunsurile în interiorul nostru dacă nu reușim să vedem cit de minunat natura le-a rânduit pe toate.

Am dezlegat secretele universului dar ne-am îndepărtat de adevăr rupând lanțurile atomului am găsit doar entropie. Dincolo de armonie este doar haos ar trebui să știm asta.

Din păcate sau din fericire uneori avem câte o revelație și ne trezim surprinși la realitate. Simplul fapt că suntem conștienți de anumite lucruri ne face să fim mai sensibili dar nu reprezintă o justificare pentru egocentrismul nostru.

De fapt singura cale este de a descoperi care este adevărul către care aspirăm și singura dilemă la care trebuie să răspundem singuri este dacă suntem sau nu pregătiți să pășim pe urmele gândurilor noastre. În rest trebuie sa găsim mereu o cale de dialog.

Cel mai important lucru este starea nostră de spirit, dacă ne scufundăm în liniștea nostră interioară reușim să ne auzim ecoul gândurilor și nu doar atât chiar mai departe.

De multe ori însă avem nevoie să decidem ce este mai important pentru noi și trebuie să alegem.

În fiecare zi din viata noastră se ivesc tot felul de oportunități, încât partea cea mai dificila este să înțelegem ce vrem cu adevărat.

Nu ar trebui să încercăm niciodată să ne autodepășim, nici să alergăm după fantasme pur și simplu ajunge să știm doar ce vrem să obținem.

Când îți dai seama că vrei ceva concret este primul pas important pe care poți să-l faci pentru a ieși din retorica întrebărilor fără răspuns în care te-ai rătăcit.

Absența tiparelor îi face pe mulți oameni să aibă dubii asupra posibilităților lor doar pentru ca nu au învățat să se cunoască pe ei însuși.

Noi suntem produsul gândurilor noastre, fiecare dintre noi este unic și încercarea de a copia pe cineva nu face altceva decât să ne îndepărteze de la adevăr.

Suntem praf de stele plăsmuiți de o supernova în deriva și milioane de ani de evoluție.

Este foarte simplu nu trebuie să devii altcineva, trebuie doar să te descoperi pe tine însuți, să înțelegi ce vrei și să lupți pentru ce-ți dorești.

Dar exista niște reguli ale bunului simț pe care trebuie să le respectăm. Eu nu sunt aici să fac regulile jocului pe care vrei să-l joci tu, fiecare dintre noi decide care sunt regulile sale, ce este important este ca trebuie stabilite de la început și trebuie să fiim conștienți de ele.

Eu am stabilit regulile mele rămâne doar să le stabilești și tu. Una dintre ele ar fi de exemplu: Acceptă-mă așa cum sunt, eu te accept așa cum ești tu și nu vreau să te schimbi niciodată pentru că eu iubesc cea ce ești tu.

Pentru mine este foarte important să fim de acord întru totul.

Îmi place spiritul tău de observație și prezența ta de spirit și nu cred ca ai nevoie de o confirmare atâta timp cât exista o legătura nevăzută între noi.

Nu cred ca este nevoie să-ți dedic gândurile mele atâta timp cât tu simți că ele sunt pentru tine, dacă te regăsești, mărturisește-mi ca vrei să faci parte din universul meu și eu am să te primesc cu brațele deschise.

Oricât de aproape sau de departe ai fi și chiar dacă nu ne-am cunoscut niciodată cu adevărat și nici nu ne vom cunoaște niciodată întru totul, tu știi și știu și eu că facem parte din același univers și că tot timpul singurul lucru care ne leagă cu adevărat va fi mereu acel lanț nevăzut.

Chiar dacă șoaptele mele îți vor mângâia buzele și lacrimile mele îți vor lumina ochii în fiecare dimineață și mă vei lega de patul tău cu un jurământ pentru eternitate, singurul lucru care se va schimba este incertitudinea.

Știu când te gândești la mine așa cum știi și tu când ma gândesc la tine și acțiunile noastre au drept consecință prezentul și totuși tu nu faci nimic.

Te vei întreba:
-De ce trebuie să scriu când eu știu ce vreau?

Pentru ca toate gândurile noastre se materializează dar avem nevoie mereu de un ecou, deși cuvintele nu ajung niciodată să exprime intensitatea sentimentelor, păstrează parfumul culorilor lor.

Universul nostru se modelează după dorințele noastre, dacă ai ajuns să crezi așa cum am crezut și eu mereu ca va veni clipa când timpul se va opri în loc atunci poți fi sigură că ajunge doar să crezi și se va opri.

Rămâne să faci pasul pe care l-ai așteptat mereu și nu ai avut niciodată curajul să-l faci, să mărturisești în fata realității ca vrei să construim împreuna același univers.

-Eu sunt pregătit dar tu?

Îmi place să cred că aud ecoul gândurilor tale și tot ce cred eu este purul adevăr pe care l-am așteptat din totdeauna să-l descopăr.

-Eu sunt o ferestra deschisă dar păstrez în adâncul meu tot ce este mai de preț pentru fiecare moment pe care as vrea să-l petrec împreună cu tine.

Știu că și tu oricine ai fi dacă ai ales să pășești pe aceeași cale împreună cu mine ai păstrat pentru mine secretul cel mai sacru și sunt nerăbdător să-ți ascult șoaptele așa cum fiecare noapte înstelată așteaptă momentul în care vom alege una dintre fiicele ei drept jurământ pentru dragostea nostră.

Așadar dragostea mea aștept să-mi spui cum vrei să cioplim împreună într-o perla fiecare clipă din viața nostră, te aștept așa cum am așteptat mereu...